— Ce dracu’ s-a-ntâmplat? Ești bine, iubito?
— E…
Nu putea vorbi printre suspinele îngrozite, nu era în stare să articuleze.
— Ethan…
Și s-a prăbușit complet, urlându-și durerea. Sunetul l-a săgetat pe Richard până în măduva oaselor. Îi venea să încheie convorbirea, să pună capăt sunetului cumplit, dar orice s-ar fi întâmplat, trebuia să afle acum. A lăsat-o pe soția lui să se jelească și să geamă, în timp ce el pornea motorul și se îndepărta în trombă de casa tăcută.
VP - 100
ZIUA A PATRA
• Capitolul 55
Stătea nemișcată, savurând momentul. Cafeaua era tare și amară, clătitele, dulci și liniștitoare, dar cea mai bună parte a acestui mic-dejun foarte plăcut era că nu ridicase un deget să-l pregătească. De obicei, Emilia era prima care se trezea și atunci cădea în sarcina ei să se asigure că frații ei erau hrăniți. Erau prea mari să fie cocoloșiți așa, dar era sigură că unii dintre ei ar uita pur și simplu să mănânce dacă nu i-ar bate la cap.
În mod normal, rutina ei de dimineață era să-și verifice e-mailul, fluxurile de știri și site-urile de socializare, să facă un duș și să se îmbrace, iar apoi să
petreacă două minute aruncând boluri, cutii cu cereale și cu suc pe masa din bucătărie, înainte să plece în grabă din casă, cu o felie de pâine prăjită așezată
în echilibru pe paharul de cafea. Azi însă lucrurile stăteau cu totul altfel, pentru că Sam insistase să pregătească micul-dejun, ceea ce însemna că până își uscase părul, o aștepta un teanc de clătite care abureau lângă o cafea arabica tare, ca să alunece pe gât.
— Mai ai chef de una?
Preț de o clipă, Emilia a fost tentată să dea un răspuns grosolan și carnal, dar cum erau deja de față unii dintre frați, atrași spre bucătărie de aromele dulci, s-a răzgândit.
— Am mâncat deja două…
— Și? Mănâncă-le cât sunt calde, zic eu…
— Hei, fetele trebuie să aibă grijă la siluetă, a replicat ea cochetă.
Sam i-a aruncat imediat o privire, considerând în mod clar că Emilia n-avea de ce să-și facă griji pe tema asta. Iar ea s-a aplecat și și-a mai pus o clătită pe farfurie.
— Poate încă una, dar după aia chiar trebuie să plec…
Era adevărat, trebuia să fi plecat deja spre serviciu. Dar noutatea situației în care era servită era atât de plăcută, că pur și simplu nu reușea să se mobilizeze să plece.
— Și ce-ai de făcut azi? s-a interesat Sam, revenind la masă, alături de restul familiei.
VP - 101
— Ca de obicei, să urmăresc cazul White. N-ar trebui să fie prea solicitant.
Tu?
— Câteva întâlniri cu clienți dimineață. După aia, un webinar după-masă. Dar sunt liber mai târziu, dacă ai chef să ne vedem. E un restaurant italienesc foarte drăguț lângă mine și cred că ți-ar plăcea…
Joao și Luciana, doi dintre frații mai mici, au schimbat o privire de cunoscători, bucurându-se evident să aibă unul dintre prietenii surorii lor la micul-dejun.
— O să verific agenda, l-a tachinat Emilia. Sunt o femeie foarte solicitată…
Sam s-a strâmbat din nou, o întruchipare înțelegătoare a dezamăgirii.
— Dar sunt sigură că o să reușesc să te strecor și pe tine în program, a adăugat repede, surprinzându-se și pe ea. Mai ales dacă oferi în continuare genul ăsta de servicii…
— Scopul nostru este să mulțumim, a răspuns Sam vesel, înainte să se arunce în clătite și să-i smulgă din mână lui Joao siropul de arțar.
O clipă, Emilia a rămas uitându-se la el, dusă pe gânduri. Era ciudat, dar nu putea nega că prezența lui Sam aici părea cum trebuie. Abia-l cunoscuse, și totuși prezența lui era întru totul firească și toată lumea părea înveselită de buna dispoziție, de optimismul și energia lui. În mod normal, o situație de genul ăsta ar fi făcut-o pe Emilia să caute în grabă scuze prea des folosite, să susțină
că n-avea cum să se gândească la o relație serioasă din cauza programului de lucru, dar nici vorbă de așa ceva în dimineața asta. O parte din ea avea senzația că totul se întâmplă prea repede – că omul ăsta era prea bun ca să fie real –, dar o altă parte se simțea în mod straniu binecuvântată.
Telefonul i-a ciripit blând, tulburându-i gândurile. Când a coborât privirea spre ecran, a fost tentată să închidă notificarea, ba chiar să-și închidă și telefonul, însă numărul necunoscut o intriga. Și-a ridicat Samsungul de pe masă
și a citit mesajul scurt:
Incident grav cu poliție în Freemantle. Grace la fața locului.
Și-a auzit scaunul împins pe podea înainte să-și dea seama că se ridica. Sam s-a uitat la ea surprins, probabil chiar și un pic dezamăgit.
— Scuze, iubițelule, i-a spus ea zâmbit. Trebuie să fug.
— Dar n-ai terminat de mâncat…
— Mă cheamă datoria. Dar nu-ți face griji, sunt convinsă că o să mai avem ocazii. Te sun mai încolo?
Sam a încuviințat fericit, aruncându-i un zâmbet victorios, după care și-a îndreptat atenția spre împărțirea clătitelor rămase. Emilia s-a oprit din nou, bucurându-se pentru o ultimă dată de scena idilică. Curând, avea să fie cu totul VP - 102
