VP - 91
— Nu există nicio dovadă care să sugereze asta, deci nu te…
— Ce dracu’ cauți aici? Ar trebui să te duci să-l găsești. De ce naiba stai de vorbă cu mine, când chiar acum ar putea să fie cineva…
— Te rog, Greg, calmează-te. Te ambalezi când chiar nu e cazul.
— Ieși de-aici!
Solicitarea i-a întrerupt încercările de a-l potoli. Helen se apropiase de văduvul neconsolat ca să-l liniștească, dar, spre surprinderea ei, acum venea el spre ea.
— Pleacă din casa asta și du-te să-ți faci treaba!
A mai făcut un pas și a prins-o de guler, după care a tras-o aproape de el.
— Și află cine i-a făcut așa ceva.
Helen îi simțea răsuflarea pe față și se pregătea pentru mai mult de-atât, însă
la fel de brusc cum se apropiase, Greg s-a retras, ieșind furios din cameră și trântind ușa în urma lui. Helen s-a uitat învinsă în urma lui. Când venise, se aștepta la durere și furie, dar se alesese cu mai mult decât se aștepta.
Agresivitatea lui o surprinsese și toată discuția scăpase cu totul de sub control.
În realitate nu putea da vina decât pe ea, din cauza felului dezastruos în care gestionase situația. Nu sperase la mare lucru în seara asta, dar adevărul era că
mersese mult mai prost decât era de așteptat.
• Capitolul 49
Până acum, totul mersese conform planului. Ajunsese nedepistat până la ușile glisante, croindu-și drum pe peluza impecabilă, dar acesta era punctul cel mai riscant. Dacă era să fie descoperit, acum era momentul, când silueta lui umbrită era clar vizibilă pe geamurile din podea până în tavan.
S-a lăsat în genunchi și s-a ghemuit lângă uși, după care a scos o șurubelniță
din buzunar. A căutat marginea ușii, pe jumătate învăluită în întuneric sub el. O
pauză de o clipă, o scurtă evaluare când a găsit punctul slab, apoi a apăsat cu putere capul șurubelniței pe locul unde se întâlneau ușa și șina.
Bang!
I-a sărit sufletul și aproape că a scăpat din mână șurubelnița. S-a uitat înnebunit în jur și a căutat sursa zgomotului neașteptat. A spart ceva? A scăpat ceva pe jos? S-a crăpat geamul? Sigur nu, doar fusese foarte atent…
Misterul a fost rezolvat de un val de voci care venea de-alături, unde un bărbat de vârstă mijlocie se plângea în timp ce arunca sticle și cutii de conserve în pubelă. După câteva secunde, ușa s-a trântit și s-a făcut din nou liniște.
VP - 92
Intrusul a aruncat o privire spre anexa luminată și a verificat dacă nu a apărut cineva, după care și-a reluat cu răbdare treaba. A găsit din nou punctul slab și a apăsat mai tare pe mânerul șurubelniței. La început, ușa nu s-a clintit, cadrul de aluminiu opunând rezistență, însă a apăsat și mai tare, până a simțit, mulțumit, că șurubelnița găsește un punct de sprijin între cadru și șină. A tras aer în piept, a numărat invers de la trei, apoi a apăsat pe șurubelniță cu toată forța. Nimic, așa că a încercat din nou. Tot nimic, dar la a treia încercare, toată ușa glisantă s-a ridicat ușor, permițându-i să împingă și s-o scoată de pe șină. Acum n-o mai ținea nimic în loc, așa că a prins-o bine, s-a ridicat rapid și a împins-o spre stânga. Foșnetul ușor al mișcării i-a dat fiori, iar încăperea s-a deschis în fața lui.
A pus șurubelnița în buzunar și s-a oprit să scoată securea din geantă, apoi a pășit încet, fără zgomot, pe podeaua de lemn.
• Capitolul 50
Mergea înainte hotărâtă, decisă să nu cedeze în fața anxietății tot mai puternice, dar fiecare pas părea greoi și anevoios, ca și cum tot trupul o avertiza să nu meargă mai departe. Însă Charlie nu ajunsese până aici doar ca să dea înapoi și, aducându-și aminte ce zisese Helen, și-a păstrat calmul, a ajuns până
la atelier și a deschis brusc ușa.
McCarthy’s Autos era de cinci ani a doua casă a lui Steve și în tot timpul ăsta Charlie fusese un musafir regulat, de unde și lipsa de ceremonie de-acum, deși trecuse de mult de ora de închidere. Cu toate că nu știa nimic despre mașini și nici nu era mare pasionată de munca manuală, tot îi plăcuseră dintotdeauna vizitele aici. Spațiul închis, ca un confesional, avea ceva magic, cu grupul compact de bărbați absorbiți de motoare complicate și anomalii mecanice, în timp ce încercau să diagnosticheze și să remedieze problemele clienților lor fideli. Era un loc amuzant și prietenos, iar inima lui caldă și vie era, ca de obicei, Graeme McCarthy, șeful binevoitor al lui Steve.
— Bună seara, draga mea, a salutat-o bărbatul masiv de 50 de ani, în timp ce se îndrepta. Niciun hoț de prins în seara asta?
— Sunt toți în siguranță, după gratii, a răspuns ea zâmbind.
A aruncat o privire în interiorul slab luminat, căutând silueta familiară a lui Steve. Mama lui încerca să culce copiii, oferindu-i ei ocazia să stea de vorbă cu el, să spargă odată pentru totdeauna buboiul de paranoia.
— Steve e în spate? a întrebat ea, trecând un deget pe bancul de lucru plin de praf.
VP - 93
Graeme a părut amuzat de întrebare.
— Ei, îl știi și tu pe Steve. Totdeauna e în pauză când e treabă de făcut…
Charlie a zâmbit și n-a spus nimic, așteptându-se să-l audă că-l strigă pe angajatul lui și făcând fără nicio îndoială vreo glumă nesărată despre prezența lanțurilor lui. Însă, spre surprinderea ei, n-a spus nimic și s-a uitat la ea nedumerit, după care a adăugat:
— Deci ai venit doar să stăm la palavre, draga mea? Pentru că trebuie musai să termin asta și să mă întorc la bază, că altfel, naiba mă ia, crede-mă…
— Scuze, voiam doar să schimb o vorbă cu Steve, a insistat Charlie, care se simțea dintr-odată ca o proastă, și neliniștită pe deasupra.
Graeme a părut tot nedumerit o clipă, ca și cum ar fi fost victima unui banc din care fusese cumva exclus.
