VP - 89
Scena era pregătită. Acum se punea doar întrebarea: când? Să mai amâne un pic sau să treacă la acțiune? Era o dilemă chinuitoare, care-l încânta și îngrozea, pentru că adrenalina se bătea cu nervii întinși. Dacă o dădea în bară, n-avea să
mai aibă altă ocazie, n-avea cum să scape de pedeapsa dreaptă care-l aștepta.
Așa că a zăbovit în continuare, uitându-se la casa tăcută din ascunzătoarea lui din umbre, pregătit și gata să ucidă.
• Capitolul 48
— Nu, n-ați înțeles. El a fost. Știu că el a fost…
La ce se așteptase Helen? Înțelegere? Îngăduință? Greg White era întruchiparea confuziei și furiei – și poate că pe bună dreptate.
— A recunoscut că a fost în casă, că a venit special ca să-i facă rău Marthei…
— N-a spus chiar așa…
— Nu despica firul în patru cu mine, s-a răstit White. Tu n-ai trăit coșmarul ăsta, nu i-ai văzut obsesia cu ochii tăi. Omul ăsta trăiește doar ca s-o urască pe soția mea. E al dracului de evident că el… el…
Nu reușea să se convingă să articuleze cuvintele care descriau soarta cumplită a Marthei, iar durerea l-a lăsat fără energie, fără suflare.
— Înțeleg toate astea, înțeleg foarte bine, a replicat Helen. Știu cum e să
trăiești sub umbra unei asemenea amenințări…
În ciuda furiei lui, Helen a văzut o străfulgerare de curiozitate în ochii lui Greg White, dar nu era dispusă să-i facă pe plac.
— Însă toate dovezile contrazic ipoteza vinovăției lui și, sincer, nu cred că e în stare. Am stat cu el și, da, e plin de furie, venin, frustrare, dar cea mai mare parte e de fapt îndreptată împotriva lui. E un ratat, nu-i bun de nimic și OK, e predispus la vreo ispravă la un spital sau o creșă, dar nu sunt sigură că e violent.
E un singuratic și trăiește într-o fantezie, nu un ucigaș.
Dar Greg White tot clătina din cap, fără să înțeleagă încă ce-i spunea Helen.
— Dar trebuie să fi fost el. E singura persoană care a avut vreodată de zis ceva rău despre Martha. Toată lumea o iubea, vreau să zic că o iubea de-a binelea…
Ochii i s-au umplut de lacrimi, pierderea dureroasă slăbindu-i furia.
— Adică, dacă n-a fost Berman, cine ar fi… cine-ar fi vrut să facă așa ceva? Nare nicio noimă…
Îl simțea pe White că-și pierde ancora. Imediat după moartea soției, se agățase de furie, de ura față de Berman, și-și ținuse sub control celelalte emoții VP - 90
mai dificile. Acum, lumea lui părea să se clatine, pe măsură ce se instala șocul, pur, nealterat. Helen văzuse de multe ori așa ceva, momentul cumplit când cineva își dădea seama că există un rău real, inexplicabil, și a intervenit imediat.
— Greg, înțeleg nedumerirea ta și, da, e adevărat, sunt multe întrebări despre moartea Marthei la care trebuie să găsim răspuns, dar suntem abia la începutul procesului și, crede-mă, o să aflăm adevărul. Toată echipa mea lucrează la cazul ăsta, verifică fiecare unghi, fiecare posibil motiv – o să aflăm ce s-a întâmplat în noaptea aia.
Văduvul n-a spus nimic, ridicând absent una dintre jucăriile lui Bailey și răsucind-o în mână. Părea distrus, incapabil să înțeleagă catastrofa care se abătuse asupra lui.
— S-ar putea să fie nevoie să mai stăm de vorbă cu tine, să stabilim contextul și backgroundul și, cu timpul, o să trebuiască să stăm de vorbă și cu prieteni și membri ai familiei, ca să avem o imagine mai completă despre viața Marthei.
Procesul s-ar putea să pară un deranj, dar, crede-mă, e absolut vital.
Aproape că se aștepta să-l vadă ripostând, dar Greg a rămas tăcut.
— Evident, o să ținem legătura cu colegii noștri de la tâlhării și o să verificăm incidente recente la nivel național în care a fost semnalată violentă extremă, ca să vedem dacă…
— Ce vrei să spui? a răbufnit White, ridicând brusc capul. Ce s-a întâmplat n-a avut nicio legătură cu noi, cu Martha, a fost ceva aleatoriu?
Părea să fie ceva care-l îngrozea chiar mai mult decât ideea implicării lui Berman.
— N-aș spune aleatoriu, l-a contrazis Helen cu blândețe, dar s-ar putea ca identitatea victimei să nu fi fost importantă, ci potențialul câștig material sau chiar actul în sine să fi dus la crimă…
— Cineva să facă așa ceva ca să se distreze?
Furia revenise, croindu-și drum prin confuzie.
— Nu, dar s-ar putea să fie rezultatul unui soi de pornire compulsivă, să fie cineva aflat în ghearele unei crize psihologice și emoționale profunde. Totuși, sincer, încă nu știm, e pură speculație în stadiul ăsta…
— Deci persoana asta e un nebun? Sau un ucigaș în serie?
Încercarea lui Helen de-a încheia discuția fusese tardivă. Vedea deja cum pierde controlul și s-a blestemat pentru stângăcia de care dăduse dovadă.
— Categoric nu, probabil că există o explicație foarte simplă, chiar dacă
tulburătoare, pentru ce…
— Asta înseamnă că o să atace din nou? Că Martha a fost doar… doar prima?
Greg era alb ca varul la față.
