— Extrem de ridicat. Folosește unelte ca să intre – ciocane, lame, răngi –, apoi le folosește și asupra victimelor. În octombrie, un om de afaceri pensionat VP - 115
s-a ales cu obrazul, nasul și falca rupte, abia a scăpat cu viață. Și tot în octombrie, i-a zdrobit cu ciocanul ambele rotule unui vânzător de mașini de lux, deși acesta se supusese cererilor atacatorului.
— Și te gândești că e o escaladare? O spirală a violenței? a întrebat-o Helen.
— Trebuie să existe posibilitatea asta, ținând cont de obiectele pe care le-a luat. Nu a fost interesat decât de lucruri care puteau fi transportate – bijuterii, ceasuri, inele și altele –, ceea ce e evident că se potrivește cu modul de operare de-aici, dar interesant e că niciunul dintre obiecte nu a fost recuperat.
— Absolut niciunul? s-a mirat Helen.
— Nimic, a răspuns Charlie, clătinând din cap. În mod normal, te-ai aștepta să apară unele dintre ele la amanet, în piețe, la bijutieri, dar în cazul ăsta, nimic.
Ca și cum ar fi dispărut de pe fața pământului.
— Sau le-a păstrat.
Helen spunea ce gândeau toți. Încă o dată, încăperea s-a cufundat în tăcere, până când Charlie a continuat:
— Dacă sunt trofee? Dacă valoarea lor nu e financiară, ci emoțională sau psihologică? Îl ucizi pe locatar, îi iei lucruri care sunt importante pentru el. Poate că ai dreptate, poate că violarea casei cuiva, pângărirea definitivă a bogaților și a norocului lor e adevăratul motiv.
— Păstrarea trofeelor i-ar permite să retrăiască după bunul plac momentul agresiunii, a fost de acord agenta McAndrew. Probabil că dacă păstrează vie senzația, fiorul, e chiar încurajat s-o facă din nou.
Câțiva dintre polițiști păreau dezgustați, însă Helen, dimpotrivă, a simțit o urmă de entuziasm.
— Cât de clar pot fi legate atacurile astea? În ultimul an, să zicem…
— Polițiștii cred că pot face legătura între mai mult de 12. Modul de operare ar putea corespunde cu al nostru, ținând cont de metoda de intrare și de atenția acordată, eu aș zice că merită să aruncăm o privire…
— Și corelația din punct de vedere al localizării? a întrebat McAndrew.
— Numai cartiere bogate, a răspuns Charlie.
— Și momentul?
De data asta, Charlie nu a răspuns imediat, părând mai puțin sigură pe ea.
— Păi, asta-i partea problematică. Nu există o explicație logică evidentă
pentru atacuri. Vin în valuri, două, trei, chiar patru în decurs de două săptămâni, după un se mai întâmplă nimic câteva luni. Apoi urmează o nouă serie de spargeri. Apoi iar nimic. Și tot așa. M-am uitat cu atenție și, sincer, nu pricep mare lucru.
VP - 116
— Probabil că e doar prudent, a sugerat Jennings. Își face plinul, după care se retrage când devine riscul prea mare, când comunitatea e în gardă.
— Nu mă convinge, a răspuns Helen. Dacă obține o satisfacție emoțională, psihologică, poate chiar sexuală din violările astea, n-ar fi în stare să se oprească
așa.
— Și dacă se plimbă prin țară și comite infracțiunile în altă parte?
Charlie încuviința deja, plăcându-i raționamentul.
— Deci e șofer de camion? Sau muncitor sezonier?
— Sau face parte dintr-o comunitate de nomazi? a adăugat Reid nostalgic, ridicând mâinile în semn de imitație de scuză. Știu că nu-i foarte caracteristic pentru un polițist să spună așa ceva, dar știți ce se întâmplă când vine bâlciul în oraș…
Pe măsură ce se adunau ideile, toată echipa părea să se întoarcă spre Helen, parcă în căutare de îndrumare.
— Charlie, ai numele omului de afaceri atacat?
— Roger Morton, stă în Poole. Am un număr de mobil.
— Bine, o să mă duc să stau de vorbă cu el. Între timp, detectivul-sergent Brooks preia comanda și o să vă distribuie sarcinile. Vreau să rămâneți jumătate dintre voi la cazul Westlake, iar restul să urmăriți linia asta nouă de anchetă.
Vreau să căutați suprapuneri cu cazurile curente și orice tipare sau detalii care ar putea să explice de ce se opresc brusc și apoi reîncep spargerile. Bine, la treabă toată lumea…
Polițiștii erau deja în alertă când Helen și-a luat telefonul și cheile.
— … și nu pleacă nimeni acasă până nu găsim ceva, a adăugat ea tăios, mascându-și încordarea. Avem nevoie de ceva progrese.
• Capitolul 61
— Ieși în clipa asta sau chem poliția!
Tonul femeii era strident, încărcat de emoție. Emilia nu era sigură dacă urma să explodeze sau să plângă, nu era exclus să fie ambele. S-a aplecat și a privit atent legitimația reprezentantei de vânzări.
— Ei, haide, Karly. Nu-i nevoie să fii așa. Nu vreau decât să-ți pun câteva întrebări.
— N-am nimic de spus ăstora de teapa ta!
