VP - 138
Alungând ideea asta îngrijorătoare, Helen a mers mai departe cu cercetarea, hotărâtă să nu se lase descurajată. Și acum, în sfârșit, a găsit ceva. Spirit of Enterprise, o navă de transport de marfă de 18 000 de tone, înregistrată în Panama, dar cu activitate în Europa, acostase în Southampton acum un an, apoi după șapte luni, apoi trei luni mai târziu și din nou cu două săptămâni în urmă.
O corespondență perfectă cu perioadele în care suspectul lor comisese violențele și spargerile.
Și-a luat telefonul și a format în grabă numărul.
— Autoritatea Portuară…
Bărbatul care răspunsese părea hărțuit, dar Helen n-a luat în seamă starea lui, prezentându-se rapid și explicându-i cât de presantă e întrebarea ei.
— Cum ziceați că se cheamă? a întrebat bărbatul, aparent neinteresat.
— Spirit of Enterprise, a repetat Helen, scurt și limpede.
A urmat o pauză lungă, cât interlocutorul a bătut ceva la tastatură. Helen și-a dat seama că era iar în picioare și se plimba agitată de colo-colo cât aștepta răspunsul.
— Da, nava e încă în port…
Helen a expirat și a simțit cum o părăsește încordarea, însă ușurarea a fost de scurtă durată.
— Dar trebuie să vă grăbiți, a adăugat el tăios. E programată să plece dimineață spre Trieste.
VP - 139
ZIUA A CINCEA
• Capitolul 72
Camioanele treceau de barieră, plecând în grabă fiecare în direcția lui.
Cuibărită pe locul pasagerului, Helen a zărit expresia curioasă de pe chipul gardianului și s-a întrebat de ce credea el că se află acolo. Imigranți ilegali?
Trafic de droguri? Contrabandă cu arme? În timp, o să afle că nu era ceva atât de banal.
Camionul s-a zgâlțâit când a trecut de un limitator de viteză, provocând un geamăt audibil din partea ocupanților din spate. Helen le-a aruncat o privire.
Printre polițiștii anonimi în uniformă se zăreau Jennings, Wilson și McAndrew, aceasta din urmă dând din cap hotărâtă spre șefa ei, decisă, concentrată, nerăbdătoare să întâmpine ce urma. Lui Helen i se reamintea valoarea experienței – detectivul-agent McAndrew avea să-și păstreze sângele rece când, dacă, se puneau lucrurile în mișcare.
— Toată lumea în regulă?
Încuviințări din partea panoramei de chipuri.
— Bun. Pentru că ajungem în două minute. Legitimațiile la vedere, vă rog, și expresii hotărâte.
În timp ce polițiștii își făceau de lucru cu șnururile legitimațiilor, Helen și-a îndreptat din nou atenția spre scena din fața ei, privind prin parbriz la măreția docurilor din Southampton. Era unul dintre cele mai aglomerate porturi din Europa, un stup de activitate și inițiativă neîncetate. De o parte se ridicau depozite vaste, de cealaltă, un munte metalic de containere așezate unele peste altele. În umbra lor, te simțeai mic și neînsemnat, dar și ele păreau minuscule lângă navele masive de transport de mărfuri. Când luau ultima curbă și intrau pe docuri, s-a zărit în sfârșit și Spirit of Enterprise, impresionantă și intimidantă.
Părea să umbrească totul, acoperind soarele blând de iarnă, arogantă prin dimensiuni și statură. Privind-o din acest punct de observație umil, lui Helen i se părea un miracol că o astfel de fiară enormă poate fi mișcată, că există motoare suficient de puternice să propulseze o asemenea matahală metalică pe mare.
Dar călătorise peste Atlantic, Marea Chinei de Sud, în jurul Capului Bunei Speranțe și mult mai departe de-atât. Nu părea nouă sau atrăgătoare, dar era VP - 140
călită în lupte, un veteran viclean care se confruntase de multe ori cu greutăți și învinsese.
Deasupra navei imense se afla o macara și chiar în vârful ei era cocoțat operatorul, care ridica și depunea cu grijă ultimele containere pe puntea aglomerată. Helen s-a înfiorat în sinea ei – nu-i trecea prin cap ce-ar putea fi mai rău decât să fii singur acolo, sus –, apoi și-a îndreptat privirea spre navă.
Forfotea de siluete micuțe, ofițeri portuari și membri ai echipajului care făceau ultimele verificări, semnau documente și pregăteau Enterprise pentru plecarea iminentă. Ajunseseră în ultimul moment.
Helen a activat microfonul stației și a vorbit scurt:
— În regulă, asta e. E toată lumea gata?
Mai erau încă două dube, care veneau ascultătoare după ei.
— Toată lumea gata aici, a răspuns Charlie.
— Gata și abia așteptăm, a adăugat bucuros detectivul-agent Reid, supralicitând ca de obicei.
— Bine, a replicat Helen. Ne mișcăm rapid, curat, dar vă rog, fiți vigilenți.
Dacă reușim să identificăm un potențial suspect, trebuie abordat cu precauție maximă. E o persoană foarte periculoasă, foarte motivată, și e puțin probabil să
cedeze în liniște.
N-a răspuns nimeni, cuvintele lui Helen obligându-i pe toți să se concentreze.
— Știți procedura. Echipa C o să asigure docul, iar echipele A și B urcă la bord. O să conduc toată operațiunea, vă rog să țineți liniile de comunicare deschise. Orice pare suspect, orice pare remarcabil, transmiteți imediat. Vreau atenție maximă de data asta, pentru că e o zonă foarte întinsă.
Duba a încetinit și a oprit chiar lângă pasarela principală. Asta era –
