momentul adevărului. Câțiva membri ai echipajului au ridicat privirea intrigați, așa că Helen n-a ezitat. A scos mandatul de percheziție din buzunar, a verificat să aibă la îndemână sprayul iritant și bastonul, apoi a deschis ușa și a pornit hotărâtă spre navă.
• Capitolul 73
Și-a apăsat fața de geam, cu privirea pironită la activitatea de dedesubt.
Colegul lui de cabină, un eston șleampăt, trăncănea mai departe, dar el încetase de mult să-l mai asculte, cu toată atenția îndreptată spre imaginea alarmantă.
Pe punte mișunau polițiști în civil care-și țineau legitimațiile ridicate în față ca un fel de talisman norocos, urmați de o mică unitate de polițiști înarmați.
VP - 141
Privirea i-a poposit trecător asupra lor și a observat pistoalele automate Glock pe care le țineau în mână, aducându-și aminte de rezistența plăcută a trăgaciului în zilele bune, după care și-a întors privirea spre ofițerul care conducea operațiunea.
Era o femeie suplă și atletică, iar chipul ei era imaginea concentrării și hotărârii. Era clar pusă pe treabă, dar părea încordată, ca și cum s-ar fi așteptat la rezistență, ostilitate, poate chiar pericol. Atrăgătoare într-un fel sever, puternic, ceea ce-l făcea să se simtă ciudat de mulțumit. Oare să fie această
figură impresionantă dușmanul lui de moarte?
Știuse că o să vină momentul ăsta. Că într-o bună zi aventurile lui se vor încheia abrupt, că tot carnavalul de crime și vărsare de sânge va ajunge la final.
Dar acum, că venise clipa, voia s-o alunge, să respingă această intruziune bruscă
și deloc binevenită. Nu era încă pregătit să se oprească, nu când mai avea înainte atâta distracție. Ce drept aveau ei să-i spună lui când se termină
petrecerea?
În mintea lui nu era nicio îndoială că pentru el veniseră. Nu descinzi cu o asemenea forță pentru neplata taxelor portuare sau vreo încurcătură în acte.
Nu, veniseră să-l încătușeze, să-l târască în dizgrație, să-l arate în fața publicului recunoscător. Ajunseseră chiar la țanc, pentru că Enterprise urma să plece în doar câteva ore, dar poate că totul fusese făcut cu un scop, ca să se asigure că
tot echipajul va fi prezent și la datorie. Dac-ar fi venit aseară, ar fi descoperit că
lipsea, dar azi omul lor era prins în capcană ca o viespe furioasă într-o sticlă.
Întrebarea era ce să facă acum. N-avea să se predea niciodată, pentru un fost soldat capitularea era de neconceput. Și, în definitiv, ce milă putea aștepta de la ei? Ce milă îi arătase vreodată lumea? Nu, o să scape de încercările lor jalnice să-l îngenuncheze, dar cum? Să se ascundă? Să fugă? Sau să lupte?
• Capitolul 74
— Ți-ai pierdut mințile probabil!
Căpitanul David Wetherall, un munte de om de 1,90 m, numai mușchi de oțel, abia reușea să-și controleze revolta.
— Nici nu se pune problema să amânăm plecarea navei. Avem bunuri perisabile la bord, care trebuie să ajungă la Trieste în mai puțin de-o săptămână, ca să nu mai vorbim de 2 000 de tone de alte mărfuri…
— Am dreptul deplin să amân plecarea, conform termenilor acestui mandat, a ripostat Helen, fluturând hârtiile. Și mă aștept să cooperezi. Autoritățile VP - 142
portuare au cunoștință de operațiunea noastră – de fapt nu puteam acționa fără permisiunea lor specială, dar evident, ești binevenit să-i suni și să verifici…
Wetherall a stat să se gândească, apoi a obiectat.
— Totuși, e nava mea. Și în calitate de căpitan, îmi păstrez…
— Nu mai e cazul, i-a tăiat-o Helen, întrerupându-i discursul bombastic. Nava asta e acum oficial sechestrată și o să rămână la doc până când spun eu că
poate să plece.
Navigatorul veteran părea îngrozit. Helen nu era sigură dacă la ideea că vasul lui e sechestrat sau de faptul că trebuia să primească ordine de la o femeie.
— Aș sugera că e în interesul tuturor să ne mișcăm fără întârziere. În primul și în primul rând, am nevoie să-ți instruiești echipajul să se întoarcă în cabine și să rămână acolo până primește permisiunea să plece, a continuat ea.
Wetherall și-a înghițit o înjurătură, dar Helen a fost ușurată să vadă că era dispus să coopereze și i-a făcut semn din cap șefului de echipaj. Acesta a dispărut și, după câteva clipe, i s-a auzit vocea bubuitoare în sistemul de amplificare, transmițând instrucțiunile lui Helen.
— Am nevoie de declarația de însoțire a mărfii. Mă interesează în mod special personalul de la bord, așa că dacă poți, îndrumă-mă spre lista echipajului. Evident, vreau numele, dar și naționalitatea, vârsta, de când lucrează pe Enterprise…
Evident reticent, Wetherall a deschis seiful și a scos registrul masiv, pe care l-a aruncat pe birou.
— Detaliile despre echipaj încep la pagina 26, dar dacă-mi spui despre ce e vorba, poate că putem grăbi puțin lucrurile, nu?
Helen și-a înăbușit un zâmbet – dorința căpitanului de a scăpa de ea ar putea ușura viața tuturor.
— Caut un bărbat, probabil în jur de 1,80, probabil est-european sau rus…
— Trebuie ceva mai detaliat de-atât, la bord lucrează peste 300 de oameni.
— E membru al echipajului de cel puțin un an și a ancorat de câteva ori la Southampton în perioada asta. Mai credem și că s-ar putea să fi fost în armată
înainte să intre în marina comercială.
— OK, asta mai reduce un pic posibilitățile, a răspuns căpitanul gânditor. Dar tot sunt mai mult de 15 nume pe care ți le-aș putea da – mulți dintre oamenii de pe nava asta au un oarecare trecut militar. Ce fel de infracțiune investigat!? Ce credeți că a făcut?
