— Ești sigur?

— Nicio îndoială, a fost deja identificat. E la morga poliției.

— Ce s-a-ntâmplat?

— Se pare că a murit în urma unei căzături, în timpul unei bătăi.

Emilia a stat să se gândească, fără să-i vină să creadă această întorsătură de situație bruscă și neașteptată.

VP - 178

— Cu cine naiba se bătea? Bănuiesc că nu cu un infractor, pentru că i s-au tăiat aripile.

— Nu, nu cu un infractor, a momit-o Sumner.

— Un membru al familiei?

— Nu.

— Cineva din public? Era ofticat?

— Greșit încă o dată.

— Și atunci, cu cine, pentru numele lui Dumnezeu?

— A fost ucis de cineva din poliție.

Emilia a simțit un fior de entuziasm pe șira spinării. Avea deja o bănuială

încotro bătea Sumner, dar lumea ei tot s-a cutremurat când acesta i-a confirmat:

— Detectivul-inspector Grace.

• Capitolul 94

Helen stătea la masă, privind drept în față. Nu voia să se uite la Peters, nu voia să se uite la Charlie, așa că fixa peretele. Situația era mai mult decât grotescă – iar ea bănuia că e ceva deliberat –, dar n-avea de gând să intre în joc și nici să se prăbușească din cauza prezenței lor.

— Aș vrea să stabilim din primul moment, a spus reprezentanta sindicatului, că detectivul-inspector Grace a cooperat deplin în această anchetă încă de la bun început și nu a încercat nicio clipă să-și ascundă implicarea în acest accident cumplit.

A accentuat cuvântul „accident”, uitându-se la Peters.

— A anunțat singură incidentul și este mai mult decât dispusă să-și accepte partea de vină pentru rolul jucat fără să știe în moartea tragică a detectivului-sergent Hudson. De fapt, ar vrea să se consemneze atât starea ei de șoc, cât și profunda tristețe pentru decesul lui.

Ce sec, ce formal sunau cuvintele, ce nepotrivite erau pentru a exprima chinul cumplit, vinovăția copleșitoare pe care le simțea. Încă nu-i venea să

creadă, și totuși nu putea contesta faptele. Paranoia ei furioasă, încercările frenetice de a scăpa de un asasin bănuit duseseră la moartea unui om nevinovat, lăsând lumea fără un polițist cu probleme, dar talentat, și un băiețel fără tatăl lui. Lui Helen i se făcea rău, dar remușcarea, învinuirile și căința trebuiau să mai aștepte, pentru că din expresia ostilă a lui Peters era clar că

avea de dus o bătălie dacă voia să-și salveze cumva cariera.

VP - 179

— S-a notat, acum putem să începem? a răspuns Peters sec.

Încerca în mod deliberat s-o bagatelizeze, iar însoțitoarea lui Helen s-a foit stânjenită pe scaun.

— Aș vrea să stabilesc ce căuta Joseph Hudson la tine acasă aseară, detectiv-inspector Grace.

— Nu era la mine acasă, a răspuns Helen repede. Era ascuns pe palierul de la ultimul etaj și s-a apropiat de mine – nu, m-a prins într-o ambuscadă – când am ajuns acasă.

— Presupun că ușa blocului e în general încuiată; atunci, cum a reușit să

intre?

— Presupun că a intrat când a venit sau a plecat vreunul dintre locatari.

— Ai vreo dovadă în sensul ăsta?

Helen s-a uitat o clipă la Peters înainte să răspundă. Bănuise că o să-i facă

viața grea, dar nu se așteptase la asemenea suspiciuni deschise chiar de la început.

— Nu, sigur că nu. Dar sunt sigură că dacă-i interogați pe vecinii mei, o să

poată lămuri lucrurile.

— Am înțeles. Deci n-a fost o întâlnire stabilită dinainte?

— Categoric nu. Nu l-am mai văzut de câteva luni.

— Și ești dispusă să ne lași să-ți verificăm telefonul, computerul, să verificăm că nu a existat niciun aranjament?

De data asta, din partea lui Charlie, care părea dornică să clarifice toată

încurcătura și să iasă de-acolo cât mai repede. I-a susținut privirea lui Helen, vrând să pară profesionistă și imparțială, însă încordarea era evidentă.

— Bineînțeles. Trebuie să spun că el a încercat să ia legătura cu mine în ultimele zile, în speranța că o să mă convingă să mă retrag din procedura penală

împotriva lui, însă acum câteva zile am întrerupt orice contact cu el.

— Am înțeles, a răspuns Peters cu subînțeles, mâzgălind niște notițe.

— Nu pot decât să ghicesc motivele pentru care se afla aseară lângă

apartamentul meu, dar bănuiesc că venise să mă convingă personal, poate să

mă implore să…

Era cât pe ce să spună „să-l salvez”, dar și-a înghițit cuvintele.