— Atinge-i binişor!
Sala se învioră, în ochi sclipea neastâmpărul şi dorinţa de luptă, iar avocatul, cu vorbele lui muşcătoare, împungea pielea tăbăcită a judecătorilor. Aceştia se strângeau parcă
mai aproape unul de altul, umflându-se şi rotunjindu-se, ca să respingă bobârnacele usturătoare, cu care-i împroşca apărătorul.
Dar iată că se ridică Pavel -şi, deodată, se aşternu o linişte neobişnuită. Mama se smuci din tot trupul, aplecându-se înainte. Pavel vorbi liniştit:
— Ca membru al partidului, nu recunosc decât judecata partidului meu; voi vorbi deci nu pentru a mă apăra, ci –
potrivit dorinţei tovarăşilor mei, care au renunţat şi ei la
apărare – voi încerca să vă explic, ceea ce n-aţi înţeles.
Procurorul a calificat demonstraţia noastră sub steagul social-democraţiei drept o revoltă împotriva puterii supreme a statului şi, în tot timpul procesului, ne-a arătat ca pe nişte răzvrătiţi împotriva ţarului. Trebuie să declar că autocraţia nu este, în credinţa noastră, singurul lanţ care încătuşează
trupul ţării, ci este doar cel dintâi şi cel mai apropiat, pe care avem datoria să-l smulgem de pe trupul poporului…
Sub greutatea glasului său hotărât, liniştea din saia se făcea mai adâncă, pereţii se dădeau parcă înlături, iar chipul lui Pavel se desprindea parcă de ascultătorii care rămâneau departe în urmă, în timp ce el ieşea tot mai mult în relief.
Judecătorii se mişcară greoi şi îngrijoraţi. Mareşalul nobilimii şopti ceva judecătorului cu faţa înţepenită; acesta dădu din cap şi se întoarse către bătriuel, căruia de cealaltă
parte şi în acelaşi timp îi vorbea Sa ureche judecătorul cu înfăţişarea bolnăvicioasă. Clă-tinându-se în jeţ, de la dreapta la stânga, bătrânelul îi spuse ceva lui Pavel, dar glasul lui se pierdu în şuvoiul larg şi puternic al cuvântării lui Vlasov.
— Noi' suntem socialişti. Aceasta înseamnă că sân-tein duşmanii proprietăţii particulare, care îi dezbină pe oameni, care îi aţâţă pe unii împotriva altora, care creează neîmpăcate ciocniri de interese, care îi minte, căutând să ascundă sau să
îndreptăţească aceste ciocniri şi-i perverteşte prin minciună, făţărnicie şi ură. Noi afirmăm că societatea, care vede în om numai o unealtă pentru îmbogăţirea ei, este antiumană.
Această
25* 38Z societate ne este duşmana şi noi nu ne putem împăca cu morala ei mincinoasă şi făţarnică, iar cinismul şi cruzimea ei faţă de om ne dezgustă. Suntem hotărâţi să
luptăm şi vom lupta piuă la capăt împotriva tuturor formelor de înrobire fizică şi morală a omului de către o astfel de societate, împotriva tuturor sistemelor care distrug fiinţa omenească în folosul celor hrăpăreţi. Noi, muncitorii, cu truda noastră de fiecare zi, făurim totul – începând cu maşinile gigantice şi sfâr-şind cu jucăriile de copii – dar tocmai noi
suntem lipsiţi de dreptul de a lupta pentru demnitatea noastră de oameni, pe noi se străduiesc toţi să ne transforme în simple unelte pentru atingerea scopurilor lor, în vreme ce noi vrem libertate, ca să putem, cu vremea, să cucerim întreaga putere I Lozincile noastre sunt simple: jos proprietatea particulară, toate mijloacele de producţie să
aparţină poporului, toată puterea să treacă în mâinile poporului, iar munca să fie obligatorie pentru toţi. Prgtum vedeţi, noi nu suntem răzvrătiţi.
Pavel zâmbi, trecându-şi mâna prin păr; văpaia din ochii săi albaştri străluci mai luminoasă.
— Te rog vino la subiect! – spuse preşedintele cu glas tare şi răspicat, întorcându-se, către Pavel şi privindu-l.
Alamei i se păru că în ochiul lui sting, incolor, se aprinsese o lumină haină. Toţi judecătorii şedeau cu ochii aţintiţi asupra feciorului ei, lipindti-şi parcă privirile de obrazul lui, înfigându-le în trupul lui, ca să-i sugă slngele şi să-şi învioreze făpturile lor hodorogite, înalt şi drept, hotărât şi puternic, Pavel întinse mina spre ei, urmând rar, răspicat:
— Noi suntem şi vom rămâne revoluţionari, atâta vreme cât unii nu vor face decât să poruncească, iar alţii numai să
muncească. Noi ne ridicăm împotriva societăţii ale cărei interese dumneavoastră le apăraţi din ordin; suntem duşmanii neîmpăcaţi ai acestei societăţi şi ai dumneavoastră, şi nu ne vom putea împăca decât atunci când vă vom birui.
Căci biruinţa va fi a noastră, a muncitorilor. Stăpânii voştri nu sunt atât de puternici pe cit îşi închipuie. Bogăţiile, pe care le îngrămădesc şi le păstrează jertfind milioane de oameni înrobiţi, puterea care le dă drepturi asupra noastră, stârneşte în acelaşi timp în rândurile lor frământări potrivnice, care-i surpă fiziceş-te şi sufleteşte. Proprietatea, ca să fie apărată, cere o prea istovitoare încordare, încât, în realitate, dumneavoastră, stăpânii noştri, vă aflaţi într-o sclavie mai grea decât a noastră, fiindcă v-aţi robit sufletul, pe când noi nu ne-am robit decât trupul. Nu vă puteţi libera de sub jugul prejudecăţilor şi al deprinderilor, jug care v-a
nimicit sufletul, pe când pe noi-nimic nu ne împiedică să ne simţim liberi suileteşte; veninul cu care ne otrăviţi este mai slab decât antidotul pe care, fără să vreţi, îl turnaţi în conştiinţa noastră. Şi această conştiinţă creşte, se dezvoltă
neîncetat, se aprinde din ce în ce mai puternic şi trage după
sine tot ce este mai bun, tot ce este sănătos din punct de vedere moral, chiar şi din mediul dumneavoastră. Uitaţi-vă în jur şi veţi vedea că nu mai aveţi oameni care să vă apere puterea, luptând pe tărâm ideologic; aţi epuizat toate argumentele, care v-ar fi putut ocroti împotriva asaltului dreptăţii istorice; nu puteţi crea nimic în domeniul ideilor, pentru că mintea voastră e stearpă. Ideile noastre se ridică
din ce în ce mai luminoasa, cuprind masele populare şi le organizează în vederea luptei pentru libertate. Dobândind conştiinţa măreţei lor chemări, muncitorii din lumea întreagă
se unesc într-un singur suflet; şi nu veţi izbuti să întârziaţi acest proces de înnoire a vieţii decât prin cinism şi cruzime.
Dar cinismul sare în ochi, iar. cruzimea întărită, şi mâinile de care vă slujiţi astăzi, ca să ne strângeţi de gât, în curând se vor întinde ca să ni le strângă, tovărăşeşte, pe ale noastre.
Energia voastră' este energia mecanică a sporirii aurului; ea vă uneşte în grupuri menite să se înghită între ele; energia noastră este forţa vie şi mereu sporită a solidarităţii conştiente, care-i uneşte pe toţi muncitorii. Tot ceea ce faceţi voi e criminal, fiindcă slujeşte la robirea omului; munca noastră eliberează lumea de staţiile şi de monştrii creaţi de minciuna, de lăcomia şi de răutatea voastră, monştri care au băgat groaza In popor. Voi l-aţi smuls pe om din viaţă şi l-aţi nimicit; socialismul va uni luniea distrusă de voi, într-un tot unic şi măreţ; aşa va fi!
Pavel se opri o clipă, apoi repetă liniştit şi cu mai multă
putere:
— Aşa va fi!
Judecătorii vorbeau între ei în şoaptă, cu strâmbă-turi ciudate, fără să-şi desprindă privirile nesăţioase de la Pavel; şi mania avea siniţăinântul că ochii lor pângăreau trupul svelt
şi puternic, că-i pizmuiau sănătatea, frăgezimea şi vigoarea.
Ascultând cu încordată luare aminte cuvântarea tovarăşului lor, acuzaţii păliseră la faţă, iar ochii le străluceau de bucurie. Alama sorbise cuvintele feciorului ei şi ele i se întipăriseră în minte în şiruri drepte, rânduite. Bătrânelul îl întrerupsese de câteva ori pe Pavel, ca să-i lămurească ceva, ba^ntr-un rând i se ivise pe chip un zâm-bet de compătimire.
Pavel îl ascultase în tăcere, după aceea însă începuse iar a vorbi aspru, dar liniştit, su-punând voinţei lui voinţa judecătorilor şi silindu-i să-l asculte. In cele din urmă
bătrânelul începu să strige, cu braţul întins către el. Drept răspuns, răsună glasul uşor şi ironic al lui Pavel:
