Mama privi pe fereastră. Afară strălucea o zi senină, rece, înviorătoare; şi în pieptul ei era lumină, dar o li'mină care dogorea. Ar fi vrut să vorbească despre orice, îndelung şi cu bucurie, cu un nedesluşit siinţă-n irit de recunoştinţă – nu ştia nici dânsa faţă de cine – pentru tot ce simţea ciî-i coborâse în suflet şi ardea acolo, ca o revărsare de zori în amurg. Nevoia de a se ruga, pe care n-o mai simţise de atâta vreme, o tulbura. Ii răsări în minte un chip tânăr şi un glas îi răsună în t amintire:E mama lui Vlasov!” Ochii Saşei scânte-iară cu sclipiri de duioşie şi voie bună. Văzu aievea iăptura întunecată a lui Râbin. Fecioru-său îi zâmbea cu iată lui hotărâtă, turnată parcă în bronz. Nikolai clipea' din ochi, stânjenit. Şi toate astea fură deodată tulburate de un suspin uşor, adânc, amestecându-se şi contopindu-se într-un nor străveziu, cu răstrângeri de toate culorile, care-i învălui toate gândurile într-o linişte deplină.
— Nikolai a avut dreptate! – spuse Liudmila cina se întoarse în odaie.
— A fost arestat. Am trimis băiatul, aşa cum mi-ai spus. Zice că în curte sunt poliţişti, pe unul l-a văzut ascuns după
poartă, iar agenţii dau mereu târcoale casei; băiatul îi cunoaşte.
— Aşa! – făcu mama, dând din cap.
— Bietul Nikolai…
Oftă, dar fără mâhnire, minunându-se singură de lucrul acesta.
— în vremea din urmă a ţinut o mulţime de lecţii pentru muncitori şi era de aşteptat să cadă! – spus3 cu tristeţe dar liniştit Liudmila.
— Tovarăşii l-au rugat să plece. N-a vrut să-i asculte! După
părerea mea, în asemenea cazuri nu e destul ca omul să fie rugat; trebuie obligat să se supună…
În prag se ivi un băieţaş rumen la faţă, cu părul negru, cu ochi albaştri frumoşi, cu nasul arcuit.
— Să aduc samovarul? – întrebă el cu glas răsunător.
— Da, Serioja, adu-l, te rog. E elevul meu.
În ziua aceea Liudmils i se părea mamei oarecum schimbată: era mai firească, mai apropiată. In mişcările mlădioase ale trupului ei zvelt era multă frumuseţe şi vigoare, care-i îndulcea expresia severă a chipului ei palid. Cearcănele din jurul ochilor i se făcuseră şi mai mari peste noapte. Şi toată
făptura ei era într-o necurmată încordare, ca o coardă întinsă
peste măsură.
Băiatul aduse samovarul.
— Prezintă-te, Serioja! Dânsa este Pelagheia Nilovna, mama nimicitorului pe care l-au condamnat ieri.
Înclinându-se fără cuvânt, băiatul strânse mina mamei; apoi aduse nişte franzeluţe şi se aşeză la masă. In timp ce turna ceaiul, Liudmila căuta s-o convingă pe mama să nu se întoarcă acasă pină nu se va lamuri pe cine aşteaptă poliţia acolo.
— Poate că te-aşteaptă pe dumneata! Probabil că vor să te cerceteze…
— Las' să mă cerceteze! – răspunse mania.
— Chiar dacă m-or aresta, nu-mi pasă. Numai să am îăgaz să împart euvinlarea lui Paşa.
— E culeasă. Mâine vom avea destule exemplare pentru oraş
şi pentru cartierul muncitoresc… O cunoşti pe Nataşa '
— Cum să n-o cunosc! «
— 1 le predai ei…
Băiatul citea gazeta şi părea că »iu ascultă. Din când în când însă, îşi arunca ochii peste gazetă pe chipul mamei, iar dânsa, când îi întâlnea privirea vioaie, îi zâinbea cu voie bună.
Liudmila aduse iarăşi vorba aes-pre Nikolai, fără să arate vreo părere de rău pentru cele întâiriplate. şi mamei i se părea acum că tonul acesta e foarte firesc. Timpul trecu mai repede decât în alte zile şi, când isprăviră ceaiul, era aproape de amiază.
— Ia te uită, ce târziu s-a făcut! – spuse Liudmila.
În clipa aceea, se auziră bătăi grăbite în uşă. Băiatul se ridică şi se uită întrebător, cu ochii îngustaţi, la gazdă.
— Deschide, Serioja! Cine poate să fie?
Cu o mişcare liniştită îşi vârî mâna în buzunarul rochiei, în vreme ce-i spunea mamei: *
— Dacă or fi jandarmii, dumneata, Pelagheia Nilovna, să stai acolo în colţ, iar tu Serioja…
— Ştiu! – răspunse băiatul încet şi se făcu nevăzut. Mama zâmbi. Pregătirile acestea n-o tulburau, nu presimţea nici o nenorocire.
În odaie intră doctorul cel mărunţel, vorbind grăbit:' • – Mai întâi, aflaţi că Nikolai a fost arestat. A, aici erai, Nilovna? N-ai fost acasă, când l-au arestat?
— El m-a trimis aici.
— Hm, nu cred că asta e bine pentru dumneata!… In al doilea rând, nişte tineri au.tras la şapirograi în noaptea asta vreo cinci sute de exemplare din cuvm-tarea lui Pavel. Le-am văzut, sunt trase destui de bine, citeţ, clar. Vor să le împrăştie astă seară în oraş. Hu sunt contra; pentru oraş
sunt mai nimerite foile tipărite; celelalte trebuie trimise în alte părţi.
— Am să le duc Nataşei! – spuse mama cu însufleţire.
— Daţi-mi-le mie!
