') Duhobori – sectă religioasă interzisa în Rusia ţaristă. (N.
red. rom )
Pavel se ridică şi începu să se plimbe prin odaie, cu mâinile la spate.
— Ba dimpotrivă, îşi urmează mersul ei firesc! – grăi el.
— Uite, ea mi te-a adus pe dumneata cu inima deschisă. Ea ne uneşte treptat pe noi, ceştia care muncim toată viaţa; şi va veni o vreme când ne va uni deplin, pe toţi laolaltă. E drept că
întocmirea ei este nedreapta şi apăsătoare pentru noi, dar tot ea ne deschide şi ochii asupra acestui amarnic tâlc al ei, ba îi şi arată omului cum trebuie să-i grăbească mersul.
— Aşa-i! – îl întrerupse Râbin.
— Omul trebuie primenit. Dacă se umple de rapăn, vâră-l în scaldă, ireacă-l bine, îmbracă-l în straie curate şi ai să vezi cum se însănătoşeşte. Aşa! Cum faci însă ca să-l cureţi pe dinăuntru? Asta-i întrebarea!
Pavel glăsui înfierbântat, cu vorbe tăioase, despre stăpânire, despre fabrică, arătându-i cum îşi apără drepturile muncitorii din alte ţâri. Când şi când Râbin lovea cu degetul în masă, scurt şi hotărât; ca şi când ar fi pus ici şi colo câte un punct.
Uneori întărea spusele lui Pavel printr-o izbucnire:
— Aşa-i!
Iar o dată, spuse încet, râzând:
— Ehei, eşti încă tânăr! Nu prea cuiioşu oamenii!
Pavel se opri în faţa lui şi spuse cumpănit:
— Să^ lăsăm bătrâneţea şi tinereţea! Sa vedem rnai degrabă
cine judecă mai sanâios.
— Cu alte cuvinte, după cum spui tu, şi credinţa ar fi tot o înşelare. Aşa-i. Şi eu zic că religia ni-i şperlâ-n ochi.
Aici se amestecă şi mama. Când fecioru-său începea să
vorbească despre dumnezeu şi despre tot ce era în legătură
cu credinţa ei în dumnezeu, despre tot ceea ce pentru dânsa era sfânt şi scump, ea căuta întotdeauna privirea lui Pavel; ar fi vrut ca e! să-i vadă rugămintea mută de a nu-i mai sfâşia inima cu-izbucnirile aspre şi tăioase ale lipsei lui de evlavie.
Dar dincolo de această lipsă de evlavie bisericoasă, ea simţea că în inima lui ardea, totuşi, locul unei credinţe şi asta o liniştea.
„Parcă pot eu să-i pricep gândurile”, îşi spunea mama.
Într-o vreme i se păruse că nici lui Râbin, om în toată firea, nu i-au plăcut cuvintele lui Pavei. Auzind însă întrebarea liniştită a lui Râbin, n-o mai răbda inima şi îi dojeni scurt şi apăsat:
— Când e vorba de dumnezeu, lăsaţi-o mai domol, rogu-vă!
Voi faceţi cum poftiţi…
— Trase cu putere aerul în piept, apoi urmă şi mai apăsat:
— Mie însă, bătrână cum sunt, ce reazem îmi mai ră-mâne în durerea mea, dacă riii-l luaţi pe dumnezeu?
O podidiră lacrimile. Fiindcă tocmai spăla blidele, se vedea cum îi tremurau mâinile.
— Nu ne-ai înţeles bine, măicuţă! – spuse Pa-vel domol, cu o învăluire de duioşie în glas.
— Iartă-ne, mamă! – adăugă încet şi grav Râbin, uitându-se la Pavel cu un surâs plin de înţeles.
— Am uitat că eşti prea bătrână ca să-ţi mai tăiem negii, cum se zice…
— Eu, mama, n-am vorbit despre dumnezeul cel bun şi milostiv, în care crezi dumneata, – lămuri Pavel, – ci despre acela cu care ne ameninţă popii, de parcă ne-ar ameninţa cu ciomagul, despre acei dumnezeu în numele căruia vor să
silească pe oameni să se supună toţi în faţa voinţei neîndurate a câtorva…
— Aşa-i! – strigă Râbin, izbind cu degetele în masă.
— Până şi pe dumnezeu ni l-au schimbat! Ei vor să întoarcă
împotriva noastră tot ce intră pe mâna lor. Adu-ţi aminte, mamă, că dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa. Vra să zică dumnezeu este asemenea omului, de vreme ce omul este asemenea lui! Noi însă nu numai că nu semănăm cu dumnezeu, dar ne potrivim mai degrabă cu fiarele din codru La biserică, în loc să ni-l arate pe dumnezeu, ne arată o sperietoare… Dum-6b nezeu trebuie primenit, mamă, trebuie curăţit. I-au dat, veşmânt hula şi minciuna şi i-au pocit chipul, ca să ne ucidă
sufletele…!
Vorbea încet, dar fieştece cuvânt al lui cădea pe capul mamei ca o lovitură grea, asurzitoaie. Până şi faţa lui, pe care barba-i mare şi întunecată o încadra ca o ramă cernită, o înfricoşa. Văpăile întunecate, care-i ţâşneau din ochii aprigi, îi erau de neîndurat, stârninci în inima mamei chinuitoare răscoliri de teama.
— Nn, mai bine plec! – spuse dânsa, clătinând din cap.
— E peste puterile mele să-mi audă urechile asemenea vorbe.
