„Atunci şi-a mea tre’ să fie cal”, am zis.
„De ce?” a zis Darl. „Dacă taica-i taica-al tău, de ce trebuie ca maica ta să fie cal, numa fiindcă a lu’ Jewel este?”
„De ce trebuie?” am zis. „De ce trebuie, Darl?”
Darl este fratele meu.
„Atunci ce-i maica ta, Darl?” am zis.
„Pân-acu n-am niciuna”, a zis Darl. „Fiindcă de-aş fi avut una, ar fi era. Şi dac-ar fi era, nu mai poate să fie este. Ce zici?”
„Nu poate” am zis.
„Atunci eu nu sunt”, a zis Darl. „Sunt?”
„Nu”, am zis.
Eu sunt. Darl este fratele meu.
„Da matale, Darl, sunteţi”, am zis.
„Ştiu”, a zis Darl. „De-asta nu sunt eu este. Sunteţi înseamnă
prea mulţi şi o singură femeie nu poate să-i fete pe toţi.”
Cash îşi duce cutia cu scule. Taica se uită la el. „O să mă opresc pe la-alde Tull când facem cale-ntoarsă”, zice Cash. „Să m-apuc
de coperişu-ăla de la grajd.” „Asta-i lipsă de respect”, zice taica.
„E-o bajocorire dinadins, a ei şi-a mea.”
„Ai vrea să se-ntoarcă pe picioare-aci şi să le care pân’ la Tull pe jos?”, zice Darl. Taica se uită la Darl şi gura-i mestecă-ntruna.
Acu taica se bărbiereşte-n fiece zi, fiindcă mama mea e peşte.
„Nu se cade”, zice taica.
Dewey Dell ţine pachetu-n mână. Ţine şi coşu cu merinde pentru noi.
„Da’ asta ce-i?”, zice taica.
„Cozonacii lu’ madam Tull”, zice Dewey Dell, urcându-se-n căruţă. „Îi duc la oraş, pentru ea.” „Nu se cade”, zice taica. „E-o bajocorire faţă de morţi.”
O să fie-acolo. O să fie, c-o să vie Crăciunu, zice ea, şi luceşte pe şine. Ea zice că n-o să-l vânză la niciun băiat de oraş.
Darl
Se tot duce spre grajd şi pătrunde pe lot, cu spinarea ca de lemn.
Dewey Dell poartă coşul pe-un braţ, în cealaltă mână ceva împachetat cu grijă într-un jurnal. Obrazul i-e calm şi zăvorât, ochii colcăie de gânduri şi la pândă; în ei văd spatele lui Peabody ca două boabe rotunde de mazăre în două degetare; poate că în spinarea lui Peabody doi din acei viermi care lucrează pe-ascuns şi ne-ntrerupt prin tine şi ies afară, de cealaltă parte, şi te trezeşti deodată din somn ori din trezie, pe faţă cu o expresie neaşteptată, absorbită şi neliniştită. Ea pune coşul în căruţă şi se caţără şi ea, piciorul îi răsare lung, de sub rochia întinsă: pârghia aceea care pune lumea-n mişcare; unul dintre acele compasuri care măsoară
lungimea şi lăţimea vieţii. Se-aşază pe locul de lângă Vardaman şi-şi pune pachetul în poală.
Apoi el intră-n grajd. Nu s-a uitat înapoi.
„Nu se cade”, zice taica. „I se cere să facă destul de puţin pentru ea.”
„Dă-i drumu”, zice Cash. „Lasă-l să rămâie, dacă asta vrea. O
să-i fie bine-aici. Poate c-o să se ducă pân’ la-alde Tull, să stea acolo.”
„Ne-ajunge din urmă”, zic. „O s-o ia de-a dreptu şi-o să ne iasă-nainte, la drumu lu’ Tull.”
„S-ar fi cotorosit ş’ de calu ăla”, zice taica, „de nu-l opream io.
O dihanie-a dracului, tărcată şi mai sălbatică ca o pisică de munte.
O bajocorire, a ei şi-a mea, dinadins.”
Căruţa se pune-n mişcare; urechile catârilor încep să flencăne. În urma noastră, deasupra casei, nemişcaţi, în cercuri suse şi plutind lin, se fac tot mai mici şi dispar.
Anse
I-am zis ca să nu ia cu el calu ăla, din respect de maică-sa răposată, fin’că nu se cade el să se grozăvească pe-un afurisit de animal de ţircus, când ea s-aşteaptă ca noi toţi, de ne tragem din carnea şi sângele ei, să fim în căruţă, cu ea, da nu trecusem bine de drumu lu’ Tull, când Darl s-a pornit pe râs. Şedea acolea-n chilnă, cu Cash, cu răposata maică-sa de zăcea-n raclă, la picerele lui, şi râdea. Şi nu mai ţin minte de câte ori i-am zis că d-aia, fin’că face lucruri dintr-astea-l vorbeşte lumea. Zic, am mai aflat noi câte ceva din ce zice lumea despre carnea şi sângele meu, chiar dacă
voi nu, chiar dac-am prăsit asemenea blestemături de băieţi şi când voi o-ntăriţi, aşa, ca lumea să zică-n felu-ăsta despre voi, asta se răsfrânge asupra maicii voastre, zic, nu asupra mea: io-s bărbat şi pot s-o-ndur; de neamurli voastre femeieşti, de maica şi de sora voastră tre’ să duceţi grijă, şi m-am întors şi m-am uitat ’napoi, la el, de şedea acolea şi râdea.
„Nu m-aştept s-aveţi pic de respect de mine”, zic. „Da de propia voastră Maică, care-ncă nu s-a răcit în raclă.”
