să se lupte şi să zvârle-ndărăt, înspre cadrul uşii, până ce Gillespie trece pe lângă mine, gol-puşcă, cu cămaşa lui de noapte înfăşurată

în jurul capului catârului şi dă în calul înnebunit şi-l urneşte din uşă.

Jewel se întoarce în goană; din nou se uită-n jos, la raclă. Dar nu se-atinge de ea. „Vaca un’i-i?” strigă el, depăşindu-mă. După el.

În boxă, Mack se luptă cu celălalt catâr. Când întoarce capul către vâlvătaie, îi văd rostogolirea sălbatică a ochilor, dar nu scoate niciun sunet. Stă numai aşa şi se uită la Mack, peste umăr, şi se-ntoarce cu curu la el, ori de câte ori se apropie. Se uită-ndărăt, la noi, ochii şi gura trei găuri rotunde şi obrazul pe care pistruii arată

ca mazărea englezească pe-o farfurie. Glasul i-e subţire, ascuţit, îndepărtat.

„Nu pot face nimica…” E ca şi cum sunetul ar fi fost zmuls de pe buzele lui şi azvârlit în sus, departe, adresându-ni-se din nou de la o nemăsurată depărtare a istovirii. Jewel se strecoară pe lângă

noi; catârul se răsuceşte şi zvârle, dar el l-a şi apucat de cap. Mă

aplec la urechea lui Mack:

„Cămaşa de noapte. În capul lui.”

Mack se holbează la mine. Apoi îşi zmulge cămaşa de noapte şi-o aruncă în capul catârului care se domoleşte pe dată. Jewel răcneşte la el:

„Vaca? Vaca?”

„Mai ’napoi”, strigă Mack. „Ultima boxă.”

Vaca ne urmăreşte pe când intrăm. E trasă într-un colţ, cu capul plecat, rumegând încă, deşi cam grăbit. Dar nu face nicio mişcare.

Jewel s-a oprit, se uită-n jur şi deodată întreaga podeală a podului

se risipeşte. E toată o flacără; plouă o pulbere măruntă de scântei.

Jewel se uită-n jur. Jos, sub iesle, e un scăunel cu trei picioare, pentru muls. Îl apucă şi izbeşte cu el în peretele din spate. Sfărâmă

o scândură, apoi alta, o a treia; noi zmulgem bucăţile şi le dăm la o parte. În timp ce ne aplecăm la spărtură, ceva se năpusteşte înspre noi, din spate. E vaca; dintr-o singură suflare şuierătoare, îşi face vânt printre noi şi prin gaură drept în vâlvătaia de-afară, cu coada ridicată şi ţeapănă ca o mătură bătută-n cuie şi în sus, la capătul spinării.

Jewel se-ntoarce-n grajd. „Stai”, zic; „Jewel!” Îl înşfac; mă

loveşte peste mână. „Eşti nebun”, zic, „ce, nu vezi că nu mai poţi răzbi dincolo?” Coridorul e ca un reflector luminând prin ploaie.

„Haide”, zic, „ia-o pe-aici.”

După ce trecem prin spărtură, el începe să alerge. „Jewel”, zic, alergând. Se năpusteşte pe după colţ. Când ajung şi eu, el e aproape la celălalt, alergând pe fundalul vâlvătăii ca o siluetă

decupată din tinichea. Taica şi Gillespie şi Mack sunt ceva mai departe, se uită la grajdul trandafiriu pe pânza de întuneric, unde, în chiar clipa asta, lumina lunii a fost răpusă. „Puneţi mâna pe el!”, strig, „opriţi-l!”

Când ajung în faţă, el se luptă cu Gillespie; unul slab, în izmene şi cămaşă, celălalt gol-puşcă. Sunt ca două siluete pe o friză

grecească, izolate de orice realitate prin vâlvătaia roşie. Înainte să

pot ajunge la ei, el l-a doborât la pământ pe Gillespie şi s-a întors şi acum aleargă îndărăt, în grajd.

Bubuitul a devenit aproape liniştit, cum se-ntâmplase cu al râului”. Urmărim prin avanscena intrării care se mistuie cum Jewel aleargă, se ghemuieşte la capătul cel mai îndepărtat al raclei şi se opinteşte. O clipă se uită-n sus şi afară, la noi, prin ploaia de fân aprins ce alcătuieşte o perdea de mărgele de scântei şi-i văd gura modelând numele meu.

„Jewel!” strigă Dewey Dell; „Jewel!” acum mi se pare că aud glasul care i se adunase în ultimele cinci minute şi o aud zbătându-se şi luptându-se cu taica şi cu Mack care o ţin şi ţipă ascuţit,

„Jewel! Jewel!” Dar el nu se mai uită la noi. Îi vedem umerii

încordându-se, săltând racla de-un cap şi făcând-o să alunece singură de pe capre. Se vede lămurit, necrezut de înaltă, ascunzându-l: n-aş fi crezut că Addie Bundren o să aibă nevoie de-atât de mult loc să odihnească-n pace; stă în picioare încă o clipă, în timp ce scânteile plouă peste ea în explozii spulberate, iscate parcă din întâlnirea cu alte scântei. Apoi se răstoarnă înainte, luându-şi vânt, descoperindu-l pe Jewel şi scânteile îl plouă în jerbe reînmulţite, încât acum pare înconjurat de o aureolă fină de foc. Fără oprire, se răstoarnă iar şi se ridică, se opreşte, apoi se prăbuşeşte încet în faţă şi prin perdea. De astă dată Jewel e călare pe ea, ţinându-se de ea strâns; până când se prăbuşeşte de tot şi-l azvârle cu totul şi Mack sare-nainte printr-un uşor miros de carne prăjită şi bate cu palmele peste găurile cu margini purpurii care se tot lărgesc, deschizându-se ca florile pe flanela lui.

Vardaman

Când m-am dus să aflu unde şade ei peste noapte, am văzutceva. Ei a zis, „Un’i-i Darl? Un’ s-a dus Darl?”

A cărat-o înapoi, sub măr.

Grajdu erea încă roşu, da acum nu mai erea grajd. Se prăbuşise şi roşeaţa se-nălţa în volburi. Grajdu se-nălţa învolburându-se-n crâmpeie mici, roşii, la cer şi la stele şi stelele s-a tras îndărăt.

Cash era încă treaz. Îşi mişca-ntr-o parte şi-n alta capu cu faţa brobonită de sudoare.

„Să-ţi mai punem neşte apă, Cash?” a zis Dewey Dell.

Picioru şi laba lu Cash s-a-nnegrit. Luminăm cu lampa şi ne uităm la laba şi la picioru lu Cash unde s-a-nnegrit.

„Talpa ţi-i ca laba de negru, Cash” am zis.

„Consider c-o să tre’ să spargem aia”, a zis taica.

„La ce mama dracului i-aţi pus asta-acolo?” a zis dom’

Gillespie.

„Am considerat că oareşcum o să i-l ţie”, a zis taica. „Am considerat că să-l ajut.”

A adus fieru de călcat şi ciocanu. Dewey Dell ţinea lampa. A trebuit să dea cu nădejde. Şi-atunci Cash a adormit.

„Acu doarme, am zis. „Nu poa’ să-l doară când doarme.”

S-a spart numa. Da de ieşit n-a ieşit.

„O să-i ia şi pielea”, a zis dom’ Gillespie. „La ce mama dracului i-aţi pus asta-acolo? Nu i-a dat la nime pân cap să ungă-ntâi picioru cu grăsime?”

„Am socotit că-l ajut”, a zis taica. „Darl i l-o pus.”

„Un’i-i Darl?” a zis ei.

„Şi niciunu din voi n-a avut mai multă minte ca ăsta?” a zis dom’ Gillespie. „’N or’ce caz, io credeam că are.”

Jewel zace pe burtă. Spinarea i-e roşie. Dewey Dell l-a uns c-o alifie. Alifia-i făcută din unt şi funingine, să scoaţă focu. Dup-aia

spinarea i-a fost neagră.