„E grozav”, zice Cash.

Măcar de-ai putea să te descurci la vreme. Ar fi frumos, numai să te poţi descurca la vreme.

Punem scândurelele la loc, strângem legăturile bine, cimentul iese încet printre ele, vâscos, verde-deschis. Cash ne urmăreşte în linişte, cu privirea aceea, adânc întrebătoare.

„O să-l ţină bine”, zic.

„Bine”, zice Cash. „Îţi sunt îndatorat.”

Apoi ne ducem cu toţii la căruţă şi ne uităm cu atenţie la el. El se-apropie de drum, în spatele nostru, cu spinarea de lemn, obrazul de lemn şi mişcându-se doar de la coapse în jos. Se apropie fără un

cuvânt, cu ochii lui gălbii şi neclintiţi pe faţa morocănoasă şi se urcă în căruţă.

„Iaca-un deal, zice taica.” „Consider c-o să tre’ s’ te cam dai jos şi să mergi pă picere.”

Vardaman

Darl şi cu Jewel şi cu Dewey Dell şi cu mine urcăm dealu-n urma căruţii. Jewel s-a întors. A răsărit aşa, pe drum, şi s-a suit în căruţă. Umbla pe jos. Jewel nu mai are cal. Jewel este fratele meu.

Cash este fratele meu. Cash are un picior rupt. Noi am potrivit picioru lu Cash, ca să nu doară. Cash este fratele meu. Şi Jewel este fratele meu da el n-are un picior rupt.

Acu-s cinci, înalt, în cercuri mici, negre şi-nalte.

„Unde şade ei noaptea, Darl?” zic. „Când noi ne oprim noaptea, în grajd, ei unde şade?”

Dealu se pierde-n cer. Soarele vine de după deal şi catârii şi căruţa şi taica umblă în soare. Nu-i poţi privi cum umblă-ncet, în soare. În Jefferson, pe şine, în dosu geamului. Şina merge, strălucind, dus-şi-ntors. Aşa zice Dewey Dell.

La noapte am să văz unde şade ei când noi suntem în grajd.

Darl

„Jewel”, zic. „Al cui eşti tu?”

Adierea venea dinspre grajd, aşa că am pus-o sub măr, unde lumina lunii zugrăveşte mărul pe laturile largi şi adormite înăuntrul cărora, când şi când, ea vorbeşte în izbucniri scurte şi picurate de bolboroseala tainică şi murmurată. L-am luat pe Vardaman să asculte. Când ne-am apropiat, pisica a sărit jos de pe ea şi s-a scuturat cu ghiara de-argint şi ochii de-argint, în întuneric.

„Mama ta a fost cal, dar cin’ ţi-a fost tată, Jewel?”

„’Re-ai tu al dracu’ de scârbă mincinoasă.”

„Să nu-mi spui aşa”, zic.

„’Re-ai tu al dracu’ de scârbă mincinoasă.”

„Să nu-mi spui aşa, Jewel.” În lumina înaltă a lunii, ochii lui par petece de hârtie albă lipite pe o minge mică şi foarte sus.

După cină, Cash a început să transpire puţin.

„S-a cam ’fierbântat un pic”, a zis el. „A bătut soarele toată ziua, cred că d-aia.”

„Vrei să-ţi torn nişte apă, acolo?” am zis noi. „Poate-ţi mai ia din durere.”

„Vă sunt îndatorat”, a zis Cash. „Cred că de la soare, toată ziua-a bătut. Trebuia să mă fi gândit şi să-l ţin coperit.”

„Noi trebuia să ne gândim”, am zis noi. „Tu nu puteai să

bănuieşti.”

„N-am băgat de seamă să se-ncingă, niciodată”, a zis Cash.

„Trebuia să bag de seamă asta.”

Aşa că am turnat apă. Piciorul şi laba, mai jos de ciment, arată

de parc-ar fi fierte. „Ţi-i mai bine?” am zis noi.

„Vă sunt îndatorat”, a zis Cash. „E foarte bine.”

Dewey Dell îi şterge faţa cu poala rochiei.

„Vezi, poate poţi aţipi un pic”, zicem noi.

„Pai, da”, zice Cash. „Vă sunt de-a dreptu-ndatorat. Acu mă

simt bine.”

Jewel, zic, cin’ ţi-a fost tată, Jewel?

’Re-ai tu al dracu’, al dracu’ să fii.

Vardaman

Ea-i sub măr şi io şi cu Darl trecem prin lună şi pisica sare jos şi fuge şi noi o auzim ’năuntru lemnului.

„Auzi?” zice Darl. „Lipeşte-ţi urechea.”

Lipesc urechea şi-o aud. Numa că nu-nţeleg ce zice.

„Ce zice ea, Darl?” zic. „Cu cine vorbeşte?”

„Vorbeşte cu Dumnezeu”, zice Darl. „Îl cheamă s-o ajute.”

„Ce vrea ea de la El?” zic.

„Vrea ca El s-o ascundă departe de ochii oamenilor”, zice Darl.

„De ce vrea ea s-o ascundă El departe de ochii oamenilor, Darl?”

„Ca să-şi poată încredinţa viaţa”, zice Darl.