„Femeie de la ţară”, zice el.
„Trimite-o la comitat”, zic. „Spune-i că toţi doctorii s-au dus la Memphis, la o Convenţie a Bărbierilor.”
„E-n regulă”, zice şi se-ndepărtează. „Arată destul de bine pentru o fată de la ţară”, zice el.
„Aşteaptă”, zic. El a aşteptat şi eu m-am dus de m-am uitat printr-o crăpătură. Dar n-aş fi putut spune nimic, afară de faptul că
avea picioare faine, cum se vedeau în lumină. „Zici că-i tânără?”
zic.
„Pare o mămică destul de picantă pentru o fată de la ţară”, zice.
„Ia asta”, zic, şi-i dau şocolata. Mi-am scos şorţul şi m-am dus în faţă, acolo. Arăta destul de bine. Una din alea cu ochi de cărbune care arată de parcă acu-acu bagă cuţitu-n tine de te mai ţii de ea. Arăta destul de bine. Nu mai era nimeni în prăvălie; era ora mesei.
„Cu ce-ţi pot fi de folos?” zic.
„Sunteţi doctor?” zice.
„Sigur”, zic. M-a lăsat din priviri şi a-nceput să se uite prin jur.
„Putem să mergem acolo-n spate?” zice.
Era numai douăşpe şi-un sfert, dar m-am dus şi i-am spus lui Jody să cam ţină tira şi să fluiere şase dacă bătrânul îşi face apariţia, fiindcă niciodată nu se-ntoarce înainte de unu.
„Mai bine te-ai lăsa păgubaş”, zice Jody. „O să te dea-n şuturi
afară, cât ai clipi.”
„Nu se-ntoarce niciodată până-n unu”, zic. „Îl vezi când intră la poştă. Acu bleojdeşte-ţi ochii bine şi pune-mă-n temă cu-un fluierat.”
„Ce-ai de gând?” zice.
„Tu să stai cu ochii pe stradă. Îţi povestesc eu mai târziu.”
„Ce zici, mă laşi piua-a doua?” zice el.
„Da ce dracu crezi tu că-i asta?” zic; „herghelie? Ţine tira. Eu intru-n conferinţă.”
Aşa că mă duc spre fund. M-am oprit la geam şi mi-am netezit părul, apoi m-am dus după ghişeul de reţete, unde aştepta ea. Se uită la cabinetul medical, apoi la mine.
„S-auzim, doamnă”, zic; „ce vă supără?”
„Necazuri femeieşti, asta-i”, zice ea, pândindu-mă. „Am bani”, zice ea.
„Aha”, zic. „Aveţi necazuri femeieşti sau doriţi necazuri femeieşti? Dacă aşa stă situaţia, ai nimerit la doctorul care-ţi trebuie.” Eh, oamenii ăştia de la ţară. Juma’ din timp nu ştiu ce vor şi restul timpului nu-s în stare să ţi-o spună. Pendula zice douăşpe şi douăzeci.
„Nu”, zice ea.
„Nu, ce anume?” zic.
„’Nu mi-a venit”, zice ea. „Asta-i”. S-a uitat la mine. „Am bani”, zice ea.
Aşa c-am priceput despre ce vorbea.
„Oh”, zic. „Ai în burtă ceva ce n-ai fi vrut să ai.” Se uita la mine. „Ai fi vrut să ai ceva mai mult, ori ceva mai puţin, ai?”
„Am bani”, zice ea. „El a zis că poci să găsesc ceva pentru asta la farmacie.”
„Cine-a zis asta?”, zic.
„El”, zice ea, privindu-mă.
„Nu vrei să spui niciun nume”, zic. „Ăl de ţi-a sădit ghinda-n burtă? El e ăl de ţi-a spus?” Ea nu zice nimic. „Nu eşti măritată, este?” zic. Nu văzusem niciun fel de verighetă. Dar, probabil, ei n-au auzit încă acolo, la ţară, că se folosesc verighete.
„Am bani”, zice. Mi i-a arătat, legaţi bine în batistă: un ban de zece.
„Să n-am parte de n-ai”, zic. „El ţi i-a dat?”
„Da”, zice.
„Care?” zic. Se uită la mine. „Care din ei ţi i-a dat?”
„Da nu-i decât unu”, zice. Se uită la mine.
„Hai, dă-i drumul”, zic. Nu zice nimic. Nasulia cu pivniţa e că
n-are decât o ieşire şi asta dă în spate, pe scările interioare.
