„Dă-mi întâi doctoria”, zice ea.
Aşa că am luat un pahar gradat şi m-am întors oarecum cu spatele la ea şi-am luat o sticlă care arăta cinstit, fiindcă omul, de-ar ţine otrava aşezată la îndemână, într-o sticlă fără etichetă, ar trebui să fie în puşcărie. Mirosea a terebentină. Am turnat puţin în pahar şi i l-am dat. Ea l-a mirosit, privindu-mă prin pahar.
„Miroase a terbentină”, zice ea.
„Sigur”, zic. „Ăsta-i începutul tratamentului. Vino-ncoa, diseară, la zece şi-o să-ţi dau şi restul şi-o să-ţi fac operaţia.”
„Opiraţie?” zice ea.
„N-o să te doară. Ţi s-a mai făcut înainte. Ai auzit vreodată de părul câinelui?”
Se uită la mine. „O să aivă efect?”, zice ea.
„Sigur că da. Dacă vii înapoi şi-l iei.”
Aşa că a băut ce-a fost acolo, fără să clipească din ochi şi a ieşit.
M-am dus în faţă.
„Ai căpătat?” zice Jody.
„Ce să capăt?” zic.
„Hai, lasă”, zice. „N-am de gând să-ncerc să-ţi bat măsura.”
„Oho, pe ea”, zic. „Voia numai neşte doftorie. Are o formă acută
de dizenterie şi s-a ruşinat s-o spună de faţă cu un străin.”
În orice caz, era noaptea mea, aşa că am ajutat-o pe bătrâna jigodie să controleze şi i-am pus pălăria pe cap şi l-am scos din prăvălie, pe la opt şi treizeci. L-am însoţit până la colţ şi l-am pândit, până ce-a trecut pe sub două felinare şi l-am pierdut din ochi. Apoi m-am întors la prăvălie şi-am aşteptat până la nouă
treizeci şi-am stins luminile din faţă şi-am încuiat uşa şi-am lăsat
numai o lumină să ardă în dos şi m-am dus în dos şi am pus nişte pudră de talc în nişte caşete şi, într-o oarecare măsură, am făcut ordine în beci şi-apoi am fost gata.
Ea a intrat fix la zece, înainte ca pendula să fi terminat de bătut.
Am lăsat-o înăuntru şi ea a intrat, umblând repede. M-am uitat afară, prin uşă, dar nu era nimeni, afară de un băiat în salopetă, care şedea pe bordură. „Vrei ceva?” zic. Dar el n-a zis nimica, se uita numai la mine. Am încuiat uşa şi-am stins lumina şi m-am dus în dos. Ea aştepta. Acum nu mă privea.
„Un’i-i?” a zis ea.
I-am pus cutia cu caşete. Ţinea cutia-n mână, uitându-se la caşete.
„S’teţi sigur c-o să aivă efect?” zice ea.
„Sigur”, zic. „Dacă faci şi restul tratamentului.”
„Şi un’e-l fac?” zice ea.
„Jos, în beci”, zic.
Vardaman
Acuma-i mai larg şi mai luminat, da prăvăliile-s întunecate, fin’că s-a dus toţi acasă. Prăvăliile-s întunecate, da luminile trec peste ferestre când trecem. Luminile-s în copacii din juru tribunalului. Cocoţate în copaci, da tribunalu-i în întuneric. Ceasu din turn se vede din toate părţile, fiindcă nu-i întunecat. Nici luna nu-i întunecată. Nu foarte întunecată. Darl el s-a dus la Jackson este fratele meu Darl este fratele meu Numai că era peste cel drum, strălucind pe şine.
„S-o luăm pe cel drum, Dewey Dell”, zic.
„La ce bun?” zice Dewey Dell. Linia mergea strălucind în juru ferestrei, el, roşu pe şină. „Da ea a zis că n-o să-l vândă băieţilor de la oraş. „Da o să fie el Crăciunu”, zice Dewey Dell. „Tre’ s-aştepţi pân-atunci, când îl aduce el înapoi.”
Darl s-a dus la Jackson. Multă lume nu se duce la Jackson.
Darl este fratele meu. Fratele meu merge la Jackson În timp ce ne umblăm, luminile dau ocol, cocoţate-n copaci. Pe amândouă părţile-i la fel. Dau ocol tribunalului şi-atunci nu le mai poţi vedea. Da le poţi vedea dincolo, în ferestrele negre. S-a dus toţi acasă-n pat, afar’ de mine şi de Dewey Dell.
S-a dus cu trenul la Jackson. Fratele meu
O lumină e aprinsă într-o prăvălie, în spate, departe, în vitrină
sunt două pahare mari cu sifon, roşu şi verde. Doi oameni n-ar fi în stare să le bea. Nici doi catâri. Nici două vaci. Darl Un om iese în uşă. Se uită la Dewey Dell. „Aşteaptă-afară, aici”, zice Dewey Dell.
„Io de ce să nu intru?” zic. Vreau şi io să intru.” „Aşteaptă-afar’, aici.”
„Bine”, zic.
Dewey Dell intră.
Darl este fratele meu. Darl a înnebunit
Umbletu e mai greu ca statu pe pământ. El e în uşa deschisă. Se uită la mine. „Vrei ceva?”, zice. Are capu lucios. Capu lu’ Jewel este uneori lucios. Capu lu’ Cash nu este lucios. Darl s-a dus la Jackson fratele meu Darl Pe stradă el a mâncat o banană. N-ai vrea mai degrabă banane? a zis Dewey Dell. Aşteaptă pân’ la Crăciun. Atunci o să fie acolo. Atunci o să poţi să-l vezi. Aşa că
