Pendula zice unu fără douăşcinci. „O fată drăguţă ca tine”, zic.
Se uită la mine. Începe să lege banii la loc, în batistă. „Scuză-mă
o clipă”, zic. Ocolesc pe lângă ghişeul de reţete. „Ai auzit de tipu de şi-a fracturat urechea?” zic. „După chestia asta nu mai putea să
audă nici măcar un râgâit.”
„Mai bine scoate-o de-acolo, din dos, până nu vine bătrânu”, zice Jody.
„Dacă rămâi în faţă, acolo unde te plăteşte el să stai, nu pune laba decât pe mine”, zic.
El se duce, încet. „Ce-ai de gând cu ea, Skeet?”, zice el.
„Nu-ţi pot povesti”, zic. „N-ar fi etic. Hai, cărel, acolo-n faţă şi stai de santinelă.”
„Spune, Skeet”, zice el.
„Ia-ţi postu-n primire”, zic. „Nu-i nimic altceva de ajustat decât o reţetă.”
„Poate că n-o să facă şucăr că-i muierea aia acolo-n dos, da dacă
te prinde că te maimuţăreşti pe la ghişeul de reţete, o să-ţi împuşte-un şut în fund, drept în jos, pe scările beciului.”
„Fundu meu a-ncasat şuturi de la jigodii mai babane ca el”, zic.
„Stânga-mprejur şi vigilenţă, să nu vină, hai.”
Aşa că mă întorc în dos. Pendula cântă unu fără cinşpe. Ea-şi leagă banii în batistă. „Nu eşti doctoru”, zice ea.
„Ba bine că nu”, zic. Mă pândeşte. „Oare fiindcă arăt atât de tânăr, ori sunt prea chipeş?” zic. „Eram obişnuiţi aici s-avem o gaşcă de doctori bătrâni, cu băşica-n pioneze”, zic. „Jefferson era pentru ei un fel de Azil al Doctorilor Bătrâni. Numai că biznăsu-a-nceput să nu mai ţină şi oamenii stăteau aşa de bine, până ce, într-
o zi, au aflat că femeile n-or să se mai îmbolnăvească niciodată.
Aşa că le-au dat papucii boşorogilor şi ne-au invitat pe noi, ăşti de arătăm mai bine, pe care femeile să-i placă şi-atunci femeile au început iar să se-mbolnăvească şi afacerea a-nmugurit din nou.
Acu asta fac oamenii în toată ţara. Ce, n-ai auzit de asta? Poate fiindcă n-ai avut nevoie niciodată de doctor.”
„Am nevoie-acu de unu”, zice ea.
„Şi l-ai nimerit tocmai pe ăl de-ţi trebuie”, zic. „Ţi-am mai spus-o.”
„Ai v-un leac pentru asta?” zice ea. „Am bani”.
„Ştii”, zic, „desigur, că un doctor trebuie să-nveţe tot felul de lucruri, în timp ce învaţă să întindă calomelul; nu poate să nu-nveţe. Dar nu ştiu despre necazul tău.”
„El mi-a zis că poa’ să găsesc ceva. Mi-a zis că poa’ să găsesc la farmacie.”
„Nu ţi-a spus numele leacului?” zic. „Mai bine du-te-napoi şi-ntreabă-l.”
M-a lăsat din priviri, şi-şi cam răsucea batista în mâini. „Tre’ să
fac ceva”, zice ea.
„Cât de tare doreşti să faci ceva?” zic. Se uită la mine. „Desigur, un doctor învaţă tot felul de lucruri, de lumea nici nu gândeşte că
el le ştie. Dar nu-l ţine nimeni să spună tot ce ştie. E-mpotriva legii.”
Acolo-n faţă Jody zice, „Skeet”.
„Scuză-mă o clipă”, zic. M-am dus în faţă. „L-ai văzut?”, zic.
„N-ai terminat încă?” zice el. „Poate că mai bine-ar fi să vii tu aici, să ţii tira şi să mă laşi pe mine s-o consult.”
„Mai bine-ar fi să mă slăbeşti”, zic. Vin în dos. Ea se uită la mine. „Desigur, îţi dai seama că m-ar putea băga la răcoare pentru că fac ce vrei tu”, zic. „O să-mi pierd licenţa şi-atunci o să fiu nevoit să mă duc la lucru. Îţi dai seama?”
„N-am decât zece dolari”, zice ea. „Poa’ s-aduc restu’ luna ailaltă, poate.”
„Pfuuh”, zic, „zece dolari? Vezi, nu pot să fixez un preţ pe ştiinţa şi pe priceperea mea. Şi, bine-nţeles, nu pentru-un amărât
de dolăraş.”
Se uită la mine. Nici măcar nu clipeşte. „Atunci ce vrei?”
Pendula a zis unu fără patru. Aşa că m-am hotărât s-o dau mai bine afară. „Ghiceşte de trei ori şi-atunci o să-ţi arăt”, zic.
Ei nici măcar nu-i clipesc ochii. „Tre’ să fac ceva”, zice ea. Se uită în spate şi împrejur, apoi se uită spre-n faţă. „Dă-mi întâi doctoria”, zice.
„Vrei să spui că eşti gata să chiar acu?” zic. „Aici?”
