Poate că acesta a fost şi norocul lui Ladima, fără ca hii să-i treacă măcar prin cap.
Îi era ruşine să iasă cu el... E drept că era ceva ridicol în silueta demodată ca o figură
dintr-un catalog vechi, prăfuit, a lui Ladima... Prea avea aerul unui profesor, înăcrit, de geografie, de provincie. SimŃeam asta şi eu, cînd ieşeam cu el seara la masă la
„Chateaubriand" sau la „Cina". L-am lăsat să înŃeleagă o dată ce gîndesc, ba chiar i-am propus să meargă cu mine la un croitor.
Într-o seară, însă, eram la „Elysee", mi-a spus aşa în bătaie de joc:
- Dumneavoastră, snobii, care urmaŃi moda...
Deşi.tonul era glumeŃ, nu era lipsit de puŃină acreală. I-am spus atunci, foarte serios, mai serios decît se aştepta el:
- Iartă-mă, domnule Ladima, ce găseşti dumneata exagerat în îmbrăcămintea mea?
A surîs şiret pe sub mustaŃă, poznaş ca un copil, care însă vedeam că nu vrea să mă
supere, ci numai să mă tachineze.
- Hm... hm... Cămaşa de mătase...
- Nu e de mătase... E o simplă dejalenă...
- Aaa... deja... cum ai spus, dejalenă?...
- Da, acum dejalenă. De altfel, de obicei port olandă, fireşte. Dar aş pune orice, cu condiŃia să fie de calitate bună; pentru că revine mai ieftin chiar dacă pare altfel. Cum observi, n-am măcar gulere cu colŃuri exagerate. Mînecile cămăşii, e adevărat, sunt strînse pe încheietura mîinii... Dar, sau largi, sau strînse, ce sens ar avea din punctul dumitale de vedere?
Rîdea, gîdilat, convins că m-a lovit unde. mă doare.
- Dar costumele pe care le schimbi mereu?... parcă eşti cucoană... La cinci după-amiază: hai acasă să mă schimb.
- Vorbeşti serios? Mi s-a părut ciudat că 1-a impresionat asta! Garderoba mea e compusă în totalul ei, domnule Ladima, din următoarele rînduri de haine: un frac, un smoching, o haină neagră cu pantaloni cu dungi, cenuşii. Un costum maron pe care-1
pun de dimineaŃă... îl schimb în fugă spre seară, cu unul bleumarin, pentru că nu voi să
atrag luarea-aminte în localurile în care intru printr-o culoare bătătoare la ochi. Şi nu-i drept că maron-ul se vede de la distanŃă?
" Zi-i „castaniul", sună mai romîneşte.
- Dacă aş fi scriitor, poate că aş zice şi eu „castaniu" în loc de maron, dar cînd vorbesc nu vreau să mă deosebesc de cei din jurul meu.
Pe urmă, crezînd că m-a prins, sorbea din paharul auriu, măsurîn-du-mă şiret, de jos în sus.
- De ce nn pui costumul bleumarin şi ziua?
- Pentru motivul foarte simplu că, purtat mult, bleumarinul capătă luciu şi se învecheşte numaidecît. Decît să le port 6 luni fiecare, le alternez mai bine pe amîndouă
în decurs de un an. Îşi tăia friptura în farfurie cu o pedanterie de copil bine crescut.
- Lasă, că vara pui altele. Crezi că eu nu te-am văzut, şi parcă denunŃa un flagrant delict, în costumul acela de flanelă cenuşie... la modă?
Fireşte, ironia era neînŃelegătoare.
- Recunoşti că trebuie să pun din cauza căldurii un costum uşor?... Flanela aceea specială nu Ńine cald deloc... Dacă aş pune unul de dril, ar trebui să-1 spăl în fiecare zi!...
Şi ipocrit: Nu-mi dă mîna.
- La Tekirghiol purtai pantaloni albi totuşi, cămaşă albă cu mîneci scurte, abia de-Ńi treceau de umeri.
- E mai greu să-Ńi explic... dar dumneata eşti un artist şi trebuie să înŃelegi asta...
Mi-am aşezat tacticos cuŃitul şi furculiŃa în farfurie. Am văzut la Movilă oameni tineri care, chiar pe căldura aceea, purtau haine negre, cămaşă cu guler legat, care se înmuia ca o cîrpă, de parcă aveau, în iulie, bandaje fierte în jurul gîtului. Nu găseşti că era urît lucrul acesta? Nu mai spun că, acolo în praf, hainele se stricau foarte repede... Eu făceam o economie considerabilă, timp de trei luni, de haine, purtînd dou? perechi de pantaloni, foarte ieftini, de flanelă sau tenis, pe cînd altfel, în trei luni, aşa tăvălit, se poate strica un costum bun de stofă scumpă, mai ales la volan.
- Dar albul acela care se spăla în fiecare zi?... şi rîdea aşa ca şi cînd mi-ar fi spus: şmecherule!
- Vara, totuşi trebuie să porŃi alb... încă o dată, dumneata eşti un artist, înŃelegi, aşa ca dispoziŃie: într-o staŃie de vară, albul dă o impresie de proaspăt, de curat, de înviorare şi vacanŃă...
- Ştii ce mi s-a părut însă caraghios? Am văzut că prietenii dumitale, snobi şi la modă, purtau în jurul gîtului o batistă roşie, sau, dacă vrei, o basma cu nodul într-o parte... de parcă ar fi suferit de gîlci...
- Da... asta da... Dar, nu-i aşa? Eu n-am purtat-o. Nu aşa înŃeleg moda, care are lucruri bune.
Surîde ca un profesor indulgent, care, la cafea, vrea să facă mici pozne protejatului lui.
- Da... scrobeală englezească, tăietură englezească, stofă englezească... Hm!...
M-a întrerupt comic, pipăindu-mi haina, de am devenit livid, căci ne-am fi trădat obiectul convorbirii pentru cei din boxele cu canapele, din faŃă.
- Englezească... hm!... hm!... I-am prins mîna şi i-am dat-o jos.
