„Coane Nae, cînd ai spus că fabrica de armament şi muniŃii a fost o iniŃiativă şi o dorinŃă a lui Ionel Brătianu, m-am uitat la Duca. S-a întrerupt din citirea unui dosar şi a făcut o mutră acră către Tătărăscu." Sau: „A, ştii? Chiar Dinu Brătianu a dat semnalul aplauzelor cînd ai adus vorba de procesul tramvaielor." Sau, după o altă cupă de şampanie:
- Ascultă, Sassu a fost în incintă tot timpul?
- L-am urmărit, a stat o bucată de vreme în picioare, lîngă banca ministerială, şi pe urmă cînd a văzut că Vintilă Brătianu te ascultă atent, s-a dus spre băncile opoziŃiei. Era otrăvit rău.
- Dar doctorul Lupu? Ştii cum asculta? N-a lucrat nici o clipă, tot timpul a fost atent, şi cînd erai întrerupt de opoziŃie dădea semne de nervozitate.
Cu fălcile împăcate şi gura de babă, Nae Gheorghidiu confirma: ¹ Succesul lui Gheorghidiu a fost într-adevăr remarcabil... Dacă fntr-unele gazete, atît interpelarea, cît şi răspunsul n-au luat decît abia cîteva rînduri mai mult decît o comunicare despre un pod rupt („d-l Gheorghidiu în chestie personală"), Viitorul şi gazetele cu tendinŃe liberale au publicat coloane fntregi.
Veacul avea fireşte titlul pe o întreagă pagină. Spulberarea unui sistem de calomnii... Şi în cuprinsul paginii, numeroase subtitluri, pe cîte două sau trei coloane. Evident că nu e locul să-1 redăm aci în întregime, deşi ni se pare caracteristic şi pentru personaje, şi pentru viaŃa politică, şi pentru modul în care statul romînesc e servit. Iată totuşi cîteva fraze şi momente de la început şi altele de la sfîrşit:
„Domnule preşedinte, domnilor deputaŃi,
Onoratul meu coleg de GalaŃi a pus domnului ministru al Industriei şi ComerŃului cîteva întrebări care denotă la domnia-sa o curiozitate de invidiat aproape, căci psihologia ne învaŃă, domnilor, că această
însuşire e caracteristică inteligenŃelor dezvoltate... Peştii, de pildă, s-a dovedit ştiinŃificeşte, nu manifestă
în nici o împrejurare nici un soi de curiozitate. (Mare ilaritate.)"
Ilaritatea era provocată nu atît de calitatea spiritului cît de agresivitatea aluziei... Căci, chiar în ajun, Veacul publicase nişte scrisori din care reieşea că interpelatonil fusese în tinereŃe întreŃinut de o femeie, pe care azi nici măcar nu mai vrea s-o recunoască, deşi era, biata, în mizerie.
„NemulŃumit cu răspunsul care i s-a dat, a dezvoltat în faŃa d-voastră o lungă interpelare, dovedind, cum s-ar zice, grai excesiv (ilaritate), dar, după cum vă vom dovedi, în detrimentul şi al său propriu... şi al intereselor Ńării, şi - îngăduiŃi-mi s-o spun - şi al bunului-simŃ.
Mi-a făcut onoarea unui capitol întreg din romanul d-sale, atît de specializat în romane... (Ilaritate.) Domnilor, nu mă supără că am devenit erou de roman, dimpotrivă, aceasta mă flatează - socot însă că şi prin caracterul meu, prin gesturile mele, prin coloritul şi prin pitorescul meu natural, înfăŃişez destule
note pentru un roman, şi că nu e necesar ca fantezia fără scrupule a unui autor prost să-mi atribuie altele care dovedesc cel mult un spirit sărac de invenŃie, bineînŃeles atunci cînd nu e fn beneficiu propriu.
(Ilaritate.)
Trec, domnilor, peste nota naivă, de soi mahalagesc, că aş fi miliardar. Averea mea e mult mai modestă, din păcate, şi nu eu, de pildă, aş fi împotriva unui proiect de lege care ar pretinde justificarea averilor. (Aplauze.)
....................................................................................................................................
Domnilor, am fost acuzat că am lovit în interesele Ńării, eu, care totuşi am putut pune la dispoziŃia apărării naŃionale o fabrică de muniŃii şi pentru reparat materialul de război, în campaniile pentru eliberarea Ardealului, pentru care actualul prim-ministru mi-a adus mulŃumirile sale... Sunt acuzat eu, care în vremea neutralităŃii, cu două luni înainte de începerea ostilităŃilor, am izbutit să smulg Germaniei douăzeci şi cinci de vagoane de aramă, care s-au transformat în obuze întoarse împotriva năvălitorului.
(Aplauze puternice.)
O voce ironică: Dînd în schimb o sută de vagoane de grîu...
- Nu ştiu de unde a venit întreruperea, dar bănuiesc că e a unui om de onoare şi de conştiinŃă, fi întreb deci loial: „Crede domnia-sa sincer că a fost o faptă rea acest schimb care sporea cît de puŃin mijloacele de luptă, aşa de puŃine, ale unei armate viteze, impunînd în schimb oarecare lipsă - uşor de suportat într-o Ńară agricolă - celor rămaşi acasă? (Aplauze puternice.) După război aceeaşi grijă pentru stat şi neam, înscrisă în tradiŃia partidului nostru, m-a făcut să iau o serie de iniŃiative, toate menite să sporească mijloacele de apărare ale Ńării... Că mă lovesc de critici cu atît mai îndîrjite cu cît sunt mai nedrepte?... Nu trebuie să ne sperie aceasta... Nimeni nu aruncă cu pietre decît în pomii cu rod... De altfel, domnilor, partidul liberal e obicinuit cu astfel de atacuri... îngăduiŃi-mi să amintesc, domnilor, un mic episod din trecutul nostru... (E supărătoare această repetare a unor cuvinte, dar e cu totul obicinuită în oratoria parlamentară, ca un tic, care probabil înlesneşte ritmul gîndirii, sau respiraŃia. De obicei, la corectură, oratorul o suprimă, dar Gheorghidiu n-a făcut-o - N. R.) Domnilor, s-a dus împotriva partidului nostru şi îndeosebi împotriva actualului preşedinte al Consiliului una dintre cele mai sălbatice campanii, s-au ridicat cele mai deşănŃate acuzaŃii de necinste împotriva unui om despre a cărui onestitate azi nu e nimeni în cuprinsul Romîniei Mari, oricît de adversar, să se mai îndoiască.
De ce era denunŃat, de ce trebuia înfierat cu «fierul roşu» primarul Vintilă Brătianu? (Aplauze puternice.) Pentru că dăruise acestei capitale tramvaiele electrice... (Aplauze puternice.) Mai e cineva azi să nu-şi dea seama ce binefacere a fost pentru această capitală minată de război, ca să se găsească, după
încheierea păcii, măcar cu o reŃea de tramvaie, în locul ruşinoaselor cotigi cu un cal care îi străbăteau străzile. Asta a fost una din crimele partidului liberal. (Aplauze prelungite.)"
Abilitatea lui Gheorghidiu de a trage în rîndul atacaŃilor cu el pe Vintilă Brătianu, pe o chestie care a produs la timpul ei dezbateri atît de pătimaşe, a fost incontestabil dintre cele mai reale şi mai pline de efect, mai ales că reportajul indica în fruntea miniştrilor prezenŃi... pe şeful guvernului.
Interpelatorul produsese liste întregi de cifre şi rapoarte, care dovedeau că fabrica de muniŃii al cărei preşedinte de consiliu de administraŃie era Nae Gheorghidiu, şi acea de avioane, al cărei administrator delegat era, nu produc decît foarte puŃin, de calitate inferioară şi mult mai scump decît am putea obŃine din străinătate.
Timp de 3 ore Gheorghidiu a citit alte cifre şi rapoarte din care rezulta că fabricile produc, că
produsele sunt de o calitate excepŃională şi că nu sunt deloc mai scumpe decît cele străine, dimpotrivă.
Şi ca o concluzie...
„Dar eu vă întreb altceva... domnilor... Poate fi prea scumpă o industrie naŃională, care ne-ar permite fn caz de război să fabricăm avioanele şi armamentul de campanie fn Ńară, fn loc să mai aşteptăm, aşa ca fn 1917, ca ele să ne sosească prin Dardanelele fnchise sau prin Arhanghelskul fngheŃat - adică să nu ne sosească, aşa cum nu ne-au sosit? (Aplauze îndelungate pe băncile majorităŃii.) Domnilor, dacă m-au îndurerat atacurile primite în ceea ce priveşte persoana mea, m-au revoltat cele aduse împotriva intereselor Ńării.
Domnilor, ştiu care-c gîndul nemărturisit al celor ce mă atacă, dar nenorociri se pot întîmpla oricărei familii... Sublocotenentul fn rezervă Ştefan Gheorghidiu şi-a găsit pedeapsa în fundul ocnei... şi nimeni dintre noi, dintre cei de acelaşi sînge cu el, n-a făcut vreodată cel mai mic demers ca pedeapsa să
nu fie executată pînă la ultima ei literă... Găsesc că este însă o neiertată lipsă de scrupule să fie atacat, fie şi numai prin aluzii perfide, unchiul care a contribuit la înarmarea armatei romîne, pentru vina nepotului care a trădat această armată... (Vii aplauze.)
Domnilor, am fost atacat cum puŃini oameni din Ńara romînească au fost. PuŃin îmi pasă cînd ştiu că acŃiunea mea e spre folosul obştesc. Nici n-am căutat să răspund vreodată insultelor, care, recunosc, au devenit, nestînjenite, avalanşe... fn ziua însă în care calomnii de cafenea şi de club cu cagnotă (aplauze vii) au ajuns pînă la tribuna Parlamentului, aduse de un om fără răspundere, atunci din respect pentru această adunare m-am simŃit obligat să lămuresc acest caz, chiar cu riscul de a-i răpi din preŃiosu-i timp (aplauze prelungite), nu fără speranŃa că asemenea uşuratice acuzaŃii nu vor mai fi formulate aci împotriva nimănui. (Aplauze puternice, repetate.)"
Din pricină că nici o gazetă nu mai îndrăznea, nu să-I atace, dar nici măcar să comenteze atacurile altora, succesul lui Gheorghidiu s-a prelungit şi în săptămînile următoare în cercurile politice. A dat cîleva zile impresia că e un neînŃeles, un nedreptăŃit, un element de sprijin al statului, calomniat. „Orice-ai zice, îmi spunea un fost ministru, într-o seară, la teatru, dar statele nu se creează şi nu durează prin oameni ca Ştefan Gheorghidiu, ca George Ladima (cred că ar fi adăugat şi pe Fred Vasilescu, dacă l-ar fi cunoscut), ci prin contribuŃii pozitive ca Nae Gheorghidiu. Pentru un stat e mult preferabil un constructor, chiar veros, unui individualist oricît de strălucit, dar dizolvant... Nae Gheorghidiu a apărut -
asta e impresia mea - fntr-o altă lumină Camerei, a izbutit să schimbe punctul de vedere, a convins... şi asta a fost cauza succesului lui, care a fost realmente foarte mare, şi impresia unanimă e că va fi rechemat pe viitor în orice guvern liberal."
Adevărul e că s-a vorbit din nou, după ce înainte se ceruse atît de stăruitor, „epuraŃia partidului", de oamenii de afaceri şi de reintroducerea în minister a unor elemente „constructive" ca „deputatul de OraviŃa".
- Cînd am coborît de la tribună mi-a întins cel dintîi mîna, sculîndu-se în picioare şi aplecîndu-se peste banca ministerială: „Foarte bine!"
Cineva a întrebat:
- Tancred unde era? Nu l-am văzut deloc.
La care tata a jucat cu înŃeles de nedumerire, nemulŃumit, degetele mîinii stîngi, iar Nae Gheorghidiu a clătinat din cap, a privit pe gînduri, în gol.
- Tipul e cam suspect. Trebuie urmărit... Am uitat să spun. ŞtiŃi cine m-a felicitat cînd am ieşit pe culoar? Mirto... Mirto, care mă între-rupsese tot timpul. Spun serios...
