- Nu-i adevărat... Dovadă că unii plătesc totuşi... Culmea e că plătesc cei mai săraci, singurii... funcŃionarii.
Sigur de el, tacticos, ca şi cînd ar fi făcut o întrerupere în Parlament, fostul ministru se oferi să aducă un argument decisiv cu blîndeŃe retorică.
- Domnule Ladima... Nu e chiar aşa. Impozitul industrial şi comercial în 1926 a dat 1.461 de milioane. Anul acesta să zicem că va da 1 miliard. Pe urmă ai avea dreptate... aşa ar fi dacă veniturile statului ar fi scăzut numai la impozitele directe... Partea gravă şi care dovedeşte criza este că au scăzut veniturile indirecte. Dumneata eşti poet, cum spune dumnealui, dă-mi voie să-Ńi explic pe îndelete asta...
- Nu-mi explica nimic.
- Atunci nu putem vorbi nimic... Eu cum te las pe dumneata? A scăzut adică venitul vămilor, al taxelor pe consumaŃie. Au scăzut din cauza sărăciei consumaŃiile... şi deci şi veniturile statului... Numai la alcool de la 1 miliard şi jumătate, au scăzut aproape la cîteva milioane anual.
Ladima nu se mai putea stăpîni, şi nu conŃinutul discuŃiei, cît această lipsă de disciplină în discuŃie era pentru cei doi o indicaŃie despre superioritatea lor.
- Ei, bine, asta e nemaipomenit... Crezi dumneata sincer că se consumă azi mai puŃin alcool decît înainte?... Cu adevărat, crezi dumneata că azi se consumă numai cîteva vagoane de alcool în toată Ńara romînească?... Ştii dumneata cîte fabrici avem? Poate că mii şi mii... Ştii dumneata cîte plătesc impozit astăzi? Mă întreb dacă vor fi două-trei care să nu fraudeze. Ştii că mai toate băncile şi industriile lucrează
cu două rînduri de registre? (Era în 1927, deci cu cîŃiva ani înainte de criza mondială.) Aci e jaful cel mai sfruntat... înŃeleşi toŃi cu agenŃii statului, nimeni nu mai plăteşte. Fraudele directe... evaziunile fiscale vor nărui statul romînesc... Să-Ńi spun eu dumitale, un adevăr, ca fierul înroşit de viu: Nu există duşmani mai mari şi mai aprigi ai statului romînesc de azi decît ungurii şi burghezia romînească. Statul e sărac, falimentar... Marea industrie îi fură anual, sub pretext de furnituri naŃionale, cîteva miliarde. Prin jocul taxelor vamale protecŃioniste, mai jefuieşte pe consumatori - am cetit un articol foarte interesant în privinŃa asta - încă de vreo 8-9 miliarde anual. în schimb, nu ştiu dacă două-trei industrii plătesc impozite.
ÎŃi spun eu că niciodată nu au existat un număr mai mare de bogaŃi decît acum... Dacă s-ar desface safeurile băncilor ar ieşi la iveală miliarde.
Devenise furios şi avea în colŃul gurii şi puŃin pe buza de jos cîteva fire de spumă.
MustaŃa i se zbîrlise.
- De unde ştii asta... ai darul Mafaldei?
- Nu e nevoie să fii prea inteligent ca să ştii asta... Toată lumea se vaită că lipsesc banii din circulaŃie... Da sau nu? E adevărat că nu sunt destui... Dar şi aşa... sunt vreo douăzeci de miliarde. Ghici ghicitoarea boului: unde se găsesc cel puŃin 14 miliarde absente din circulaŃie, azi?... Domnule, dacă s-ar publica listele deponenŃilor, ai rămîne uimit de ce ai afla... Dacă s-ar deschide safeurile... Bagă de seamă
că nu vorbesc măcar de depunerile fn străinătate, nici de valuta străină pusă la adăpost. Acesta e semnul
timpului... Burghezia fşi distruge propriul ei stat. Nici de armată, care e pavăza şi formula ei psihologică, nu mai îngrijeşte. E fn plină criză de inconştienŃă şi iresponsabilitate. Suntem la o răspîntie istorică.
Era aplaudat, ca să zic aşa, cu surîsuri şi glume admirative, fn aparenŃă mai mult, căci fn fond îl găseau extravagant şi-l dispreŃuiau cu indulgenŃă. Fostul ministru, rotofei şi revărsat, l-a bătut pe umăr.
- Simpatic eşti, domnule... Zi-i poet, şi-pace. Dar cum îŃi explici asta... că toată lumea se vaită?...
Băncile depun bilanŃurile... concordatele sporesc fn fiecare zi.
- Ei şi? Ce înseamnă asta?... Unul dintre aspectele crizei e şi această văicăreală generală, care are cîntecul ei. Domnule, să-Ńi spun ceva semnificativ şi uimitor: a apărut la noi fn Veacul, acum două
săptămîni, un articol optimist şi aşezat, intitulat Sfîrşit de criză?, fn care se arată că un soi de afaceri cunosc o revenire în Ardeal... Ei bine, redactorul nostru a fost apostrofat tocmai de cel pe care credea că-1 obligă: ce vrei, domnule, să deştepŃi atenŃia fiscului?
-Sinuciderile se înmulŃesc şi dumneata găseşti că nu e sărăcie? Ai scris ieri un articol care mi-a dat lacrimi, vorba aia, despre muncitorul de la Petroşani care din cauza mizeriei şi-a legat un cartuş de dinamită de pîntece şi i-a dat foc... (Fusese o sinucidere care a înfiorat toată opinia publică.) Ai scris singur alt articol despre avocatul acela care s-a sinucis din mizerie. Adineaori erai fnduioşat de băiatul care a fost prins furînd o pîine şi arestat... Cum poŃi să susŃii că nu-i mizerie?
- Dar cine a susŃinut asta?... E mizerie cumplită, dar numai într-o parte din populaŃie, pentru că
suntem imbecili... Nu e sărăcie generală... criză... E altceva: e o proastă distribuŃie... şi ca şi cînd a făcut o descoperire: Uite, mi-am găsit subiect pentu mîine... Trecu la birou unde însemnă vreo două rînduri ca să
Ńie minte.
A doua zi, într-adevăr, Veacul avea în mijloc, cu literă mică, dar neagră, următorul articol: PROASTA CIRCULAłIE
Sergentul din mijlocul străzii ridică şi coboară băŃul, parodiind în faŃa Operei pe dirijorul în frac dinăuntru. Automobilele cu fotolii adînci ca mormintele, gătite şi iluminate pe dinăuntru ca nişte budoare, dintr-o lume ireală, se urmează, cerîndu-şi nerăbdător, cu Ńipăt aristocratic de claxoane, drum. E
astă-seară mare manifestare de artă, v-o spunem serios, şi fotoliul, scăldat într-o baie de lumină electrică, a fost plătit cu 1.000 de lei, exact preŃul a două sute de pîini.
Iată acum, aliniate ca un parter de flori şi plante, femeile cu umerii rotunzi, gîturi marmoreane mîngîiate de coliere, mîinile albe încheiate cu cătuşe de aur şi platină. Suntem, domnilor, o Ńară bogată, fără îndoială.
Asta a putut constata ieri şi băieŃaşul care, flămînzind de două zile pe străzile capitalei după ce a privit vreme îndelungată galantarele de la băcăniile împinse pînă fn stradă şi pînă fn nările celor flămînzi, s-a decis să fure o pîine de la o gheretă din marginea oraşului.
Nu l-au tentat nici homarii şi langustele de la Ciobanu, nici şalăul cu spinarea lată de o palmă de la Teişani, nici rodiile, nici perele învelite în vată ca nişte păsări bolnave. El nu vrea decît o pîine şi e mai greu pentru unii, în această Ńară, să aibă o pîine, decît pentru alŃii să trimită acasă un coş cu icre negre, brînză scump putrezită şi pateuri cultivate încă înainte de gîtuirea păsării.
Băiatul acesta n-avea decît 16 ani, dar mintea lui necoaptă a putut gîndi stupid că e mai bine să
fure, cu pereŃii stomacului uscaŃi şi lipiŃi de foame, o pîine, decît să aştepte şi să încerce a obŃine de la stat o furnitură. Greşeală scump plătită, căci a fost împuşcat de către simbolul ordinii noastre sociale, domnul sergent din post.
Coliba puturoasă, cu trupuri măcinate de mizerie, alături de palate cu multe camere, în care pe divanuri, pe mescioare, fiecare obiect, aruncat parcă la întîmplare, reprezintă o valoare care ar schimba destinul unui om, asta e capitala simbolică a noastră.
E o proastă distribuŃie în Ńara asta, ca într-un corp bolnav, distribuŃia sîngelui. Unele organe plesnesc de congestionate ce sunt, pe cînd altele, care lîncezesc, se atrofiază, se descompun, pentru că pînă la ele, în acelaşi corp, nu ajunge nici o picătură din lichidul nutritiv.
E neîndoios că dacă un aeroplan ar putea zbura deasupra acestei capitale şi pilotul ar putea privi, ca în poveste, prin acoperişuri, ar vedea în acelaşi timp, alături de aşternutul cu zdrenŃe în care femeia cu trupul mîncat de tuberculoză îşi alăptează copilul, şi dormitorul luxos, cu trupul curtezanei neroade frămîntat de voluptate, după ce a fost aŃîŃat de bunătăŃi, plătite din jaful banului public.
Sufletele copiilor se ofilesc de la duhoarea vieŃii din jurul lor încă de mici. La 16 ani sunt împuşcaŃi adolescenŃi pentru că fură o pîine, iar la 20 de ani studenŃii îşi strîng tîmplele în mîini deasupra cărŃii, nu numai pentru că ameŃiŃi nu mai pricep nimic, dar ca să-şi potolească, printr-o crispare, crampele foamei.
Ce viitor ne pregăteşte această hidoasă congestie a organismului social, ce posibilităŃi să putem întrevedea în Ńara lefurilor de 4 milioane anual, care stau în cîntar cu pensiile de 500 lei lunar?
Ce suflete pot creşte într-o astfel de mocirlă morală?
LişiŃă tremurătoare, scoici flasce şi nuferi, frumoşi poate, dar paralitici, cînd noi avem nevoie de stejari şi brazi, de animale sănătoase, îmbătate de aer proaspăt.
Trebuie să luăm aminte. Eprea multă suferinŃă aci şi prea multă juisare neruşinată. Organe prea bine nutrite, năclăite de grăsime... şi inimi prea secătuite şi deznădăjduite.
