1928. Deşi erau însă de părere contrară, răspundeau directorului cu un surîs de acceptare, care părea să
spuie că, dacă nu admit ideile, oricum admiră vehemenŃa lor literară... Ceea ce e sigur e că în această
epocă economiştii erau foarte preŃuiŃi şi, în orice caz, singurii oameni care aveau, în vremuri aşa de grele, lefuri princiare. Mai ales că, asemeni medicilor în timp de epidemie, erau chemaŃi în mai multe locuri o dată şi nu era unul să nu fie fn cinci, şase consilii de administraŃie sau comisii deodată. CondiŃia ca să fii economist era să nu ai nici o profesie şi nici carieră marcată, căci atunci erai socotit „diletant". Făceau bineînŃeles excepŃie de la aceasta inginerii şi avocaŃii, care erau dimpotrivă bineveniŃi. Medicii erau admişi numai dacă nu mai practicau. Ceea ce e cert e că mai ales cei necunoscuŃi, în nici un fel, şi îndeosebi tinerii se puteau instala, publicînd articole cu cifre, drept specialişti.
- Domnule Ladima, cum poŃi să susŃii asta?
Ladima se-nfuria şi suferea cu adevărat că nu poate convinge. Se plimba furios prin odaie şi vocifera.
Hainele negre, largi, de pe el, îi dădeau un aer de pledant patetic. Deşi gulerul scrobit era foarte larg, avea ticul de a-l tot lărgi, cu două degete, ca şi cînd tot l-ar fi jenat.
- Domnule, toŃi avocaŃii fără clientelă, toŃi studenŃii care nu şi-au încheiat studiile acum au devenit, peste noapte, doctori în ştiinŃele economice. S-au impus ca nişte intendenŃi escroci în familii burgheze şi timorate. Nu e minister fără un oficiu de studii... Ba unele au cîte două, trei, şi pentru direcŃiile generale...
Ei bine, asta nu va împiedica statul ca în curînd — ascultă-mă, în curînd - să facă disperat apel la experŃi străini.
Un fost deputat, voinic ca un luptător de circ, cu cap de copil, surîdea plin de el.
- Ha, ha, ha. ExperŃi străini... şi-l privea compătimitor. Crezi serios asta, domnule Ladima?
Dumneata ştii că economiştii noştri sunt consultaŃi de către străini? Ştii ce impresie extraordinară au făcut fn comisiile de la Geneva?
Ladima arunca tocul enervat:
- Asta-i...! Lasă-mă... lasă-mă, domnule!... Ascultă ce-Ńi spun... Vor fi chemaŃi experŃi străini... Nu e bancă fără zece economişti improvizaŃi directori, cu birouri americane, cu zeci de dactilografe, cu portari fn livrea şi cinci călătorii pe an la Berlin - Londra - Paris... Nu e bancă fără „oficiul ei de studii". Ei bine, asta nu va împiedica jumătate din ele, cel puŃin, sî se prăbuşească... E un domn director general al uneia, care vrea să ne înveŃe săptămîna trecută finanŃe, la FundaŃie... Ei bine, prăbuşirea ăstuia va fi ceva mai tragicomică...
Şi, descoperind ceva în gazetă, ridicînd mîinile cu manşete burlane, a trîntit foaia pe birou ca jignit personal.
- Uite, domnule, un tartor al economiştilor, raportorul general al bugetului, imbecilul de Oromolu.
Uită-te şi dumneata. Exprimă în raportul lui nădejdea revalorizării leului... Ai înŃeles?... Revalorizarea leului! Miliarde se vor cheltui cu asta... Cu aberaŃia revalorizării monetei. Uite ziarul... citeşte.
În timp ce noi ne grămădisem pe foaie, ca să cetim raportul, el a început să-şi ciupească mustaŃa, şi-a potrivit gulerul şi a redactat o nouă casetă, cu rînduri groase de tot, pe două coloane: Ministrul
„bugetului de aşteptare" crede în revalorizarea leului fi bazează bugetul pe ea... E naiv, nebun sau de rea-credinŃă.
(A doua zi a apărut „Raportorul" în loc de „Ministrul" - şi asta m-a mirat mult, îndemnîndu-mă spre tot soiul de presupuneri.)
Altă formulă care-l scotea din sărite era „criza", într-o seară de ninsoare abundentă şi domoală, eram în redacŃie vreo cinci sau şase inşi. Fostul ministru care spunea anecdote picante Emiliei şi unei alte colege de la teatru (veniseră să-l ia pe Ladima), un deputat, cunoscut avocat liberal. Ladima, care citea ziarele de seară, şi-a aruncat ochii pe caricatura dintr-unul, pe care abia îl despăturise... înfăŃişa pe Vintilă
Brătianu stînd de vorbă cu doi cetăŃeni jigăriŃi. Avea jos următoarea legendă: „- LăsaŃi, că dacă facem stabilizarea, o să treacă şi criza...
- Domnule ministru de FinanŃe, să nu cumva să se stabilizeze... criza."
Ladima a început să trîntească tamponul sugătoarei şi tot ce a găsit la îndemînă, ca un copil înfuriat, căci era, cînd se aprindea, copilăros, în desenul cu caricatura pe care o zvîrlise cu furie pe birou.
- Ce cruntă prostie... auzi criză!
Deputatul a rămas încremenit, fostul ministru s-a întors şi el spre noi, dar cu mîna tot pe umărul actriŃei.
- Cum, domnule Ladima, dumneata crezi sincer că nu e criză?... PoeŃii ăştia sunt teribili, domnule...
Căci am auzit că eşti poet... Spunea ieri cineva la „Capsa"...
Ladima publica versuri de mai bine de 20 de ani.
S-a oprit din plimbatul în cameră, parcă avea febră, cu ochii albaştri ca un smalŃ şters, în orbitele prea mari, cu gulerul scrobit prea larg pentru gît, mustaŃa vie.
- Ce-i aia criză?
Şi deputatul avocat, îndesat şi mînios:
- Sărăcie generală, domnule... Sărăcie... Ei, drăcia dracului. E Ńara săracă...
- Asta e criza dumitale! Ei, atunci e fals... Nu e criză, e o idioŃenie economică... Ascultă ce-Ńi spun.
Lumea e bogată... e mai bogată ca oricînd, orice-ar spune economiştii dumitale imbecili. Statul, el, trece însă printr-o criză cumplită. Şi asta e cu totul altceva... Nu e o criză economică... e o criză a statului romînesc, domnule deputat şi domnule „fost şi viitor ministru..." înŃelegeŃi!
Fosta excelenŃă a surîs indulgent, ca de o enormitate, şi a spus fără emfază:
- Statul e sărac, pentru că e lumea săracă.
Ladima' striga, gesticulînd, de erau să-i sară manşetele...
- Nu e adevărat... E sărac pentru că nimeni nu-şi plăteşte impozitele. Nimeni, înŃelegi dumneata?...
Pentru că toŃi îl duşmănesc.
- Aci e un cerc viŃios... Dacă n-au oamenii, de unde vrei dumneata să plătească?
