- Mai rămîn... Ieşim mai tîrziu la masă, împreună...
Dar din nou nu ghiceşte nimic, trupul îi e fără antene capabile să capteze realitatea clipei... Jos, dintr-o intrare sec dreptunghiulară cafenie de tot, apare o femeie păios de blondă, cu faŃa puŃin cadaverică ne care nici măcar fardul nu poate prinde, şi devine de aceea strigător
- Uite, vezi pe asta, săraca, e bolnavă de rinichi, de nu ştiu doctorii ce să-i mai facă... Nimeni nu poate să spună ce are.
Parcă mă deştept dintr-un somn haotic... Parcă se întrerupe circuitul care trecea prin mine şi prin femeia aceasta, şi recad amorf. S-a sfîrşit Gîndului de adineauri i se asociau necontenit altele, dublate în acelaşi timp cu anumite estompări, căderi în subconştient, pentru ca totul să mă poarte către răsturnarea femeii pe pat... Acum totul se asociază în mine cu sugestii de scursori mirositoare, de membrane veştede negre
vinete Aşa cum adineaori Emilia devenea femeia unică din lume, acum toate femeile, după felul celei de jos, sunt făcute din putreziciune în toate organele lor, şi scursori.
- Cînd mi-aduc aminte, reia gînditoare Emilia, ce-am păŃit şi eu cu rinichii...
M-am dus şi m-am trîntit pe patul larg, cu cearşaful împărŃit de tăvăleala in mici arhipelaguri de cute.
- Vino să mai citim scrisori... Dacă s-o mai răcori, mergem să mîncăm undeva afara... Iau o altă scrisoare. Asta cînd Ńi-a scris-o?...
Emy,
Treci mîine pe la Teatrul NaŃional... Vezi că directorul vine pe la 10 dimineaŃa - înŃelegi? - lazece si te primeşte imediat. De altfel am vorbit Si cu Bulfinsky, directorul Teatrului Mic. Mi-aspus că ei vor juca deocamdată numai comedie şi că viitoarea premieră e sau Antonia sau O
lună în paradis, o comedie nemŃească... Ar fi admirabil să intri însă la NaŃional... Săptămîna asta se pune în repetiŃie învierea... ar fi s-o dublezi pe Marioara Voiculescu.
Scumpa mea, nu fi supărată. Bilete pentru conferinŃa lui Dekobra diseară nu ne-au venit laziar. Dacă vreŃi, aveŃi locuri la cinematograf la Capitol. E Casanova cu Mosjoukine. Concursul de fotogenie al gazetei nu e serios. Mai bine ar fi să trimetem fotografiile direct la Paris. Spune dacă vă duceŃi diseară. Mie mi-e cu neputinŃă să viu... E o masă colegială, cu toŃi redactorii... Nare nici un sens să vii si tu, nu vine nevasta nici unuia.
G.
- Era aşa pe toamnă. începuse el să scrie critică de teatru. Dar ştii, ce critică!... îi speriase pe toŃi. Toate fetele se luau bine cu mine, din cauza lui.
Încă o scrisoare fără titlu.
Valeria, spune unchiului tău că am vorbit la Casa Pădurilor... Dacă are actele în regulă, să seducă la subdirectorul Stănescu. Spuneai că vrei tu să te ocupi puŃin de camera mea? Dar nu enimic de aranjat, Valeria... Cum n-am bagaj decît un geamantan, iar cărŃile le-am si expediatastăzi... Camera e mobilată: divan roşu, scaune cu spate de catifea roşie, un birou (scaunul înaltcu catifea roşie parcă e jilŃul lui Ştefan cel Mare). Totul e cam vechi, dar îmi convine mai ales că
are si baie... îmi place că nu mai am scări de urcat si, cum îŃi spun, am si baie. E un fost vestibul,neacoperit, între două camere, căruia i-au făcut acum un acoperiş de sticlă... si au instalat baie...
Cam scurtă pentru mine, nu e vorba, dar merge...
G.D.L.
Pe un bilet dreptunghiular, lucios, cu antetul Teatrului NaŃional: Eşti angajată stagiară clasa III pe ziua de 1 decembrie... Vino azi să mă iei la masă si să-Ńi dau amănunte.
G.
- Te-a angajat?
- A, păi acum îi ştiau de frică. Ce-a fost cu cronica de la Faust. Toată lumea a citit-o şi în foaier şi la direcŃie.
Nu te supăra, dar nu pot veni... Vreo cîteva zile sunt ocupat şo ziua şi seara ... Voitrimite bilete pentru cinematograf. Te-a căutat azi la prînz, credea că vii pe aci, Gina...
Emilia rîde cu ochii limpezi ca o cană cu apă, şi încearcă, fără succes un surîs cu gura, mare de şărancă de pe Volga:
- Îmi aduc aminte ... În serile acelea vream să mă întîlnesc cu Stoianovici la el acasă. Că de, începusem să mă feresc... Nu se ştie cum aveau să iasă lucrurile... Îmi băteam capul cum să fiu liberă vreo cîteva seri... că acum de cu zi aranjam ce facem în fiecare seară, nu mai era chip să dispar fără să-i spun unde mă duc... Mi-am adus aminte că el, cînd se supără, nu mai dă pe la noi cîteva zile... Nu ştiam să mai inventez.
Şi am început să-i spun încet la urechi Ginii, care era la noi, o mulŃime de prostii. La început n-a întrebat nimic, dar cum eu nu mă lăsam, a spus aşa în glumă mai mult, întro doară:
„ Ce şoşotiŃi, fetelor, acolo ?”
Eu i-am răspuns acru: ”Nu te interesează...”
A rămas trăsnit. Pe urmă, continuam, iar jucînd teatru. El s-a sculat în picioare, şi a spus întristat: „Atunci plec, dacă sunt de prisos...” Fără să mă uit la el, i-am spus că n-are decît să plece, dacă nu-i place, că nu-l Ńine nimeni... S-a ridicat în picioare, alb ca varul, şi n-a mai spus o vorbă... Trei zile n-a mai dat pe la noi... Pe urmă, cînd am văzut că nu e nimic serios cu Stoianovici, mi s-a făcut milă de el şi m-am dus la redacŃie... Era prăpădit de bucurie, eu însă făceam pe îmbufnata, ca la teatru... S-a apropiat de mine şi mi-a spus glumind: „Bună ziua, domnişoară... AŃi terminat secretele ?”Stăteam bosumflată, pe urmă am început să rîd cu hohote... Mi-a luat o mîină şi mi-a sărutat-o.
„Astăzi pot să întreb ce-i spuneai?” „Du-te şi întreab-o. Îi spuneam că eu cunosc un tip bine, care scrie la jurnal...” I se făcuse ochii cît pumnul şi i se ridicase mustaŃa, în sus toată... „Îi spuneai asta Ginei?” „Te cred... dacă rîdea ea cu hohote, cînd întrebai ce-i şoptesc, şi eu vream să-Ńi spun.” Rîdea fericit, şi-mi mîngîia părul: „Ce copil eşti! Ce copil năzdrăvan, care complică totul... „Mă gîndeam, zău pe vremea aceea să mă culc iar cu el... Dar Valeria mi-a spus iar că e bine să-l duc aşa cu zăhărelu, mai ales că el nu cerea nimic.
În vremea asta, spre Sf. Niculae, într-o seară, era şi Gina la noi, care îmi dădea replica, a venit vorba despre viitor... aşa... că e bine să se asigure omul... A doua zi, mi-a scris o scrisoare, care trebuie să fie aci... era chiar pe vremea asta.
Emy dragă,
Deşi n-am scos o vorbă, să nu crezi că nu mi-a dat de gîndit ce ai spus tu aseară... Emy, îŃispun astăzi limpede, fără să mi-o ceară nimeni. Nu am părăsit nici o clipă nădejdea că tu ai să fiinevasta mea. Dacă nu am făcut nimic care să-Ńi arate cît de adîncă şi nestrămutată e dragosteamea, dacă nu Ńi-am cerut decît cîte un sărut, a fost pentru că te iubesc atît de mult, că nu dorescsă fii a mea decît ca nevastă... Si dacă gazeta prinde, dacă voi dobîndi posibilitatea materială, îŃivoi cere să fii nevasta mea. Pînă atunci, cu surîsul tău din fiecare zi, cu sărutările furişate, suntcel mai fericit logodnic din lume... îŃi sărut cu recunoştinŃă ochii a căror lumină îmi limpezeşteturburările şi amărăciunile.
George
Emilia e amuzată, cu dispreŃ, de ideea lui Ladima că i-ar fi putut fi nevastă.
- Ascultă, Emilia, la urma urmelor de ce nu te-ai fi măritat cu el? A răspuns, îngînînd ca o precupeaŃă chibzuită:
- Ei, pentru ce vrea el!... şi fără să termine revenind cu ocol: Nu se putea... Era şi caraghios îmbrăcat... Parcă era un tată... Nu-mi venea să ies cu el, şi ca şi cînd ar goni un gînd... nu, nu se putea...
Nu mi-e prea greu de întregit schema gîndurilor ei aşa: El vrea o nevastă numai a lui... Vrea să merg cu el la Rîmnicul-Sărat, sau mai ştiu eu unde... Pentru asta, avea prea puŃine mijloace... Poate că ar fi fost bun ca un bărbat „înŃelegător", care să ştie să închidă
ochii cînd e nevoie. Dar nici pentru asta nu era bun, căci era prea puŃin prezentabil... Se îmbrăca prost, prea-prea pentru ca să servească drept paravan unei asemenea actriŃe.
