ceaiul în ceşti, radiatorul ţine locul tradiţionalilor buşteni şi ne încălzeşte de ajuns; pe o tigăiţă apar ouă, ochiuri. Biată luptă omenească împotriva naturii şi realităţii, luptă în care Englezii îs meşteri. Cît îmi doresc să mă pot afunda în salvatorul confort, să uit de vrăjmaşa pădure care sta şi aşteaptă şi ne împresoară. Cine a sădit-o, Dumnezeu? Ori Dumnezeu e constructorul vilei de pe lizieră? Sfinte Chestertone, roagă-te pentru noi. (După Sfinte Socrate, roagă-te pentru noi al lui Erasmus.)

- Se poate rezista?

119

Avocatul D. P. Experienţă de apărător în numeroase procese politice.

Desprindea (1957) puncte neclare din chiar datele proceselor-verbale. I se părea că poate desluşi unele microsemnale. Pe un proces-verbal erau trecute data interogatoriului şi ora la care începuse. 1 se punea învinuitului o simplă şi aparent destul de anodină întrebare: cum trebuie calificată purtarea funcţionarului de stat care vorbeşte fără de controlată reticenţă cu prietenii săi despre chestiuni interesînd statul? (Soluţia cimiliturii: trebuie calificată ca infracţională şi trădătoare.) în dreptul orei de încheiere a interogatoriului, o cifră

de mirare : reişea că învinuitul fusese reţinut la anchetă optsprezece ore.

Răspunsul nu era mulţumitor.

A doua zi, aceeaşi întrebare. Acum interogatoriul ia sfirşit după cinci minute, răspunsul dat fiind cel corect. Explicaţia, singura posibilă: în răstimp se aplicase alt mod de a proceda.

Avocaţii - şi asta îl apasă pe D. P. care posedă stofa de avocat -sunt închişi în dosar: nu pot pleda altfel decît în cuprinsul declaraţiilor din dosar considerate definitive şi universal valabile. Ca un om de ştiinţă căruia i s-ar interzice să pună

în discuţie principiile chiar dacă experienţa le contrazice. Să citim în Aristotelpentru a şti dacă untdelemnul îngheaţă iarna sau nu. Concluzia noii scolastici: avocatul nu mai e un apărător, un intercesor, e un figurant.

în camera 18, X. deducea: nu se poate niciodată evita condamnarea. Unele

recunoaşteri pot fi însă evitate. Se cere numai niţică stăpînire de sine, niţel curaj.

Şi mai ales o desăvîrşită neîncredere. (Regula: nelimitată încredere în oameni, ca persoane create de Dumnezeu şi absolută neîncredere în tatăl minciunii şi urmaşii lui.)

Celălalt a mărturisit totul. Ştim totul dar vrem să auzim adevărul şi din gura ta. Dacă eşti sincer alta-ţi va fi situaţia. Fii sincer.

X.: nu fiţi sinceri! (Sfat bun mai cu seamă pentru intelectuali, oameni sensibili uşor atraşi de magia acestui nobil cuvînt.) Nu fiţi sinceri. Mai presus de orice, r/7/5 above all. Şi negaţi mereu, aveţi tot timpul să vorbiţi dacă şi cînd veţi fi torturaţi. Nu vă pripiţi. E vreme berechet, slavă Domnului. Şi cînd e în joc un lucru ştiut numai în doi, ţineţi-vă pe linia tăgăduirii: daţi-i celuilalt posibilitatea să hotărască el, e doar secretul lui. BUGHI MAMBO RAG

... Noi, domnule general, am mai apucat Bucureştii! 1 cu grădini şi cu olteni... , şi curţi cu globuri colorate, erau oribile dar îşi aveau şi ele farmecul lor, şi se mînca în curte, ca la ţară, sub copacul cel mai gros... Cele mai bune creaţii în proză ale literaturii româneşti, domnule profesor... A mînca din primăvară pînă-n toamnă sub nuc era, aş zice

120

eu, ceva de care puţine popoare au parte, o fericire care intră in corola de minuni ale lumii, ierie-mă Blaga ori duhul lui Blaga dacă bietul de el o fi murit...

Primele mărci de automobile? Stai să vedem... De Dion-Boutton, Lancia, Isotta-Fraschini, Pierce-Anow, Panhwd-Levassbr, Bem, De

Laimay-BeUeville... Franz Ferdinand la Sarajevo a fost ornant într-un De Launay-Belle\nlle... Dar şi la Dragomir, dacă stau să mă gîndesc... Zăvoarele de faianţă cu mormanele de gheaţă pisată şi cutiile de icre... şi butoiaşele cu măsline, cu lacherdă, cu brînză de la Mercur şi scîndurelele cu felii de şuncă şi vermutul Martini şi coniacul: Martell, Coutvoisier, eu preferam mereu ojine Champagne, şi chiar şi ale noastre, ţuica Cireşeanu, pelinul Bazilescu, vermutul Duque...

1959

De la Apenini la Arizi, povestea din Cuore, cu titlu atît de eufonic, mi-o evocă trecerea Avrameştilor de la Schitul Maicilor la biserica Udricani din Văcăreşti. Sau Ierusalimul din Dalecarlia, ideal, gîndit de ţăranii suedezi ai Selmei Lagerlof şi Ierusalimul din Ţara Sfîntă, al aceloraşi ţărani, acum doar emigranţi năpădiţi de griji.

Ctitoria clucerului Udrican nu le-a adus noroc lui Mihai şi Anei. Duhul de la Port-Royal n-a mai rezistat în Văcăreşti. Mahalaua, frenezia distingerii şi a compromiterii îi cuprinde pe amîndoi. Subterana, morbul auto-derîderii. Preotul îşi înşeală nevasta, dar nu cotoieşte şi cu perdea, ceea ce s-a mai prea văzut, ceea ce lumea ar fi înţeles şi poate iertat (oameni suntem, bre), ci platonic (pare-se), cu scene dramatice, complicat cotite, setoase de justificări, ceea ce nedumereşte şi înstrăinează. Preoteasa nu e nici ea mai bună; lipsită de smerenie femeiască, în loc de a îndura toanele bărbatului, de a medita chiar brutala formulă lipovenească

a omului perfect (crede puternic în Dumnezeu, bea vîrtos, îşi bate în lege femeia), de a urma pilda doamnei Acarie (a dat ascultare poveţei duhovnicului -

şi ce duhovnic! Simţul Francisc din Sales: atîta vreme cît eşti măritată nu te gîndeşti la castitate, ai o singură datorie, te supui) ce face? Umple tîrgul cu tînguieli, bate drumul Patriarhiei şi Departamentului cultelor cu plîngeri peste plîngeri şi lungi jalbe scrise.

- Dacă stau să mă gîndesc bine, pînă la botez, evenimentul cel mai de seamă

pentru mine a fost admirativa prietenie pe care i-am purtat-o lui Manole.

121

L-am cunoscut în primele zile ale facultăţii. Era, ca şi Mihail Sebastian, un om de la Dunăre, dar nu din Brăila, ci din mai mărunta Olteniţa. Brăila: port internaţional; Olteniţa, tîrg înstărit. Deosebire de seamă. Tatăl murise de tînăr; erau trei copii crescuţi de o mamă brună, frumoasă, energică, o dată femeie; negustoreasă în Obor.

Respectul meu a fost de la început întreg şi necondiţionat. Din mai tot ce credeam şi spuneam atunci a tăcut degrabă ferfeniţă şi apoi s-a pornit să

clădească din temelii

Cuget maurrasian, clar şi ponderat, tăios şi duşman al extravaganţei de orice fel, privea dispreţuitor optimismul generalizat şi politica stîngistă din Sărindar. Liberal in gîndire, sceptic în religie şi conservator în politică. Pe de-a-ntregul nu credea în nici o doctrina. Din toată inima era numai cu Junimiştii, aceştia-i erau idealul.

Ca maurrasist, mistica nu-1 interesa, îl preocupa însă funcţia socială şi politică a religiei şi pe aceasta ne-am întrebat cum s-o împlinim.

Raţionamentul lui Manole era simplu: de vreme ce ne-am născut ovrei (el pentru nimic în lume n-ar fi pus un e la început), ovrei suntem. Să fim, aşadar, ceea ce suntem.

Mă rog, nu-i destul; ca să fii ovrei trebuie să faci ca toată lumea (orice singularizare e suspectă): să aparţii tradiţiei tale, adică religiei iudaice.

Pun-te în căutare de un rabin. Primii paşi s-au dovedit destul de grei. La o adresă ce mi s-a dat am nimerit un haham. Manole s-a distrat grozav: anecdotă de Theodor Speranţia, ce mai la deal la vale. Dar am descoperit un coleg, fiu de rabin, conservator şi el, antiprogresist foarte, însă de nuanţă evreu mistic ortodox. A consimţit să ne asculte, dezaprobînd argumentele, nu concluzia; oarecare surpriză nu ostilitate.

Apoi a consimţit să ne prezinte tatălui său, care ne-a ascultat şi el, blajin, ne-a cercetat cu priviri adînci, înţelegîndu-ne numai în parte. Am citii atunci şi Copilul profet de Edmond Fleg. După aceea lucrurile s-au încurcat.

Reieşea că pentru a fi ovrei, măcar în sens de integrare într-un sistem de tradiţie socială, era nevoie să mergi la sinagogă vineri seară şi sîmbăta dimineaţa, toată; că trebuie să-ţi cumperi filacterii şi, desigur, şalul alb cu numele, ebraic, de talii - învăţînd ritualul folosirii acestora şi, mai înainte de orice, că trebuie să înveţi ebraica. Ebraica, adică ivrituU altă noutate. Soluţia citirii textului rugăciunilor cu litere latine n-am putut-o aplica. Existau, pare-se, unele cărţi de acestea, dar n-am dat de ele. Am nimerit într-o după-amiază

catifelată de toamnă undeva pe chei, într-o curte cu orătănii multe, la un bătrin

[despre] care auzisem

122

că are ce căutam. A ieşit din casă buimac - purta un halat imens - dar nici n-a priceput bine ce vrem.

Lui Manole regulile acestea nu i se păreau excesive, erau conforme cu disciplina şi efortul pe care orice societate este îndrituită să le ceară

componenţilor ei. Mă rog, şi triburile sălbatice au resturile lor iniţiatice. Ne-am apucat aşadar de treabă, de cumpărături, de frecventarea regulată a sinagogii (unde oficia tatăl colegului nostru), iar mie mi-a revenit şi partea, mai grea, a învăţării ebraicei, unde am făcut de asemeni cîteva descoperiri în drum: că nu este de ajuns să cunoşti ebraica şi alfabetul ei, mai e necesară şi aramaica, aceasta avînd şi ea pentru comentarii un alfabet diferit, al învăţatului Raşi care şi el era, la rîndul lui, comentat cu alte litere... Pe scurt, repetam - viaţa doar imită arta -

experienţa micului erou al lui Fleg şi constatam că dădusem de belea...

Cu ebraica n-a mers prea rău, aramaica mi s-a părut mai armonioasă

(genitivul ei o fereşte de excesiva guturalitate a celeilalte), cu frecventarea sinagogii m-am împăcat însă mai puţin. Credeam că sinagoga e o biserică. Nu, e un locaş de recitare a unor texte, de exegeză şi îndeplinire a unor rituri. Religia evreiască e o religie „în suspensie" şi lipsită de cult, iar sinagogile nu-s decît

„case memoriale"'. în esenţă, Templul fiind dărîmat şi jertfele de animale cu neputinţă, totul se reduce la citirea sau rostirea regulilor şi prescripţiilor. E o memorizare, şi un tip de structură absolută, unde virtualităţile nu se configurează.

Rabinul nostru vorbea fluent, dar într-o românească fantezistă ce adeseori întărea impresia de anecdotă scoasă din culegerile lui Speranţia. Şi amănuntele şi ansamblul mi se prezentau ca ceva rece, prăfuit, îndepărtat şi îndărătnic. Mi se făcea dor de biserica din Pantelimon, de biserica Silvestru şi de clopotniţa ei cu boltă (pe sub care se trece în strada Oltarului), de bisericuţa de la Clucereasa.

Capacul 1-a pus rabinul, pe cale lingvistică, exprimîndu-se într-o Sîmbătă: şi a tăcut o gaură unde es sint heraus gehmăn ftacărăs*.