Arpacaşul fierbinte înghiţit pe nerăsuflate şi numaidecît după aceea o stacană mare cu apă rece.
Căţărări cu unghiile pe ziduri.
Metanii, neîntrerupt, pînă la leşin.
Excremente mîncate. (Se socoteşte privilegiat cel care-i pus să şi le mănînce pe ale sale.)
Mîncare enormă urmată de patruzeci şi opt de ore petrecute într-o celulă
ticsită, fără tinetă şi cu uşa, fireşte, zăvorită.
Preoţi siliţi să facă onanie.
Orele de somn reduse la patru, de la 12 p.m. la 4 a.m. şi acelea întrerupte la fiecare sfert de ceas.
Obligaţia de a sta numai în picioare, de la 4 a.m. la 12 p.m. timp de două
luni.
Trei alanne pe noapte. La darea alarmei deţinuţii se bagă sub paturi cu faţa în jos. Gardienii intră în celulă cu extinctoarele şi acoperă duşumeaua şi pereţii cu un lichid alb care se întăreşte pe loc făcînd o crustă dură. Deţinuţii ies de sub paturi şi trebuie să cureţe crusta în mai puţin de un ceas, cînd vine inspecţia să
constate dacă totul luceşte „bec".
93
Sosind la Gherla în camera în care mă aflu şi eu, amiralul Horia Măcelarii exclamă: raiul pe pămînt! Vine de la Rîmnicu Sărat unde a trăit şase ani de zile singur în celulă; supus unui regim de înfometare, a mîncat paiele din salteaua (destrămată) pe care dormea, pînă la urmă toate, n-a mai rămas decît pînza de sac. Pielea de şagrin, filmata altfel, în celula de alături a murit Ion Mihalache, după ce orbise.
Poate că iadul tocmai asta şi e, balamucul.
La un nivel mult mai asthnpărat, am putut şi eu dobîndi convingerea că
închisoarea politică fusese concepută pe temeiul ideilor cibernetice de retroacţiune şi morfogeneză spontană. Deţinuţii să se chinuiască unii pe alţii.
Economie de mijloace: gardienii vor interveni prea puţin. Condamnaţii îşi vor crea singuri infernul. Aşa a şi fost. De pe urma oamenilor supuşi condiţiilor unei
„camere de executare a pedepsei" am suferit nespus mai mult decît din pricina caraliilor de pe coridoare.
Şefii de cameră conştiincioşi, regulamentari şi temători, camarazii maniaci ai curăţeniei (Ce faci dom'le! ai pus mîna pe gamelă după ce te-ai scărpinat la cur. Nu-ţi dai seama că ţi-ai suflat mucii peste patul meu?) au fost aducătorii la îndeplinire ai planului bazat pe ideea, justă, că temniţa grea este lucru de nimic, fleac şi floare la ureche pe lîngă ospiciul de nebuni.
Povestind pretutindeni Huis Clos al lui Sartre nădăjduiam să contribui la dezvăluirea secretului acestuia şi astfel să-i anihilez efectele. Eram ascultat cu atenţie (camera de hotel, care în piesă reprezintă iadul, evoca prea exact condiţiile vieţii de puşcărie pentru a nu stîmi imediat interesul), dar rezultatele s-au adeverit nule, conform sfatului dat de lordul Chesterfield fiului său: vei auzi în Camera Comunelor multe discursuri frumoase, unele îţi vor schimba părerile, vezi ca nici unul să nu-ţi schimbe votul. Lucru de mirare, boierii, marii moşieri, profesorii universitari, ofiţerii superiori, episcopii şi foştii înalţi demnitari s-au dovedit mai puţin exigenţi asupra igienei decît ciobanii, lucrătorii şi plugarii, care mai toţi au fost - după cum singuri spuneau - scîrboşi şi gingaşi la mîncare şi nu încetau de a stabili reguli profilactice mai abitir ca la institutul Pasteur sau norme de folosire a tinetei şi de spălare pe mîini mai stricte decît ritualele tribale ori ale ceremonialului defecării unui brahman.
Gherla, mai 1963
Operat de două ori, înspăimîntător de slab, abia umblînd, abia vorbind, mai toata ziua culcat şi acoperit cu pătura, cufundat în rugăciuni, 94
părintele Haralambie V. aşteaptă moartea. Află însă mijlocul şi tăria de a ne vorbi uneori, cîte puţin. Monah ce se află, întîmpină sfirşiful cu seninătate dar nu tară griji: ca omul cuminte care se găteşte de drum lung şi cunoaşte că nu-i de rîs, că e bine să chibzuieşti din vreme la toate, să faci cuvenitele pregătiri şi să te echipezi cugetînd că e mai bine să prisosească decît să lipsească.
îmi dăruieşte şi mie cttva timp şi privindu-1, grăindu-i, mă copleşeşte convingerea că suferinţele au sens, că viaţa toată nu se poate să nu aibă sens.
Ca-ntotdeauna mă obsedează formula lui Sartre - Suntem osîndifi la libertate -
care nu-i lipsită de putere şi nici de adevăr, chiar teologic. Şi corectarea ei, de către Merleau-Ponty: suntem osîndiţi a da lucrurilor un sens. Sorin Vasilie: nu realitatea are importanţă, ci adevărul (care-i altceva) şi sensul. Patriarhul Atenagora: De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.
Părintelui Haralambie - ca unui sfînt - cutez să-i împărtăşesc - e primul -
cele două vise avute la Jilava cu un an şi jumătate înainte, în celula douăzeci şi cinci.
O dată mi s-a arătat în vis mama - care mereu mergea la Capra, la biserică, şi care vorbea atît de curat şi de fermecător româneşte — şi, luîndu-mă de mînă, m-a dus la un perete dintr-o Casă a Domnului. Un perete uriaş în întregime
zugrăvit cu figuri de sfinţi şi acoperit cu icoane. Mă ducea înspre chipurile pictate şi înspre icoane şi mă îndemna să le sănit.
Al doilea vis a fost mai cutremurător, şi-i zic vis pentru că nu îndrăznesc să-i spun altfel.
Era tare frig în celula 25. lama lui '62 fusese aspră, cu troiene cît toate zilele şi urlete de crivăţ. Odobescu în Doamna Chi a]na: E tristă şi urîtă iama la ţară...
Tristă şi urîtă era şi în celula numărul douăzeci şi cinci pe secţia doua.
Coşul sobiţei s-a prăbuşit, nu se mai poate face nici bietul foc de trei surcele pe care putem să-i aprindem între 15 Decembrie şi 1 Martie. Funinginea îmbracă
totul cu un strat gros, grăsos, de negreaţă sleioasă, în continuă extensiune, adeziv. Dîrdîim de frig, ne simţim copleşiţi de murdărie - şi ne e foame. Din pricina zăpezilor, aprovizionarea a fost probabil întreniptă. Nu ni se mai distribuie, o dată pe zi şi la ore neregulate, decît un boţ mic de turtoi rece. Apă nu mai avem. Tineta este arhiplină. Ciudat, îngheţul în loc să neutralizeze mirosul excrementelor îl exasperează. Pîndim sosirea turtoiului ca animalele închise a căror hrană e la cheremul unui stăpîn uituc. Boţul e sloi de gheaţă şi e din mălai doar copt, nefiert.
în atmosfera de zgribuleală, jale, gheţărie şi jeg izbutesc să fiu calm. Celula e alcătuită din oameni de treabă toţi, şi politicoşi. Şi nu o 95
luăm în tragic, între noi gentili, voioşi cum numai la închisoare pot fi oamenii - preînchipuire a isihiei monahale ori a fericirii cereşti. Un mare moşier basarabean, deosebit de agreabil: Cimpoieşu, şi alţii. Lîngă mine doarme un şofer - e chiar şoferul lui Cimpoieşu, trimis în judecată împreună cu patronul lui şi apoi osîndit la un număr înfiorător de ani. (Ca şi Cherciu, şoferul lui Alimăneşteanu, pentru că îi aducea acestuia de-ale gurii la domiciliul obligatoriu de pe Bărăgan.) S-a purtat foarte frumos la proces, a dat dovadă de credincioşie, şi-a urmat stăpînul în temniţă, aşa cum scutierii îşi urmau seniorii în cruciate, la războaie ori aventuri. Amănuntele regimului de închisoare le îndură însă cu greu.
E nervos şi - ca mai toţi oamenii simpli - suferă din cauza promiscuităţii, murdăriei şi lipsurilor mai dureros decît intelectualii şi membrii claselor înstărite. îl deranjează sforăiturile - „groaznice" - ale unui vecin. Cu sfiiciune mă
roagă să facem schimb: să trec eu în locul lui, mai aproape de izvorul de stbrăieli şi el în locul meu. Distanţa pe care o poate realiza astfel e lipsită de orice importanţă, dar omul îşi face iluzii şi-n asemenea cazuri, unde totul se petrece pe plan neuro-psihic, o simplă deplasare de cîţiva centimetri poate contribui la procesul de liniştire. Facem schimb.
