Cu marchiza se potrivea şi serviciul de ceai din porţelan fin căruia îi ziceam Rosenkavalier. Aceeaşi distincţie, un acelaşi reflex de perfecţiune, o aceeaşi patină de lux rafinat şi totodată o aceeaşi nuanţă de nostalgică şi fragilă prezenţă

a trecutului.

Apartamentul, încăpător, bine împărţit, era prost ţinut. Fotoliile mai toate desfundate, mobilele puţine, covoarele foarte jerpelite.

Spre deosebire de maică-sa şi mătuşa sa, Tr. - mică, rotundă la faţă— nu era nici frumoasă şi nici gen „cucoană mare". La ea freamătul, 278

capacitatea de a se devota, interesul pentru viaţă, nesfirşita răbdare în a da fiecăruia atenţie şi a-l asculta, inteligenţa mobilă (aproape ahtiată, dînd senzaţia de răsuflare oprită), daail de a isca şi transmite simpatia fără a pierde ceva din misterul unei fiinţe pe care nu era greu s-o ghiceşti drept neconvenţională, ţineau locul altor calităţi mai exterioare. Faţă de prieteni ea nu se mulţumea să le fie auditoare negrăbită şi plină de solicitudine. Deîndată punea problema: ei, ce facem? (La plural.) cum te pot ajuta1?

La ceaiurile noastre, Tr., comunistă pocăită, participa cu puţine vorbe. îşi lua în serios rolul de gazdă şi cu toate că numeroasele sanvişuri şi dulciuri erau pregătite de marchiză (menajeră de soi), ea le servea, alergînd din casă la bucătărie, ţinînd seama de gusturile fiecăruia, elo-giind-o discret pe maică-sa.

După o fază mistică (Duţu, Paul Sim., Virgil Când.) au urmat ca musafiri statornici - ulterior vizitei la Cîmpulung - Dinu N., Al. Pal. („Crăiialeanu" pînă în 1955), Paul Dim., Ghiţă Vetra, Mihai Răd. şi eu. (Nego de cîteva ori în 58.) Mondenitatea seniorială o susţine — în afară de marchiză — mai ales Paul Dim., mereu spilcuit, dezinvolt, cu sacul plin de glume şi rafinate cancanuri din lumea bună. Dandyul acesta are păreri politice hotărîte, citeşte aproape totul şi judecă temeinic. II critică pe Voltaire ca teoretician, dar nu îngăduie să fie atacat de oricine. E un senior, zice, nu orice mîrlan - pentru că merge Duminecă cinci minute la biserică - are dreptul să-1 ponegrească pe acest mare domn.

Articolul lui Cioran din A'.R.F.*2 — Scrisoare către un prieten de departe -

Paul Dim. ni-1 aduce. Tr., deîndată, propune multiplicarea şi răspîndirea articolului. 1-1 dictăm, pe rînd, cu toţii. Bate febril la maşina ei, cam hodorogită.

Curînd copiile sunt gata.

După cîteva zile aflăm de arestarea lui Paul. Dar s-a făcut in cadrul unei acţiuni îndreptată împotriva grupului liberal din junii lui Bentoiu si Aznavorian.

Aznavorian îl întîlnise din întîmplare pe amicul nostru şi rămăsese impresionat. Acasă, în jurnalul ţinut cu grijă, îi atribuise lui Paul un post de ministru în viitorul guvern pe care-1 pregătea. Ministrul fără ştire şi voie ne

lipseşte mult. Ne întîlnim mai rar, mai fără plăcere şi chef; ceştile sunt la fel de graţioase şi îmbietoare, Tr. la fel de vioaie şi fertilă în punerea de teme de discuţie. Dar senzaţia de fragilitate a porţelanului şi a vieţilor omeneşti ne dă

tîrcoale mai tenace.

- Nu există dovezi absolute. De vreme ce avem:

- experienţa Michelson-Morley (asupra unui sistem nu se pot face observaţii absolute din lăuntrul lui);

279

- principiul incertitudinii al lui Werner Heisenberg;

- teoria relativităţii şi a relativităţii generalizate;

- pluralitatea planurilor de conştiinţă;

- geometriile ne-euclidiene; de vreme ce:

- „nu există semne" (pentru că pot fi interpretate, după cum arată Sartre);

- axiomele nu pot fi demonstrate;

- legile fizice n-au decît un caracter statistic şi probabilist;

- fiecare cercetător ştiinţific înainte de a-şi începe observaţiile trebuie să-şi calculeze „ecuaţia personală";

- intrăm în contact şi lucrăm numai cu aparenţe şi idoli (idolafori, theatri,

tribus, specusjP;

- limbajul nu este mijloc cert de comunicare, rezultă că singura cale ce ne rămîne deschisă este a liberei credinţe.

- Domnul, cu zarafii din curtea Templului, nu mai e blînd şi îngăduitor. Nu-i iartă, pentru că ei ştiu ce fac. Nesflrşita sa bunătate nu zăgăzuieşte atotînţelegerea Sa şi nu-L împiedică să procedeze lucid. Dacă întrupatul are toate însuşirile omului, o are desigur şi pe cea mai înaltă* dreapta socotinţă (cuvînt pe care prefer să-1 întrebuinţez mai degrabă decît pe cele de inteligenţă sau deşteptăciune, echivoce).

„Cind simţul moravurile se clatină, cin, minţile, atunci puterile oa, seacă.

Dar in familiile cunoaşterea măsurii legitime, şi din ele se ivesc

treptaţii şi

4 frica tulbură icnilor de o zi ■eclii trăieşte ■devorate fi ungurii noi ai dreptăţii. "

Emst Jiingcr

Cînd Claus Schenk von Stauffenberg - în jurul căruia e o pleiadă de paladini cu nume izvoditoare de legendă (Yorck von Wartenburg, Schvverin von Schwanenfeld, Adam von Trotz zu Stolz, Merz von Quirnheim, Axei von dem Bussche, Wessel Freiherr von Freytag-Loringhofen) - ia hotărîrea să-treacă la acţiune, el ştie ce-1 aşteaptă. Ştie că trebuie să făptuiască acum şi că va trece în istorie drept trădător. De nu va face însă ceea ce trebuie, va fi trădătorul propriei sale conştiinţe. Şi acest curaj - foarte rar - 1-a avut discipolul lui Ştefan George.

Poate că Stauffenberg a fost ultimul autentic aristocrat. Aristocrat: insul care 280

vrea să fie mai bun, care-şi cunoaşte mai multe datorii decît drepturi, care pentru nimic în lume nu şi-ar îngădui o nedelicateţe sau un gest de iritaţie faţă de unul mai mic decît el.

(Cavalerul buşido prinde un hoţ la el în casă şi-1 aruncă pe fereastră,

schilodindu-1; e sancţionat nu pentru răniri, ci fiindcă şi-a pierdut cumpătul.)

- Vreme de un ceas, Stauffenberg s-a putut crede stăpînul Germaniei şi cumpăna istoriei a şovăit. Europa s-ar fi putut să fie. Doar un ceas. Avea dreptate Marcel Proust: sunt oameni pentru care fericirea este o eroare.

— Marcel Jouhandeau despre vicii şi tărie:

„Mai bine să ai toate viciile din lume decît unul singur... Se poate totuşi să

n-ai decît un singur viciu şi să-ţi duci traiul cu el, numai să fii mai tare ca el.

Admiţînd că slăbiciunile noastre ne sunt date, ne putem da singuri tăria, care-i o strunire a slăbiciunilor noastre. Trebuie să fii întotdeauna mai tare decît tine însuţi, la drept vorbind nici n-ai vreo altă îndatorire morală. Tăria unui ins este pe măsura slăbiciunii sale. Nu e tare decît fiindcă e şi slab şi e mai tare decît slăbiciunea sa, şi cu cît e slăbiciunea mai mare cu atît e mai mare şi tăria, numai s-o domini, cît de puţin. Forţa morală, oricît de slabă ar fi, nu constă decît în a fi mai tare ca tine însuţi... Tăria morală a cuiva e pe măsura nevolniciilor sale; tăria mea morală e direct proporţională cu nevolnicia morală care mă pîndeşte."

minune

„Noi suntem minunea, faptul că existăm. Este mult mai extraordinar faptul că omul este imperfect decît acela că Dumnezeu este perfect. Noi suntem minunea, nu Dumnezeu." riscul divin

„Aşadar iadul nu-i o lucrare a lui Dumnezeu, ci a omului; iadul este riscul lui Dumnezeu, nu al omului."

Sunt în stare, de unul singur, să ridic în faţa lui Dumnezeu o împărăţie asupra căreia Dumnezeu n-are nici o putere: iadul.

Acolo unde sunt, acolo e o voinţă liberă şi acolo unde e libera mea voinţă, iadul absolut şi veşnic există virtual.

Ce emoţie, copil fiind, să descoperi că eşti un om inviolabil împotriva căruia pînă şi voinţa lui Dumnezeu nu poate să facă nimic...