— Afurisitele! Ţi-o făcură. Ieşi afară şi şterge-te cu zăpadă, dar nu te supăra. Asta aduce noroc. Dacă mi-aş fi dat drumul în scăldătoare, după ce m-a născut mama şi m-a băgat moaşa întâi în apă, nu m-aş fi măritat cu Guşă, 407

n-aş fi atât de nenorocită… Of…

La vremea prânzului, jupân Guşă a desfăcut sufertaşul, a întins castronaşele pe tejghea, a mâncat.

Seara, mă întorc de la „Înger” singur, cu sufertaşul gol.

Jupânul vine târziu de tot, pe la miezul nopţii uneori, altă

dată spre ziuă. Dorm într-o odaie cu Zâna, servitoarea.E o fată voinică, pietroasă, cu mâini mari, roşii. Îngrijeşte mai mult de bivoliţe decât de casă. Patru bivoliţe rumegă fân în grajd – trei negre smoală, una albă colilie. Cu bivoliţele ţine cucoana casa. Vinde lapte în vecini. Ciocăne uşor în uşă, în miez de noapte, jupân Guşă. Zâna are somn de pisică, sare, deschide. Caut să mă cufund mai adânc în somn. Nicio mişcare nu-mi îngădui.

— Ăsta doarme?

— Doarme. Poţi să tai lemne pe el. Nu se trezeşte. Are somnul greu.

Rămâne în odaie. Nu rămâne mult. În vârful picioarelor pleacă. Uşi trântite. Cucoana urlă cât o ţine gura:

— Iar ai fost la Zâna, netrebnicule. De un an, noapte de noapte, te duci la ea, de când am născut fetele. Nu te-ar mai răbda pământul!

Curtea e largă. Casa e cam pe la mijlocul curţii. Uliţa pustie se pierde sub zăpadă în câmp.

— Auzi? mă întreabă prin întuneric Zâna.

— Aud…

— Asta nu e casă, e balamuc curat…

— De câţi ani slujeşti la Pomneată?

— De doi ani…

— Şi nu ţi s-a urât?

— Mi s-a urât, dar ce să fac? La altul e tot aşa, ori mai rău…

— Cucoana te bate?

— Nu.

— Ce-ai face dacă te-ar bate?

408

— I-aş scoate ochii.

— De ce-l primeşti pe jupân la tine? Îţi place?

— Nu-mi place. Îl primesc ca să-i fac în necaz cucoanei.

O urăsc. Pe toate cucoanele le urăsc.

Zâna se ghemuie în pat. Se acoperă până sub bărbie cu plapoma.

— Să dormim, spune, că acuşi se face ziuă!…

— Să dormim!…

Vrem să dormim şi nu izbutim. Prin întunericul odăii somnul, ca o vulpe, ne dă târcoale, se apropie, se depărtează, nu se lipeşte de noi. Patul e mare, de la un zid la alt zid. M-am ghemuit într-un colţ. În alt colţ s-a ghemuitZâna.

— Dormi?

— Nu…

— Nici eu…

Mă ridic şi dau la o parte perdeaua. Negura din odaie se subţiază.

— Darie…

— Da…

— Tu ai vrea să vii lângă mine…

— Da…

Îmi tremură buzele. Mă acopăr mai bine. Mă

strâng.Tremur. S-a lăsat ger aspru afară. S-a răcit odaia…

— Să nu vii…

— N-am să vin…

Uliţa e departe. Se aud totuşi paşii unui întârziat. Câinii, slobozi, sar la gard, latră.

— Sunt bolnavă, băiatule…

Uliţa e plină de zăpadă. Când ninge, uliţa e frumoasă, nespus de frumoasă. Casele cu căciuli de zăpadă, gardurile cu căciuli de zăpadă – fiecare ştachete cu căciula lui.Arborii, cu crengile bogate, îndoite sub belşugul alb.

Aîncetat ninsoarea. Au prins oamenii a umbla pe uliţă.

409

Sub tălpile lor zăpada şi-a pierdut neprihănirea.

— Te-aş nenoroci, puiule…

Se luminează. Mă îmbrac şi mă duc la grajd. Altădată