475

— Mai de mult…

Mama îşi îndoaie grumazul.

Plecăm spre biserică. Tata începe să glumească:

— Nu ştiam că am păgâni în casă.

L-a lăsat nepăsător ştirea…

Popa Bulbuc tot nu vorbeşte cu noi. Ne-a urât cât ne-a urât, apoi a întins tatii o punte de împăcare. Asta s-a întâmplat acum patru ani. Frate-meu Gheorghe terminase seminarul. A făcut popa înţelegere cu vărul Niculae Dimozel, dirigintele poştei, care i-a trimis telegramă lui frate-meu:

„Vino. Tata pe moarte.”

A iscălit-o pe mama. Telegrama a plecat, şi frate-meuGheorghe a primit-o la un ceas după ce dăduse cel din urmă examen. S-a împrumutat la prieteni, şi-a cumpărat bilet de tren. Ne-am trezit cu el la miezul nopţii, bătând în poartă… Tata, somnoros, deschisese. Frate-meu Gheorghe aruncase în mijlocul casei geamantanul şi începuse să

înjure.

Mă uitam la el, buimac de somn. Era înalt şi frumos.Purta haine negre şi vipuşcă albă la pantaloni. Îşi luase şapca din cap şi dăduse cu ea de pământ. Ţipa cât îl lăsau puterile:

— De ce v-aţi bătut joc de mine?

Nu înţelegeam niciunul nimic.

— Cine-şi bate, mă, joc de tine?

Frate-meu Gheorghe a scos atunci din buzunar telegrama şi a citit-o: „Vino. Tata pe moarte.”

A început să râdă tata:

— Nu ţi-am scris nicio telegramă şi, cum vezi, sunt sănătos tun. Să ştii că văru-tău Niculae ţi-a făcut-o,Niculae cu popa Bulbuc. I-am văzut tăinuind la cârciumă la Toma Ocî.

Avea popa fată de măritat, pe Dumitra, şi voia numaidecât să-l pricopsească pe frate-meu cu ea.

Încet-încet, frate-meu Gheorghe s-a potolit şi s-a sfătuit cu 476

tata.

— Fiindcă am venit, să mergem mâine la popa, să vorbim despre însurătoarea mea cu Dumitra.

Ne-am mai strâns niţel, i-am făcut loc în pat, la margine, lângă perete.

Tare m-am mirat a doua zi dimineaţă, când l-am văzut pe frate-meu că-şi spală dinţii cu o periuţă îngustă pe care întindea dintr-un tub rotund un fel de cocă roşie.

S-a îmbrăcat seminaristul, s-a periat, a plecat cu tata la văru-meu Niculae Dimozel…

Văru-meu Niculae a stat ce a stat cu ei la taifas, apoi s-au cărăbănit la popă.

S-au dus la prânz la popa, la masă, tata, frate-meu, văru-meu Niculae Dimozel. Au venit spre seară. Frate-meu Gheorghe râdea să moară. Ne povestea:

— Mi-a plăcut popa. Ne-a primit de parcă am fi fost prieteni de când lumea. Preoteasa a întins masa. Ne-a dat ţuică. Am băut ţuica. Ne-a servit ciorbă de pui. Am mâncat ciorba de pui. Pe urmă ni s-a adus friptură şi vin.Am mâncat friptura şi am băut vinul. Dumitra copsese şi cozonac. Se învârtea prin casă, băcănită pe obraji şi mototoală. Înghiţea cu noduri. Mă uitam la ea şi mă

prefăceam că mă uit cu dragoste. Cam pe la sfârşitul mesei,Dumitra a ieşit să pregătească dulceaţă şi cafea.

— Şi aşa, părinte Tomiţă, doreşti să-ţi devin ginere?

— Doresc, taică.

— Aşadar, vrei să-mi dai pe Dumitra de nevastă?

— Vreau, Gheorghiţă taică, de ce să nu vreau!

— Şi pe lângă Dumitra, ce-mi mai dai, părinteBulbuc?

— Apăi, Gheorghiţă taică, două pogoane de pământ.

— Părinte Bulbuc, îmi dai prea puţin.

— Dar cam ce pretenţii ai avea dumneata, Gheorghiţă?

— Nu prea mari, părinte Bulbuc.

— De-o pildă, taică?

477

— Uite, părinte, să-mi dai… cincisprezece pogoane de pământ.

— Păi douăzeci am cu toatele, taică.

— Ştiu, părinţele.

— Şi altceva?

— Altceva, părinte Bulbuc, să ne ridici casă nouă, să-mi dai boii şi vacile şi caii şi, pe deasupra, parohia sfinţiei-tale.

— Şi eu cu ce să mă ocup, taică?

— Să

rămâi

preot

ajutător

pe