— Mai bine te-ai potoli, îi spune tata. Ai putea să loveşti unul-doi din ei, apoi nemţii te-ar împuşca. Cu ce ne-am alege…

Îşi spală obrazul de sânge şi peste rănile adânci mama îi presară făină.

471

Au plecat vecinii. Am rămas singuri. Ne culcăm în odaie.

Frate-meu şi-a pregătit culcuşul cu mireasa în tindă.

Să le fie de bine!

De ferestre s-au lipit spinările de întuneric ale nopţii.

Noaptea e neagră, deasă, s-o tai cu cuţitul.

A doua zi dimineaţă, soldatul Franţ a intrat în curtea noastră. Ogarii stăteau în bătătură, zgribuliţi pe un maldăr de paie. S-a apropiat de ei şi i-a împuşcat cu pistolul.

Am ieşit pe prispă. Ogarii mai zvâcneau din picioare.Tata, frate-meu Ion tremurau, gata să-i sară neamţului în spinare.

I-a potolit pe amândoi mama, plângând.

A colindat toată ziua satul soldatul Franţ. A intrat prin oboare, a împuşcat ogarii. A dat ordin ca ogarii împuşcaţi să

fie aduşi în curtea şcolii. I-am târât cu cârligul şi noi pe ai noştri.

I-a chemat pe Buzulică şi pe Oanţă, ţiganii satului, şi le-a poruncit să-i jupoaie.

Grădina, nevasta fierarului Oanţă, a alergat la subprefect.

— Scapă-mi bărbatul de ruşine, boierule, pupa-ţi-aş

tălpile… Scapă-mi-l!…

— Ordinul comandamentului german e sfânt, femeie.

Buzulică şi Oanţă au început a jupui ogarii, a săra pieile şi a le întinde pe frânghie, la uscat. Apoi au îngropat hoiturile…

Dar, cu asta, necazurile nu s-au isprăvit. Abia au început.

Nu mai umbla de mult moara de apă de lângă zăgaz.

— Ştie cineva în sat să facă săpun? a întrebat Burger.

— Toate muierile ştiu, i-a răspuns primarul.

Au adus nemţii de la oraş cazane, au schimbat moara în fabrică de săpun. Oamenii au fost obligaţi să-şi aducă la moară câinii legaţi cu sfoară şi aci să-i ucidă cu bâtele.

Pentru atâţia câini nu ajung doi jupuitori – Buzulică şi Oanţă nu prididesc cu munca.

— Fiecare să-şi aducă la moară, să-şi omoare şi să-şi 472

jupoaie câinii! a sunat noul ordin.

Acum lunca e plină de piei de câine presărate cu sare, întinse la soare, la uscat. Sub cazane, arde mereu focul.Fierb cazanele – cu grăsime de câine, cazanele cu cenuşă, cu leşie. Muierile din sat, alături de copiii lor, muncesc la fabrica de săpun, împlinesc corvoada, fabrică

pentru nemţi săpun de câine şi… blestemă.

— Dacă au ajuns nemţii să ne pună să fabricăm pentru ei săpun de câine, nu mai au mult până vor începe a se hrăni cu carne de câine… Sfârşitul e aproape…

Nemţii trimit cutii cu ouă acasă, în Germania. Între ouă

aruncă boabe de grâu – în fiecare cutie o străchinuţă de grâu.

— Trebuie să fie foamete mare la ei.

— Au să piardă războiul nemţii, curând-curând…

— O să pleci odată cu ei, domnule subprefect?

— Să plec? De ce să plec? Nemţii rămân la noi pe vecie…

Subprefectului i-a pierit totuşi ţâfna. A prins a se clătina în inima lui credinţa în biruinţa nemţilor. Nu scapă o vorbă. Dar rumânii îl simt că nu e în apele lui, că nu-i sunt boii acasă…

Valea Călmăţuiului miroase toată a carne de câine, a fiertură de câine. Săpunul închis în lăzi apucă

drumulGermaniei. Miros greu lasă în urma lor vagoanele…

Unele femei din sat parcă şi-ar fi uitat cu totul bărbaţii plecaţi departe.

Au trecut luni şi luni din ziua mobilizării.

De

dincolo

de

front,

nu

mai

soseşte

nicio

scrisoare.Dincolo de front, nu mai trece nicio scrisoare.