Nu se împotriveşte nimeni. Nimeni nu-şi arată dorinţa că

ar voi s-o vadă la faţă.

Părinţii sunt înţelegători, nu se amestecă în viaţa copiilor.

— Şi când vrei s-o aduci, mă?

— Mâine seară.

— Ad-o, dar nuntă mare nu putem face.

— Vreau nevastă, spuse frate-meu, cu nunta, vom vedea…

Zilele s-au încălzit, zăpezile s-au topit.

464

Şuvoaiele de apă, câte n-au putut fi supte de pământ, s-au scurs spre gârlă. Câmpurile fumegă. O să răsară

curând iarba.

Sărăcia s-a întins. Hambarele – goale. Se găseşte greu pâinea şi aproape tot atât de greu mămăliga. Câteva ciurele de făină tot au să se afle pentru ziua când frate-meu o să-şi aducă mireasa. Pentru ziua de mâine, adică.

De cum a trecut amiaza, mama a prins câteva orătănii, a pus pe frate-meu să le taie gâtul, le-a jumulit, le-a băgat în oală.

Sub ţest arde focul. În căpistere coca se umflă…

Casa miroase a pâine caldă – a pâine caldă şi a ciorbă

fierbinte de găină.

S-a apropiat şi seara. E sâmbătă.

Încep să se adune, pe uliţă, în dreptul casei noastre, băieţi şi fete. Intră unii în arie. Avendrea s-a înfiinţat cu clarineta subsuoară, dar încă nu dă drumul cântecului.

Pe poarta dinspre linia ferată intră în arie frate-meuIon, năuc parcă de bucurie, cu mireasa de mână. Soră-mea, cu noi toţi, cu tata, în jurul lor.

— Bine-aţi venit!

Mama, pe prag, îi aşteaptă. Se întunecă uşor la faţă.Fata pe care frate-meu Ion o aduce de mână e scurtă, groasă, ca o putină de groasă. Numai ochii îi sclipesc în cap, vii, ochi de cârlan. Nu se ruşinează deloc. Se uită în ochii noştri şi râde. Râde ca netoata. Dinţii îi sunt mici, ca dinţii de pisică. Mici şi albi. Albi ca laptele.

Hotărât, mamei nu-i place fata. Îi întinde totuşi mâna şi-i spune:

— Bună seara, fato. Poftim în casă!

Fata o ascultă.

În bătătură, Avendrea cântă. Se prinde hora.

În alte timpuri, prietenii fratelui meu ar fi scos pistoalele şi le-ar fi descărcat în văzduh. Acum nu e voie.Rumânii şi-465

au îngropat, înainte de venirea nemţilor, puştile de vânătoare şi pistoalele în pământ.

Dincolo de linia ferată sunt priponiţi caii noştri, care scurmă cu boturile în mirişti, după rădăcini de buruieni.Tata apucă un topor, se duce să le schimbe locul. Se iau după el ogarii.

Avem doi ogari: unul alb, altul negru, cu şoldurile pătate în cafeniu.

De când frate-meu a crescut, ţinem ogari în arie. Iarna, pe zăpadă moale, plecăm cu ei la câmp, la vânătoare de iepuri.

Câteodată avem noroc şi ne întoarcem acasă cu doi-trei iepuri la spinare. Uneori venim cum am plecat, cu mâinile goale, fluierând a pagubă.

Iepurele ţâşneşte toamna dintre ierburi uscate, galbene ca şi blana lui, o ia la goană în salturi. Ogarii îi apucă urma, îl alungă, îl ajung, îl încolţesc, îl prind de ceafă.Noi, călări, ne ţinem de ogari. Descălecăm, le smulgem iepurele muşcat de moarte, îl aruncăm în traistă. Plecăm mai departe cu ogarii trufaşi, sprinteni. Vânătoarea de iepuri cu ogarii, iarna pe zăpadă, e mai frumoasă. Câmpul, tot alb, până la marginea zării. Cerul limpede, de sticlă albastră. Soarele – soare cu dinţi – muşcă. Iepurii sar atunci dintre răzoare. Dacă sunt graşi, grei, picioarele li se afundă în zăpada moale ca puful.

Nu pot alerga în voie, uşor îi prindem.

S-a iscat o zi caldă în miez de iarnă, picură streşinile, spre ziuă plouă, burează, apoi dintr-o dată se schimbă vântul, bate cu îngheţ, se prinde polei pe arbori, pe poteci, încălecăm şi plecăm pe câmp, cât mai departe de sat, cu ogarii, la vânătoare de dropii. Grase, ca aripile prinse în pojghiţă de gheaţă, dropiile nu pot zbura, fug ce fug, le ajung ogarii. Trei zile mâncăm dintr-o singură dropie –când izbutim s-o vânăm… Sunt rare dropiile. Mai rari lupii, care n-au loc unde să-şi aciuieze culcuşul şi puii. Pământul e arat, 466

muncit. Au rămas zăvoaie pe Dunăre şi Olt, şi-o palmă de pădure la Adâncata. Au pierit şi vultanii.Au rămas ulii, ereţii. Vulpi mai sunt câteva în râpa de laBăneasa, din care izvorăsc trei fire reci de apă, cleştar…Vulpea încearcă

uneori noaptea coteţele, dacă n-o simţ câinii. În râpă, frate-meu Ion a prins o dată o vulpe cuAvendrea. Păşteam caii pe mirişti. Ne-am dus pe înserat să-i adăpăm la cişmea. Malul aproape drept e plin de găuri, de vizuini. Am văzut cum s-a strecurat prin ierburi şi s-a tras în adânc, într-o vizuină, vulpea cu coada roşie-flacără.

— Rămâneţi voi aici, la pândă, ne-a spus Avendrea.Eu mă reped până acasă.

A plecat călare şi îndată s-a şi întors cu un şir de ardei iuţi. Am adunat buruieni şi balegi uscate, am aprins foc la gura vizuinii. Am aruncat ardeiul în foc. Fumul, gros şi înecăcios, a început a pătrunde în gaura adâncă, a ajuns la nasul vulpii. A răbdat ce-a răbdat vulpea, a scheunat, s-a repezit chefnind spre ieşire. O aşteptam cu bâtele, ridicate. Am doborât-o… Pielea i-a vândut-o Avendrea la oraş, în zi de târg… O fi făcut din pielea vulpii, un meşter, guler de palton ori manşon…

Orăşenii care au năpădit satul, de când a izbucnit războiul şi au căzut în mijlocul Turnului câteva obuze zvârlite de pe vasele austriece de pe Dunăre, poartă

paltoane cu guler de miel ori de vulpe. Nevestele lor folosesc, să nu le îngheţe mâinile, manşoane de vulpe. Câte femei cu manşon, câte gulere cu blană, atâtea vulpi prinse, ucise, jupuite… Nu e de mirare că sunt rare vulpile.

Refugiaţii se ţin landră pe uliţele satului, se strâng la primărie, stau cu orele tolăniţi pe scaune în cârciumă, în cafeneaua ţaţei Lenea, unde joacă cărţi pe parale. Ninge şi trebuiesc desfundate drumurile de zăpadă. Dezbrăcaţi, luaţi la corvoadă, le desfundă. S-a umplut, ochi, tăietura, 467

de nămeţi. S-au oprit trenurile. Satul primeşte ordin să iasă

cu lopeţile să desfunde linia ferată, să poată umbla iarăşi trenul. Iese satul şi limpezeşte linia.

— Pe orăşeni de ce nu-i scoateţi la corvoadă, primarule?

— Cum o să-i scoatem? Orăşenii sunt orăşeni…Oameni subţiri, nu pot să care sacul în spinare, nu ştiu să umble cu lopata.

— Să mănânce ştiu…

Au început a-i urî sătenii pe refugiaţi. Pălăvrăgesc întruna.

Înainte spuneau că nemţii nu vor intra niciodată în ţară.

Acum susţin dimpotrivă, că niciodată nemţii nu ne vor mai părăsi ţara, că nimeni nu va putea să-i înfrângă…

468