— N-ai să mă prinzi, unchiule.
— Şterge-o!
Cât stau de vorbă cu bunătatea, cu dulceaţa de rudă, văru-meu Mişu se strecoară în măcelărie şi jupoaie de pe un picior de porc o fâşie de şorici. Prinde de veste unchiu-meu Tone şi-l păleşte peste ceafă cu o halcă de carne…Mişu fuge de-i sfârâe picioarele. Eu, după el, mai încet.Ne-am depărtat de primejdie. Văru-meu Mişu împarte cu mine prada…
Tata, mama vorbesc cu mătuşă-mea Finica unde să mă
ducă, la ce stăpân să mă bage… Se înţeleg până la urmă.
Se îmbracă de ieşit în oraş tuşa Finica.
Pe maşina de gătit, oala de fasole. Vineri! Zi de târg.Zi de post…
Plec cu mătuşă-mea şi cu tata în partea cealaltă a târgului, unde se află grădina publică şi piaţa unde-şi vând rumânii vitele…
— Urât miroase, mai urât ca în orice altă parte a oraşului…
— Aici sunt tăbăcăriile şi cojocăriile, mă lămureşte ruda.
Mă simt împins într-o prăvălie îngustă, lungă, întunecoasă, încărcată cu piei uscate, curăţate. După mine intră tuşa, tata. Jupânul stă pe scaun, la tejgheaua lui, răsfoieşte nişte condici. Prăvălia e plină de săteni. Rămânem în picioare. Îl aud pe jupân cum se ceartă cu rumânii, cum se tocmeşte.
Forfotă mare în dosul prăvăliei. Băieţi mai mari decât mine intră, ies. Dă comenzi jupânul. Coboară în pivniţă băieţii şi aduc maldăre de piei. Ţăranii plătesc tăbăcitul, îşi iau pieile, pleacă la cojocărit.
A văzut-o jupânul pe mătuşa-mea.
— Cu ce vă putem servi, madam Brătescu?
Mătuşă-mea se apropie de el, mă arată: 368
— Aş vrea să-mi faci un serviciu, jupâne Moţatu.
— Care?
— Să-l iei pe nepotu-meu la dumneata. Să-l iei ucenic…
Tata, cu căciula în cap, se uită. Strâmbă nasul, nu-i place cum arată jupânul, nu-i place cum arată prăvălia.M-ar lua de mână. Ar pleca în altă parte cu mine. Unde să mă
ducă?!…
Jupânul m-a cântărit dintr-o privire.
— Cam slăbuţ…
— Eu, totuşi, te rog să-i iei, stăruie mătuşă-mea, să
înveţe şi el o meserie…
— Am să-l iau, dacă mă rogi dumneata… Am nevoie de băieţi aici…
— Dar să nu te superi că nu ţi-am spus, adaugă mătuşă-mea, băietul e şchiop…
— Da? Ia mergi, măi copile, prin prăvălie…
Întind prin prăvălie câţiva paşi. Jupânul priveşte.
— N-are nimic, coană Finico, doar n-o să-l pun să alerge.
Numai să fie muncitor şi să nu-l sperie, la început, mirosul. Că meseria noastră nu e… parfumerie…
— De asta ne punem noi garanţi, eu şi cu Tone. Omul ăsta e taică-său…
— Are şi tată?
— Are.
Pleacă mătuşă-mea Finica. Pleacă şi tata odată cu ea.
— Cum te cheamă, puiule?
— Darie…
— Porţi nume rar, mă… Ia fă-te-ncoace..; Mă apropii de jupân Moţatu.
Două scatoalce zdravene îmi trage. Uiuiu!.. Îmi fluieră
urechile!…
Mă dă pe mâna unuia cu mustăţi groase.
