În urma lor, în gară, asupra trenurilor au năvălit oamenii, au luat pături, mese, scaune, perdele, farfurii.Erau trenuri care ar fi trebuit să meargă spre Moldova, încărcate cu averile târgoveţilor din oraşele de dincolo de Olt, pe care şeful gării Costeşti, le trimisese din greşeală spre Dunăre.
Frate-meu Ion n-are astâmpăr. Ştie că în gară se găsesc şi câteva vagoane cu băuturi. Le-au spart nemţii.Acum, fiecare
– nevastă, copil – duce pe umăr damigene, coşuri cu sticle.
454
Mama s-a aşezat în faţa uşii.
— Cine pleacă din casă trebuie să treacă peste mine.
Nu pleacă nimeni.
Frate-meu a vrut să iasă pe fereastră. Fereastra avea giurgiuvele de fier.
În urma coloanelor nemţeşti, care au plecat, au sosit a doua zi în sat căruţe cu soldaţi nemţi şi austrieci – etapele.
Unii au ocupat casa în care până atunci se afla postul de jandarmi – părăsit peste noapte de Nicolae Mieluşel, care s-a făcut nevăzut nu atât de teama duşmanului, cât a satului – alţii au luat în primire gara.
A trecut spaima oamenilor. Soldaţii austrieci vorbesc româneşte. Sunt de prin Ardeal. Se împrietenesc cu ţăranii. Unii sunt betegi: şchioapătă, au mâinile rănite, cu degete lipsă. Se arată a fi dezgustaţi de război. Îi aud spunând:
— Ne-a trimis împăratul la război, împăratul şi grofii, lua-i-ar dracu!…
Şeful etapei austro-ungare e Ganz, tinichigiu dinArad.
Aproape că a uitat că e militar. Repară sobele, tingirile, burlanele oamenilor.
Mai greu cu nemţii. Comanda etapei germane o areRudolf Burger, un flăcău înalt, roşcat, buhăit, cu mustaţă subţire la buză. Străbătea satul în fugă. A fost trimis la etape, fiindcă în timpul bătăliilor şi-a pierdut o parte din minţi. Şi Burger vorbeşte româneşte.
Mai târziu, s-a aflat că înainte de izbucnirea războiului, feldvebelul fusese ucenic la o cofetărie la Piteşti.
N-a trecut mult şi soldaţii lui Burger au început să
rechiziţioneze bucatele oamenilor, vitele, lucrurile de îmbrăcăminte.
Apoi li s-au luat oamenilor căldările, tingirile de aramă.
Odată cu arămăria satului, au luat drumul fabricilor de obuze şi clopotele bisericilor.
455
Frontul s-a depărtat, a trecut dincolo de Bucureşti.S-a auzit că oştirile germane s-au oprit, undeva departe, la hotarul Moldovei, şi că, alături de oştirile germane, au venit să lupte împotriva soldaţilor noştri până şi turcii.
— Ce-or mai fi având şi turcii cu noi? se întreabă lumea.
Notarul răspunde:
— Sunt în cârdăşie cu nemţii. Se bat împotriva noastră şi a ruşilor.
Acum, în sat, vin altfel de gazete – gazete scrise pe o pagină
româneşte, pe alta nemţeşte. Notarul le primeşte şi le citeşte la primărie cu glas tare, să audă poporul.
Nu se scrie în aceste gazete decât despre biruinţele pe care le au, pe toate fronturile, oştirile nemţeşti. Se mai scriu cuvinte de laudă şi despre acei boieri care fac politică
nemţească.
Nu prea pricep eu bine lucrurile astea. Le ascult totuşi şi încerc să le înţeleg.
Răniţii din şcoală, câţi au mai rămas, au fost ridicaţi pe sus şi trimişi la oraş. Au murit pe drum câţiva. Şcoala a rămas duhnind a sânge şi puroi.
Umblă vorbe prin sat:
— Azi-noapte a venit Radu lui Tănase. A venit al luiCiucă.
A venit şi-al lui Bădoi.
În fiecare noapte se întorc în sate şi stau ascunşi prin pătule ori prin pivniţe soldaţi care, în retragere, şi-au părăsit regimentele.
Prinde Rudolf Burger de veste. Se pare că i-a spus notarul Stănescu ori poate Miţa, nevasta cârnăţarului, nemţoaică din Turnu, refugiată în sat, care, de la venirea etapelor, a trecut tâlmace la comandamentul german.
Rudolf Burger dă ordin:
— După masă, la patru, soldaţii fugari care s-au întors acasă să se prezinte la primărie. Să nu rămână ascuns niciunul. N-avem de gând să internăm pe nimeni în lagăr, 456
vrem numai să ştim numărul lor. Îi socotim prizonieri şi vom controla în fiecare seară dacă nu cumva au părăsit satul pentru a se duce din nou pe front. Familia aceluia care va lipsi de la apel va fi arestată.
Veteranul Diş sună goarna pe linia satului şi cheamă
lumea la primărie. Notarul răspândeşte ordinul neamţului.
Se face strigarea: optzeci şi şase, de bărbaţi au dezertat…
Optzeci şi şase de oameni din sat s-au lepădat cu scârbă
de război…
— De ce v-aţi întors?
— Ne-am săturat de război. Ne ciomăgeau plutonierii. Ne împuşcau din spate ofiţerii, din ascunziş, să înaintăm…
— Asta nu poate fi adevărat! răcneşte noul primar pus în capul satului de Rudolf Burger, bogătaşul MireaSavu.
Trebuia să muriţi, să apăraţi patria…
— Las-o mai moale cu patria, primarule. Tu ai făcut armata? întreabă ciungul din cătun.
— N-am făcut-o, că eram singur la părinţi, aveam pământ, şi pământul trebuie muncit.
