Ismail are copil – patru fete. Nu mănâncă strugur fetele lui Ismail. Sărăcie multă la noi, piatră goală, bre…
— Mulţumesc, Ismail…
— Ai fost bolnav, bre… Spune la tata dumitale sănătate.
Mai vii dumiata la Ismail…
Rămâne în marginea potecii cu ochii după mine. Cu fesul pe ceafă rămâne…
Turturică a intrat argat la popa Bulbuc. Trece pe lângă
356
casa noastră călare pe calul popii, mână din urmă, cu nuiaua,
boii
popii,
vacile
popii.
Cu
asta
se-
ndeletniceşteTurturică.
Îi dă mâncare popa şi trei poli pe an. Polii i-a şi luat maică-sa, înainte, să cumpere mălai pentru copii.
— Tu unde intri, Darie?
— Nu ştiu, deocamdată.
I-am scris fratelui meu o scrisoare, fratelui meu cel mare, care e preot într-un sat de lângă munţi. Răspunsul n-a întârziat:
„Doi copii mi-a născut până acum nevasta, dragul meu.Altreilea e pe drum. O duc greu de tot. Cu nimic nu pot să teajut. Ajută-te singur. Te sfătuiesc să intri la un cizmar, la unzăbunar, la un cojocar, ucenic. Învaţă meserie, în timpulnostru, nu faci nimic cu cartea. Am învăţat atâţia ani şi abiaam cu ce-mi duce zilele. Oamenii din parohia mea suntsăraci lipiţi pământului.”
Am citit scrisoarea. Nu i-am uitat cuprinsul. L-am întrebat pe tata:
— Ce faceţi cu mine? Duceţi-mă undeva, să muncesc.
A mers tata cu mine la Niţu, mecanicul. La rugat să mă
primească ucenic, să învăţ a mânui ciocanul, să-mi pot câştigă pâinea.
— N-are de alergat, spunea tata. E sănătos băiatul. Osă
poată face treabă, domnule Niţule…
Duhnea a rachiu meşterul. S-a oţărât:
— Cum crezi, mă omule, că din beteagul ăsta să scot eu fierar? La fierărie trebuie rumân voinic, nu glumă… Face cineva sită din coadă de câine? A?…
Orzu Margareta, lângă taică-său, gătită, cu flori în coade, încălţată. Eu, jerpelit, desculţ, gălbejit, cu unghiile mari şi negre, la mâini, la picioare, cu răni sângerânde la degetele 357
piciorului bolnav.
Am trecut şi pe la cizmarul satului, un om care citea jurnale. Avea în casă câteva cărţi. Jandarmul Niculae Mieluşel, cu ochii pe el. Mereu îl chema la post să-l înjure.
— Să nu te prind că întăriţi oamenii împotriva stăpânirii, cârpaciule, că te zobesc în călcâie.
Dacă era cu chef, jandarmul îl şi plesnea cu cravaşa peste obraz pe cârpaci.
Cizmarul era venit de la oraş. Se aşezase printre oamenii satului şi le lucra cu cinste, când avea ce să le lucreze.
— L-aş lua, îi răspunde tatii cizmarul, pe băiatul tău şi l-aş
învăţa cizmăria, dar nu mă lasă inima. Nu sunt un meşteşugar prea bun. Am fost odată. Am cam uitat meseria.
Aici nu fac decât pe cârpaciul. Băiatul n-a ieşi decât cârpaci.
Asta nu e meserie. Du-l la oraş, nene Tudore…
M-a dus tata la oraş. Cu căruţa m-a dus. Cunoşteam drumul. Îl mai bătusem de atâtea ori!… Trecea pe lângă
