Am dat o raită prin sat, m-am întors la masă. Îl aşteptam pe tata. Întârzie. Ne aşezăm să ne ostoim foamea mereu neostoită. A tăiat frate-meu o găină – e sărbătoare – mama a făcut ciulama. Mâncăm mămăligă cu ciulama. E bună

451

ciulamaua cu mămăligă. Am luat în mână un picior de pasăre. Îl rod, îmi ling buzele.

Se arată tata.

— Au venit nemţii. Sunt pe vârful dealului.

Ieşim droaie din odaie şi ne urcăm pe linia ferată. La o aruncătură de praştie de noi, patru nemţi înaintează cu băgare de seamă, călări. Au chivere de metal în cap. Caii sunt voinici, cu cozile până la pământ.

Mai

sunt

soldaţi

în

gară.

Auzim

câteva

împuşcături…Patrula nemţească întoarce caii şi o rupe la fugă. Unui neamţ i-a căzut chivără lucioasă din cap. Ne repezim şi o culegem de pe mirişte. Venim cu ea în băţ, în sat, cum am veni cu un lucru de preţ. Se repede la noi notarulGică Stănescu, mai străveziu, mai puhav de la un timp şi grijuliu să nu se pună rău cu duşmanul, ne-o smulge din mână.

— Nemţii au să sosească astă-seară în sat. Au să ceară

casca. Trebuie să le-o dăm.

O duce la primărie, o şterge de ţărână.

Peste un ceas, pe marginea cealaltă a satului, pătrunde până la şcoală un singur călăreţ. Satul e tot pe uliţi. Sute de oameni stau grămadă în jurul neamţului. Se uită satul la el cu mirare: calul, galben, numai spumă, tremură.Pe nări îi ies valuri de aburi. Soldatul – călare, cu barba nerasă de săptămâni. Barba lui, ca părul calului, galbenă.Ochii, verzi.

E un neamţ blond, un neamţ mai mult bătrân decât tânăr.

În mâna dreaptă ţine un pistol încărcat.Tremură calul neamţului ca varga. Ca varga tremură neamţul bărbos.

Se desface din rânduri un orăşean care ştie nemţeşte, unul Spiru Riga, slujbaş la vămi, şi începe să schimbe vorbe cu străinul.

Neamţul vrea să ştie dacă mai sunt în sat soldaţi.

— Nu mai sunt.

Neamţul vrea să i se spună dacă soldaţii răniţi, care s-au 452

arătat la ferestrele şcolii, au la ei arme.

— N-au arme.

Popa Tomiţă Bulbuc aduce un pahar cu lapte şi-l întinde duşmanului. Neamţul nu vrea să-l bea. Îi e teamă să nu fie otrăvit laptele. Popa Bulbuc gustă laptele. Şi-a albit vârful mustăţilor. Călăreţul a căpătat încredere. I-a paharul şi-l aruncă pe gât. Mai cere un pahar cu lapte, încă unul.

Întoarce calul şi pleacă în galop.

Peste puţin timp, o patrulă călare a ajuns la gară. În urma patrulei, coloana germană ocupă satul.

Ne urcăm pe garduri şi ne uităm la duşmani. Nemţii sunt ori bătrâni; ori tineri de tot, moşnegi care totuşi se ţin bine în şea ori băieţandri ca frate-meu Ion, ceva mai răsăriţi ca mine. Nemţii de vârstă mijlocie au murit… Par obosiţi duşmanii, mai toţi cu feţe galbene de nesomn, nerase, cu ochii turburi, pierduţi în fundul capului. Şi caii, stropiţi până pe spinare de noroi, par obosiţi, deşi sunt voinici, cu picioare lungi şi groase, cu cozi bogate, stufoase. Ofiţerii dau ordine, soldaţii descalecă, trag caii lângă uluci. Se aprinde focul la manutanţe. Grupuri de soldaţi pătrund prin arii, se reped la coteţe, ies cu braţul de găini, de raţe.

Cotcodăcesc găinile speriate, gâgâie raţele. Ca pământul oamenii tac. Primarul, popa, notarul au ieşit înaintea duşmanului, au spus comandantului neamţ că satul va rămâne liniştit. Subprefectul Alistar Mânzu a plecat, a luat drumul Moldovei, spre care auzim că se îndreaptă în grabă

în retragere oştirile noastre dezbrăcate, flămânde…

— Bătălia cea mare o să se dea la porţile Moldovei…

— Alături de armata noastră se află armata rusă…

— Nemţii vor fi bătuţi…

— Ne vom descotorosi de ei…

Târgoveţii refugiaţi în sat, care ştiu nemţeşte, au prins curaj. Au ieşit în şosea. Vorbesc cu ofiţerii, cu soldaţii.

Duşmanii sunt flămânzi ca lupii. Sorb ciorba fierbinte 453

care li s-a împărţit din gamele cenuşii. Mestecă pâinea, o înghit. Trec la cazan din nou. Fiecare îşi umple de câte ori vrea gamela cu ciorbă de pasăre. În cazane, abia jumulite, au fost aruncate laolaltă găini, raţe, gâşte, curci.

— Tot ce-au putut aduna soldaţii de prin oboare. Au luat din luncă, de la moara de apă, patru boi, i-au înjunghiat, îi jupoaie la marginea şoselei, taie carnea, o aşează în căruţe.

Stăpânii boilor, doi rumâni desculţi din Stănicuţ, stau la o parte, cu căciulile în mâini, plâng de parcă le-ar fi murit copiii – mai tare decât dacă le-ar fi murit copiii:

— Boulenii mei! Ce mă fac eu fără bouleni…

Nu doarme nimeni în noaptea asta.

Nemţii şi-au băgat caii în ariile oamenilor şi, pe maldăre de paie ori de coceni, s-au culcat, sub cerul gol, lângă cai.

Patrule străbat satul, străjile veghează.

În noaptea asta, luna nu s-a arătat. Nu s-au arătat nici stelele. Norii alburii s-au pogorât până aproape de pământ.

Ceaţa iernii îneacă şesurile… Ceaţa iernii îneacă satele.

Spre ziuă, s-a lăsat ger. Vântul a împrăştiat ceaţa. Arăsărit peste împrejurimi soarele mic şi rotund, soare galben şi rece, de iarnă.

Urcă spre cumpăna cerului.

Coloanele nemţeşti au plecat. Spre răsărit au plecat, în trecere, au spart trenurile de marfă din gară. Au luat ce au socotit că le trebuie.