Dintre toţi patru fraţii, numai nenea Sandu cel mic s-a însurat şi şi-a înjghebat familie, cu nevastă, cu copii.Ceilalţi fraţi au rămas becheri şi locuiesc aici, lângă noi, în bordeiul lor. Iată, gata-gata era să spun un neadevăr.A fost însurat o vară şi nenea Petre cel mare, căruia oamenii îi zic Musai…
— Şi dacă a fost însurat, de ce nu mai e?
— L-a lăsat nevasta.
Nenea Petre cel mare e cel mai în vârstă dintre fraţiiBălan.
Are cam la şaizeci de ani. E mărunt, târâie picioarele.
Însurătoarea lui a fost una de pomină. L-a băgat în casă, ca ginere, unul din Belitori, care n-avea băieţi.
S-a dus socrul cu nenea Petre cel mare să cosească iarba.
Cosea iarbă socrul, cosea iarbă ginerele. Nenea Petre cel mare ajunse cu coasa lângă un mărăcine. Se opreşte, se uită
la mărăcine, îşi mută căciula de pe o ureche pe alta.
Nedumerit, îl întreabă pe socru-său:
— Tatăăă! Am găsit un mărăcine. Ce să fac cu el?
— Taie-l, mă! Ia-l pe moţ şi aruncă-l în urmă…
Nenea Petre împlineşte întocmai ce i se spune. Coseşte mai departe. Apoi iar:
— Tatăăă! Am găsit un mărăcine. Ce să fac cu el?
— Taie-l, mă! Ia-l de moţ şi aruncă-l în urmă…
Taie nenea Petre mărăcinele, îl apucă de moţ şi-l aruncă la marginea fâneţii. Coseşte mai departe. Mai găseşte un mărăcine. Nedumerit, se opreşte. Mută căciula de pe o ureche pe alta şi-l întreabă pe socru-său:
— Tatăăă! Am găsit un mărăcine. Ce să fac cu el?
— Taie-l, ia-l în gură şi du-te învârtindu-te, să nu te mai văd…
A tăiat nenea Petre cel mare mărăcinele, l-a luat în gură şi s-a întors la bordei.
— Ce e, nene? l-a întrebat nenea Petre cel mic.
— M-am întors acasă. M-am gâlcevit cu socru-meu.
48
Gâlceviţi au rămas.
Nenea Petre cel mic nu s-a însurat niciodată. A vrut săse însoare nenea Sandu. Nu l-a lăsat nici nenea Petre cel mare, nu l-a lăsat nici nenea Petre cel mic. Ar fi putut nenea Sandu să-şi ia tălpile la spinare… S-a tot certat cu fraţii. Nenea Petre cel mic şi nenea Petre cel mare, dacă au văzut că nu se potoleşte, l-au legat într-o noapte de salcâm şi l-au bătut măr. Nenea Sandu şi-a pierdut minţile. Asta s-a întâmplat când era tata copilandru. De atunci, nenea Sandu nu şi-a mai venit în fire. Nu face nimănui niciun rău. Umblă ziua prin arie de la copac la copac, bombăne.
Ce-o fi spunând copacilor, greu de înţeles… Din când în când, nenea Sandu se supără. Ia o bâtă şi bate salcâmii.Sunt sute de salcâmi în aria lor, salcâmi mai tineri, salcâmi mai bătrâni. Fiecare salcâm are coaja zdrelită. Nenea Sandu bate salcâmii de-i snopeşte.
Salcâmii nu se supără. Salcâmii n-au glas. Salcâmii n-au nici ochi să plângă. Leapădă frunze. Cresc alte frunze în loc. Niciodată nenea Sandu nu bate merii, nici cu bâta, nici cu piatra. În unele zile, nebunul iese din arie şi vine la fântână. Scoate apă cu ciutura din adâncul fântânii şi-şi umple ulciorul. Se pleacă apoi şi, din pietrişul din jurul fântânii, alege pietroaiele, îşi umple sânul de pietroaie, îşi umple poala de pietroaie.Duce ulciorul în bordei şi iese în arie. Bolboroseşte. Se aşează în genunchi, ca şi cum ar trage cu puşca, şi ocheşte salcâmii cu piatra. Niciodată nu dă în gol. Are grijă nebunul, ca pietrele azvârlite de el, dacă
n-ar lovi ţinta, să nu treacă dincolo de uluci, să atingă pe cineva. E îmbrăcat în zdrenţe nebunul. Aproape gol. Dacă
la miezul nopţii îl apucă pandaliile, nimeni nu-i spune nimic. Bombăne cât bombăne până-şi face cheful, apoi intră în bordei şi se culcă pe gârlici, ca un câine, în paie. L-au purtat fraţii şi pe la spitale. L-au cercetat doctorii şi nu i-au găsit leacul.Nu i l-a găsit nici doctorul Ganciu. Dar a 49
găsit cuiva, de când a venit aici, leacul, doctorul Ganciu?…
Ioc!…
În noaptea asta nebunul vorbeşte, cu copacii. Vântul vorbeşte cu copacii. S-a pornit vânt tare. Vijelie s-a stârnit.Vârtejuri. Vârtejuri…
Vară-mea aude vântul şi nu se sperie. Se sperie însă de vorbele neînţelese ale nebunului. Se desprinde de lângă mine şi simt cum se strecoară în partea cealaltă a odăii, unde băune mătuşa Uţupăr.
— Mamă, aprinde lampa, mi-e frică!…
Mătuşa Uţupăr se trezeşte, caută chibritul, aprinde lampa.
L-au trezit şi pe tata. Aprinde tata un felinar şi pleacă să-l potolească pe nebun. Îl potoleşte. Tata este unul din puţinii oameni de care nenea Sandu, cu toată nebunia lui, ascultă.
De ce oare?
După o săptămână, mătuşa Uţupăr înhamă caii. Umple mătuşa Uţupăr căruţa de paie. E frig. Până la umeri se vâră
acum, în paie, vară-mea Diţa.
Ca un bărbat, pe capră, mătuşa Uţupăr ţine în mâini hăţurile, biciul.
Odihniţi, caii freamătă. Scutură gâturile lungi. Clopoţeii de la gâturile lor sună.
