Tac chitic. O să vorbesc după ce-o să curăţ cu lingura coaja după fundul căldării…

Molima care a mâncat viile oamenilor a ros şi via, întinsă

cât o pădure, de pe coasta de lângă gară, a lui Miliarezi, celălalt boier pe moşia căruia suntem învoitori. Boierul a scos satul în plină vară, şi oamenii au dezgropat rădăcinile viţei, au curăţat locul.

Uscat şi negru a rămas pământul. Au fost aduse pluguri cu aburi şi coasta a fost arată adânc.

— Acum, spuneau oamenii, în locul viei pe coastă, boierul o să semene grâu, ori porumb, ori ovăz…

Spre toamnă, s-a răspândit zvon că pe vatra viei vechi,Miliarezi o să sădească viţă nou altoită, adusă din ţări străine.

Vagoane cu snopi de viţă au fost descărcate în gară.Au luat slugile boierului snopii de viţă şi i-au aşezat în stive, sus pe deal.

În urma viţei, într-o dimineaţă, a sosit şi a apucat-o peste câmp, pe potecă, spre conac, un neamţ înalt, roşcovan, cu ochelari groşi. Factorul poştal Voicu Panţu i-a arătat drumul.

S-a aflat curând că pe neamţ îl cheamăFranţ Capca şi că e de meserie vier.

Cam la o săptămână după venirea neamţului, s-a dat jos dintr-un vagon, într-o dimineaţă, o femeie albă ca hârtia, cu ochii tare albaştri, înaltă, voinică, şi în jurul ei, roi, patru fetiţe: nevasta vierului neamţ, copiii vierului neamţ.

Cabrioleta boierului le-a purtat la conac. I s-a dat casă

neamţului.

A cercetat neamţul pământul arat pe coastă şi a făcut însemnări. A aşteptat apoi să se apropie timpul de sădire.

— Uite! A sosit timpul – toamna, după culesul porumbului…

Nesfârşite, zi şi noapte, au curs ploile. Se părea că

54

pământul întreg va putrezi. N-a putrezit. Vântul a început să sufle. Ploile s-au oprit. Norii s-au risipit. Soarele toamnei, cu puteri puţine a zbicit pământul.

S-a sunat goarna în aceeaşi zi în trei sate. Ori de câte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. Sună goarna. Rumânii se aducă, ciopor, la primărie. Nu le face deloc plăcere rumânilor când sunt chemaţi cu goarna la primărie. O ştire bună nu le-a spus goarna! Chemarea la primărie înseamnă bir mai mare, luare la armată, zile de corvoadă cu carul şi cu vitele pentru cei care au car şi vite, zile de muncă cu palmele pentru pălmaşi.

A sunat veteranul satului, Diş, goarna, întâi în faţa primăriei, apoi în susul satului, apoi în jos, spre gârlă, să

audă şi cei de dincolo, din cătun şi pe uliţa unde are casă

popaBulbuc şi care duce spre cealaltă margine a satului, spre lacul Vladei.

Buluc s-au adunat oamenii la primărie. Primarul Bubulete, notarul Stănescu, Juvete, şeful postului de jandarmi, au ieşit în pragul primăriei. Înalt e pragul primăriei. Ca să intri înăuntru, trei scări trebuie să urci, trei paşi trebuie să faci. Dacă stai pe prag, e ca şi cum te-ai fi urcat cu picioarele pe un scaun. Eşti mai sus decât ceilalţi oameni. Poţi să cuprinzi cu ochii până departe.

Mulţi ani primarul Bubulete a fost logofăt pe moşia luiGherasie Milian Miliarezi, căruia oamenii îi spun Milarez, ori Colarez. Din slujba asta s-a ales cu vite şi cu pământ.Acum e om cu stare. La cererea boierului, fostul logofăt a fost numit primar, de prefect.

Acum nimeni nu i se pune împotrivă lui Bubulete. Dacă

e omul curţii boiereşti!… Nici de prefect nu se teme.

Bubulete. Cum o să se teamă, când prefectul e ginerele boierului! Ce mi-e socrul, ce mi-e ginerele! Ce mi-e Tute, ce mi-e Mande…

55

A fost căprar în armată primarul. Ştie a ţine socotelile, se pricepe a iscăli. Vorbeşte cu glas puternic satului. Şi-a băgat mâinile în buzunarele nădragilor, şi înainte şi le-a trecut peste pântecul cât sacul, încins cu brâu roşu, cu flori.Capul şi l-a dat pe spate. Oamenii îi văd bărbia, îi văd guşa.

— V-aţi adunat, mă?

Mărunt, negricios, numai piele şi os, unul dintr-aldeZgămâie, Petre, iese în faţă.

— De ce întrebi, primarule? Nu vezi că ne-am adunat?Ce, ai orbul găinilor? Când te-a pălit orbul găinilor?

— De când e primar în sat, râde Tiţă Uie, că de atunci mănâncă găină fiartă în fiecare zi, şi cine mănâncă găină

fiartă în fiecare zi orbeşte, ştiţi cu toţii povestea…

Rumânii, muierile, copiii încep a chicoti. Îşi dau cu coatele.

— Cu voi doi, sărăntocilor, am eu o socoteală mai veche. O

să ne răfuim noi într-o zi.

— Ori într-o noapte, primarule, când treci la ibovnică, peste pod…

Mai tare chicoteşte mulţimea. O femeie se desprinde din ceată, se dă mai departe. E Siva Perşu, văduva, ibovnica primarului…

Cât e de voinic, se pierde primarul. Glasul i-a descrescut.

Nicolae Trâncă, rezemat în ciomag, lângă al lui Zgămâie, se întoarce spre oameni şi zice:

— Astăzi o să iasă cu bucluc adunarea.

Juvete îşi pipăie patul armei. Îl mângâie parcă.

— Ce umbli cu arma, domnule şef? Doar n-ai vrea să ne împuşti pentru o glumă? spune Ion Ududui.

Tiţă Uie adaugă:

— Chiar dacă ar vrea să ne împuşte, crezi că ar putea?Suntem prea mulţi. N-are gloanţe pentru toţi…

Se schimbă jandarmul la obraz. Ia arma de pe umăr, o încarcă.

Rumânii strâng cercul în jurul acriturilor. Jandarmul ţine 56

carabina în mână, cu degetul pe trăgaci. Se dă jumătate pas în urmă. Notarul se dă un pas în urmă.

PrimarulBubulete doi paşi, apoi intră în primărie.

— Eu v-am chemat aici, prinde a vorbi jandarmul, nu ca să facem glume. V-am chemat ca să vă dăm de ştire porunca stăpânirii. S-a primit ordin de la prefectură ca mâine dimineaţă, cu mic cu mare, toţi care sunteţi învoitori pe moşia domnului Gherasie Miliarezi, să ieşiţi la muncă, să-i sădiţi via. Asta, zi de zi, până o să terminaţi via de sădit…