Aşteaptă băieţi de la oraş să vină să le ceară de neveste.
Soră-mea Evanghelina spune că au să îmbătrânească fete mari din pricina fuduliei.
Satul îl ştie pe Toma Ocî de când umbla desculţ. Şi nevastă-sa şi fetele umblau altădată desculţe, munceau pe moşie până cădeau pe brânci. A intrat Ocî slugă la nişte greci. A mai înşelat la socoteli. A mai înşelat la cântarul cel mare, la magaziile gării, unde se cântăresc vagoanele.A strâns ban lângă ban. Moartea fratelui mamei l-a găsit cu punga plină. S-a mai împrumutat la oraş la bancă.A cumpărat casa mortului şi brevetul. A început negustoria cu de toate. A ţinut deschisă şi cârciuma. Dă şi bani cu dobândă. Nu e mare dobânda – un pol pe lună la o sută de lei. Pe mulţi i-a prins în laţ. Dacă suta luată cu împrumut ar fi întoarsă într-o lună, ar fi mai uşor.Dar cine poate plăti datoria într-o lună!… Câteodată merge datoria un an ori mai mulţi, nu se mai isprăveşte… TomaOcî, dacă i se plăteşte datoria, e mulţumit, nu zoreşte omul. La o sută de lei, în douăsprezece luni, primeşte doisprezece poli câştig.
41
Întâi s-a îmbrăcat el orăşeneşte. Pe urmă şi-a îmbrăcat orăşeneşte nevasta şi copiii. Pe Gena a cerut-o de nevastă
mai înainte, când încă nu începuse ase veşteji, Lache, feciorul cel mare al lui Iordache Diman, din capul uliţii noastre, lângă şosea. Alde Diman – sunt doi fraţi Diman – au pământuri multe, au boi mari, moldoveneşti, şi case cu geamlâc, aproape boiereşti. Au bivoliţe de lapte şi oi multe şi stupi cu albine. S-a bulguit Lache la averea lui Ocî.
— Nu-ţi dau fata pentru băiatul tău, i-a răspuns Ocî lui Iordache Diman. Vreau să-mi mărit fata cu băiat de la oraş, să n-o mai bată soarele-n spinare la secere. Sunt cârciumar.
M-am ridicat deasupra voastră. Niciun copil de-al meu n-o să mai scurme ţărâna cu palmele. S-a isprăvit.Neamul lui Ocî suie, suie…
— Orice urcuş are şi coborâş, răspunsese înciudat Iordache Diman. Vezi să nu luneci, Tomo, că până jos de tot nu te mai opreşti. E greu până începi a te rostogoli, că pe urmă te duci de-a dura până se alege praful şi pulberea de tine… Am mai văzut noi şi pe alţii cu fumuri la cap…
— Cum să cobor? Am tejgheaua doldora de bani…
— Oi fi având-o!… Dar ai început să bei, Tomo… Şi băutura nu aduce a bine. Eşti cu ţuica în nas de cum te trezeşti.
Lui Toma Ocî, om iute din fire, i-a şi sărit ţandăra. Aprins a striga la Diman:
— Decât să-mi dau fata după chiorul tău, mai bine o dau după Picică…
— Dacă o vrea să ţi-o mai ia şi Picică…
S-a spart tocma. Au rămas certaţi pe viaţă.
Uneori, seara, se aud ţipete. Îşi bate Toma Ocî nevasta.Ciocneşte ţuici cu oamenii şi se afumă. Pe urmă
intră în casă şi caută pricini muierii. Îi găseşte. Femeia fuge şi se culcă la şură, vârâtă în paie, ca un câine, alături de câini. Arăcit, a dat oftica peste ea. Şi fetele mai mari au 42
început a tuşi în palme. Boboaca însă nu tuşeşte.
— O să tuşească şi ea, n-am nicio grijă, spune frate-meu Ion, care-a încercat s-o strângă în braţe pe fata măruntă a lui Toma Ocî, pe năzuroasă.
Doarme dusă Diţa. În somn şuieră subţire, ca un şarpe, printre dinţi. Mătuşa Uţupăr, buhai de baltă – buu, buu, buu! Ai noştri, când dorm, smirnă, nu li se aude decât răsufletul lin, uşor.
Mai de mult a tras la noi, seara, unul cu căruţa cu oale, dinspre munte. Toamna coboară olarii la şes cu căruţe cu oale. Pe bucate îşi vând marfa. Vrei două-trei străchini – le umpli cu porumb, după ce le-ai ales. Olarul ia porumbul, îl toarnă în sacul lui, tu iei străchinile. Vrei un ulcior cu ţâţă, ori un ulcior cu flori de smalţ albe pe burtă, cu buza groasă, care păstrează apa rece gheaţă în toiul verii, te mai tocmeşti. Lipiţi pământului, mai săraci decât noi sunt olarii, slabi, traşi la faţă, numai oase, zgârci şi piele, nu se ţin nădragii pe ei, le cad în vine. La masă, hulpavi, ling strachina, nici pentru o furnică nu rămân în urma lor fărâmituri de mămăligă. Pe olarul care-a mas la noi îl chema Vicenţ Buiu. Şi-a legat caii de căruţă, mârţoage bune de zvârlit în râpă, le-a dat fân, apoi mama l-a ospătat. Avea şi-un băieţandru cu el. Spunea că mai are acasă, pe lângă olăriţă, cinci copii, băieţi şi fete. Era guşat olarul,
parc-avea
două
cimpoaie
sub
bărbie.
Vorbea.Cimpoaiele, ca guşa roşie, înflorată, a curcanului, se umflau, se dezumflau, gâlgâiau ca apa în sorb cuvintele lui.Băiatul care-l însoţea la drum purta şi el guşă. Povestea olarul Vicenţ Buiu că prin partea locului unde vieţuia el, toţi oamenii purtau guşă sub bărbie.
— Boreasa mea, se lăuda olarul, are o mândreţe de guşă, de două ori mai mare decât a mea! Şi copiii mei, slavă
Domnului, au guşă, afară de cel mic, un băieţaş, care a 43
rămas însemnat, n-are guşă. Ne culcăm şi dormim.Adorm întâi copiii. Le cântă guşile în somn, ţi-e mai mare dragul, numai cel mic, fără guşă, tace. Boreasa, îngheţată de frică, îi pune mâna pe inimă, să vadă dacă e cald, dacă mai trăieşte.
Ne temem să nu se prăpădească în somn.Acum, parcă ne-am mai învăţat cu el, dar de spaima c-ar putea să se prăpădească în somn n-am scăpat. Doarme, parc-ar fi mort.
Dacă n-are guşă!… Pe-aici – spune olarul – e rai. La noi, la deal, pământ roşu, piatră, sărăcie şi bir. Pădurea, nu putem culege o frunză din ea, nu putem aduna o creangă uscată
pentru foc, o mână de iarbă pentru vite. O păzesc cu puştile slugile boierului… Greu, greu… Noroc că viaţa trece repede.
A tăcut. După ce a tăcut, guşa îi mai bolboroseşte o vreme, ca şi cum unele vorbe pe care olarul nu le-arostit au rămas acolo să se frământe, nemulţumite… Olarul cu fiu-său s-au culcat, băgaţi unul într-altul, sub dud.S-au învelit cu o buleandră de-a lor. Odată cu venirea somnului, au început guşile a le cânta. I-am ascultat un timp. Pe urmă am încercat şi noi a adormi…
După cine a spus Toma cârciumarul că o să-şi dea fata?După Picică? Tare trebuie să fi fost aprins de mânie, dacă i-au ieşit asemenea vorbe din gură! Flăcăul bogătanuluiIordache Diman nu e chior. Se uită cam paliu.
Asta e tot.De văzut vede bine. A râs satul când a auzit vorbele luiOcî. A râs şi Picică. S-a aşezat pe vine, cu bâta între picioare, pe marginea drumului şi-a prins glas:
— Apăi, nici acum, dacă mi-ar da-o pe Gena de nevastă, n-aş lua-o…
Rumânii s-au mirat şi nu prea. L-a întrebat Găină:
— Dar de ce spui că n-ai lua-o pe fata lui Ocî, Picică? Nu e destul de frumoasă pentru tine? Nu e destul de cucoană?
— Tocmai d-aia. Mie nu-mi trebuie nevastă frumoasă, să-mi umble cu mofturi, nu-mi trebuie cucoană…Şi-a adus 44
