parte.
— De ce aici?
— Fiindcă satul e mare şi nu e lipsit de chiaburi.
— Dar ştiu că toţi chiaburii sunt zgârciţi, numai că nu-şi mănâncă din dos de zgârciţi ce sunt.
— E adevărat, Darie, de zgârciţi, chiaburii sunt zgârciţi, 33
însă cu popa şi cu biserica sunt darnici, ca să afle satul şi să
câştige fală…
Din câte se vorbesc în sat aflu că băieţii popii sunt tigori.Se apropie sfârşitul anului şcolar!… Popa Bulbuc nu-şi găseşte astâmpăr. Dacă botezi un copil, ori îngropi un mort, ori cununi un băiat, trebuie să ai punga doldora. Popa cere mai mulţi bani decât de obicei pentru rugăciunile lui.Cere gâşte şi curcani şi, dacă eşti cumva bogat şi ai în ogradă stupi de albine, popa îţi cere pentru slujbe, afară de bani, ocale cu miere. Cu punga îndopată cu arginţi, cu desagii tobă de bunătăţi, cu coşuri, popa apucă drumul oraşului. Năduşeşte la poarta unuia, tremură la poarta altuia şi, până la urmă, corbul se linişteşte. Află popaBulbuc noutatea aşteptată: băieţii nu i-au rămas repetenţi. Vine acasă pe jumătate fericit, pe jumătate nefericit. Fericit, că băieţii lui au făcut un pas mai departe spre popie. Nefericit, pentru că acest pas l-a plătit cu bani, cu plocoane. Câte un rumân care-i poartă
popii pică, pentru cine ştie ce, îl întreabă aşa, la cârciumă, între două ţuici:
— Da băiatul ăsta al lui Tudor o fi trecut clasa, părinte?
— Dracu ştie, taică! Zău dacă ştiu ceva!…
O ia repede din loc, popa… Oamenii râd. Tata n-a apucat niciodată drumul Bucureştilor. Frate-meu Gheorghe a plecat singur de acasă. Cum o fi arătând la faţă, nu ştiu. Eram mic de tot când a plecat dintre noi. Nedesluşit mi-lamintesc.
Acum n-are timp să vină vara, în vacanţă, pe acasă. Se duce pe undeva, prin cealaltă parte a ţării, lucrează la o moşie. Mi se pare că ştie să facă pe mecanicul…
Învăţătorul Popescu-Bragadiru umple satul cu poveşti despre frate-meu. Popa aude poveştile. Merge des la cârciumă popa, la toate cârciumile merge, pe rând le cercetează. Pune potcapul şi anteriul în cuier, spune:
— Stai cuminte-n cuier, părinte Bulbuc, că Tomiţă, 34
săracul, vrea să petreacă…
Anteriul rămâne cuminte în cuier, potcapul rămâne cuminte. Tomiţă Bulbuc petrece, despărţit de cele sfinte;dăruit cu totul celor lumeşti…
Fiecare ştire despre frate-meu Gheorghe, care vine în sat, usucă inima popii. Să se usuce inima popii! Fiindcă nu-l poate împiedica pe frate-meu Gheorghe să înveţe carte, popa încearcă să ne amărască pe noi. Nu vine cu botezul în casa noastră… Aram pedeapsă!…
Când nu cunoşteam duşmănia popii faţă de noi, ca şi ceilalţi copii din sat, dacă-l întâlneam pe uliţă, îi spuneam:
— Sărut mâna, taică părinte!
Altora popa le răspundea. Pe mine mă suduia printre dinţi. Am început să-l sudui şi eu. N-am făcut bine?
— N-ai făcut bine, Darie. O să te înghită focul iadului…
— Mai va până atunci. Şi-apoi, dacă o să stau, adică nu să stau ci să mă chinui în iad, apoi o să-l am pe popaBulbuc alături. N-am mers cu caii la păscut? Am mers!…Şi cu noi, cu băieţii, a mers şi Milică feciorul cel mic al popii, seminaristul. Noi am păscut caii noştri pe mirişte.Băiatul popii, care şi el o să ajungă mai târziu, când o creşte mare, popă a luat caii lor de căpăstru şi i-a păscut toată noaptea în grâul oamenilor.
— Măi Milică, i-am spus noi, păcătuieşti. Pe unde paşti tu caii, nu e grâul vostru.
— Păi tocmai de-aia îi pasc.
— Nu ţi-e frică de iad?
— Nu, că nici nu există iad. Există cel zugrăvit, cu vopsele în biserică, să se sperie proşti ca voi. Aşa spune tata, acasă, când îl ceartă mama că bea la cârciumă…
— După ce o să te faci popă, tot aşa o să spui?
— Altfel o să spun…
— Va să zică ai să minţi. Ai să spui oamenilor ceea ce nici tu nu crezi.
35
— Am să mint. Aşa e meseria…
— Lua-te-ar Nichipercea cu meseria ta!
— Ba pe voi.
Ne-a mai şi înjurat.
Puteam să-l iertăm? Ne-am apucat şi l-am bătut până la ziuă cu dârjalele. Noi eram trei – el singur. Mai-mai să-l omorâm. Am fost fugiţi de-acasă o săptămână, de frica lui Juvete, jandarmul. Nu ştiam că jandarmul e certat cu popa.
Am aflat şi am ieşit la lumină. Nu ni s-a întâmplat nimic…
Năvălesc în casă surorile mele şi frate-meu Ion. În urma lor, intră şi vară-mea Diţa. E mototolită toată. Mătuşa Uţupăr se uită la ea, îi sclipesc ochii de bucurie. Diţeise scurge prin crăpătura buzei scuipatul alb, pe bărbie.Şi-l şterge cu mâneca zăbunului. O întreabă mătuşa Uţupăr pe vară-mea:
— Câţi băieţi te-au strâns în braţe, Diţo?
— Fo patru-cinci.
