— Dacă nu vă e cu supărare, iaca, am să cânt: 38

Iubii fete şi neveste

O sută şi cincisprezece

Şi mi-e inimioara rece

— Nu. Nu dintr-astea. Din celelalte…

— De cele fără perdea, boierule? N-aş putea. O fi cucoana pe-aproape şi aude. Şi-apoi, cântecele fără perdea se cântă la petrecere… Azi nu e petrecere…

Văzându-se luat în răspăr, s-a supărat boierul. L-a dus la oraş jandarmul pe văru-meu Pantilie. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. L-au lăsat, până la urmă în voia lui, l-au socotit cantaur, zăltat, deliu aproape. N-o să răstoarne lumea cu fundu-n sus cu snoavele lui… I-a venit lu văru-meu Pantilie vremea să

meargă la oştire. S-a dus la oştire, la Turnu, Ia dorobanţi.I-a căzut să ajungă ordonanţă la un căpitan, unul Jirescu, os din boierii Jirescu, care au moşii între Călmăţui şi Olt, sus, la Crângeni. Căpitanul însurat c-o paceaură care smintea-n bătăi ordonanţele până le lăsa surde, betege. Nu s-a atins de văru-meu Pantilie. Palmă de la bărbat n-a suferit el, necum de la o muiere, fie ea şi cucoană. S-a sumeţit, a răsturnat-o. I-a plăcut, a prins nărav cucoana.

A dat căpitanul peste ei într-o zi, l-a împuşcat pe văru-meu Pantilie. Pe urmă au scris în condici că soldatul Uţupăr Pantilie, umblând cu o armă încărcată, s-a împuşcat singur, din greşeală. Adevărul îl cunoaşte tot oraşul. La alt regiment l-a mutat pe căpitan, asta i-a fost pedeapsa.

Unchiu-meuUţupăr nu mai are băieţi.

— Vrei să fii băiatul meu, Darie?

— Nu, unchiule…

I se umezesc ochii. Se scurmă în pungă şi-mi dă zece bani.

— Du-te şi-ţi cumpără roşcove…

39

Spârnel, dau fuga. Cumpăr roşcove de la cârciuma luiToma Ocî, unde altădată a ţinut prăvălie fratele mamei, unchiu-meu Lisandru. Îmi vinde roşcove fata cea mare a lui Toma Ocî, Gena. Ronţăi roşcovele. Sunt dulci. Sâmburii sunt tari, cafenii. Îi scuip printre dinţi. Mă vede soră-meaElisabeta.

— Dă-mi şi mie roşcove, nene.

Îi dau şi ei câteva. Se repede în uliţă, unde plozii, şumugai cât nodul, se joacă în pulbere.

— Mi-a dat nenea roşcove de la Ocî, roşcove de laOcî…

Se grămădesc copiii pe ea. I le smulg din mână. Se întoarce plângând.

— Dă-mi alte roşcove, nene. Mi le-au luat…

Trei fete are cârciumarul Toma Ocî: Gena – care stă după-amiază în prăvălie când cârciumarul doarme cu nevastă-sa în odaia din fund, cu perdelele lăsate, să nu pătrundă

lumină înăuntru, să le turbure somnul – Fifa şiBoboaca. E

măruntă Boboaca, grasă, durdulie, bălană. Dacă ar fi fată de desculţ, s-ar fi prins în horă. Nu s-a prins, cum nu s-au prins în horă nici Gena, nici Fifa. Ţin nasul sus. Umblă cu papuci, pe cap nu poartă barişe. Se vântură pe uliţi cu capul gol, cu păru-n zulufi, cu rochii înguste, parcă ar fi împiedicate, ca cucoana Polina, nevasta vărului meu Niculae Dimozel de la poştă. Pe lângă fete, TomaOcî are şi un băiat, Mitică. Ca pe un păpuşoi îl ţin gătit părinţii, cu şorţuleţ, cu beretă, încălţat cu ghetuţe. Căţărat pe gard, se uită la noi cum ne jucăm de-a caii. S-ar da jos, ar deschide poarta, s-ar zbengui cu noi. Îi sticlesc ochii. Gura îi lasă apă de poftă. Îl zgândărim.

— Vin de te joacă şi tu cu noi, Mitică. Te facem cal…

— Nu vin, că mă murdăresc de praf…

— Hai, măi Mitică, vino…

— Nu vin. Nu mă joc cu voi. Eu… eu sunt băiat de 40

cârciumar…

— Şi dacă eşti, ce? Tot prin născătoare te-a aruncat maică-ta afară din burtă…

Mitică începe a bâzâi:

— Tatăăă! Ăştia mă înjură…

Dă cu pietre după noi taică-su. Îşi ia podoaba de mână, o duce în prăvălie, o ţine pe genunchi, o împacă, o linişteşte cu un covrig…

— Tu, măi Mitică, să nu te amesteci cu golanii. Tu o să

mergi la şcoală, să te faci domn mare, prefect să te faci.

Mitică se urcă iar pe gard. Strigă la noi:

— Nu mă joc cu voi. Eu o să mă fac… prefect…

Îi pică nasul. Se şterge cu mâneca hainei.

Duminica e horă în faţa cârciumii lor. Fetele lui TomaOcî

– două înalte, una bondoacă – rămân pe margine, privesc.

Aşteaptă băieţi de la oraş să vină să le ceară de neveste.

Soră-mea Evanghelina spune că au să îmbătrânească fete mari din pricina fuduliei.

Satul îl ştie pe Toma Ocî de când umbla desculţ. Şi nevastă-sa şi fetele umblau altădată desculţe, munceau pe moşie până cădeau pe brânci. A intrat Ocî slugă la nişte greci. A mai înşelat la socoteli. A mai înşelat la cântarul cel mare, la magaziile gării, unde se cântăresc vagoanele.A strâns ban lângă ban. Moartea fratelui mamei l-a găsit cu punga plină. S-a mai împrumutat la oraş la bancă.A cumpărat casa mortului şi brevetul. A început negustoria cu de toate. A ţinut deschisă şi cârciuma. Dă şi bani cu dobândă. Nu e mare dobânda – un pol pe lună la o sută de lei. Pe mulţi i-a prins în laţ. Dacă suta luată cu împrumut ar fi întoarsă într-o lună, ar fi mai uşor.Dar cine poate plăti datoria într-o lună!… Câteodată merge datoria un an ori mai mulţi, nu se mai isprăveşte… TomaOcî, dacă i se plăteşte datoria, e mulţumit, nu zoreşte omul. La o sută de lei, în douăsprezece luni, primeşte doisprezece poli câştig.

41

Întâi s-a îmbrăcat el orăşeneşte. Pe urmă şi-a îmbrăcat orăşeneşte nevasta şi copiii. Pe Gena a cerut-o de nevastă

mai înainte, când încă nu începuse ase veşteji, Lache, feciorul cel mare al lui Iordache Diman, din capul uliţii noastre, lângă şosea. Alde Diman – sunt doi fraţi Diman – au pământuri multe, au boi mari, moldoveneşti, şi case cu geamlâc, aproape boiereşti. Au bivoliţe de lapte şi oi multe şi stupi cu albine. S-a bulguit Lache la averea lui Ocî.

— Nu-ţi dau fata pentru băiatul tău, i-a răspuns Ocî lui Iordache Diman. Vreau să-mi mărit fata cu băiat de la oraş, să n-o mai bată soarele-n spinare la secere. Sunt cârciumar.

M-am ridicat deasupra voastră. Niciun copil de-al meu n-o să mai scurme ţărâna cu palmele. S-a isprăvit.Neamul lui Ocî suie, suie…

— Orice urcuş are şi coborâş, răspunsese înciudat Iordache Diman. Vezi să nu luneci, Tomo, că până jos de tot nu te mai opreşti. E greu până începi a te rostogoli, că pe urmă te duci de-a dura până se alege praful şi pulberea de tine… Am mai văzut noi şi pe alţii cu fumuri la cap…

— Cum să cobor? Am tejgheaua doldora de bani…