Tolăneşte la umbră… N-o scoate grecul la muncă… O ţine numai cu cofeturi, cu rahat…

Dada Măndica: înaltă, smeadă, cu ochii cenuşii. Dacă are douăzeci de ani!… A măritat-o taică-său, moş Gulie, cu Panait Barcas, căruia oamenii îi spun „domnu Barcă”, negustor de cereale… Bătrân şi bărbos e grecul… Nevasta, ca-n palmă o ţine…

— Vezi, copiii noştri au pistrui în jurul nasului. Pistruii rămân acolo, oricum ai încerca să-i ştergi, până la zece-28

doisprezece ani. Apoi pier. E un semn al neamului.Copiii megieşilor, câţi s-au născut, până când am venit aici, seamănă cu Gheorghe, cu Leana, cu Darie. Am băgat repede de seamă că sunt pizmuită de vecine, că nici uneia nu-i părea bine că m-am aciuiat la casa asta. Dintre toate însă, mai aspru m-a duşmănit a lui Gigoi, femeia căreia bărbatu-meu, după ce rămăsese văduv, i-o dăduse peLeana de suflet. Nu vrusese să-i dea lui bărbatu-meu fata îndărăt. Unde creşteau trei, puteau creşte şi pe al patrulea. Nu vroiam să creadă bărbatu-meu că între copiii lui şi ai mei aş face vreo deosebire… Nu e vorbă… Mai pe urmă a crezut el şi asta. Avea şi de ce… Cu timpul, m-a înrăit viaţa… Dacă am văzut că lui nu i-o dă, am pândit-o într-o dimineaţă când a venit cu vedrile la fântână, să ia apă. M-am dus şi eu la fântână, să iau apă. Am intrat în vorbă cu ea:

— Fă, Păuno, să-mi dai fata…

— Nu e a ta fata.

— Dacă e a bărbatului meu este şi a mea. Să mi-o dai…

— N-am să ţi-o dau.

— Fă, Păuno, tu mă duşmăneşti.

— E drept, te duşmănesc.

— De ce?

— Nu vreau să ţi-o spun. Dacă eşti deschisă la cap, o să

pricepi şi singură.

— Te-ai ţinut cu bărbatu-meu…

— M-am ţinut şi-o să mă ţiu. Îmi place Tudor…

— Bărbatu-tău nu-ţi place?

— Îmi place şi bărbatul meu, dar îmi place şi bărbatu-tău…

Era şi atunci, ca şi acum, mărunţică, lată-n faţă, cu şezutul gros cât putina. Numai că era mai tânără, mai neastâmpărată. M-a cuprins furia.

— Va să zică n-ai să te potoleşti? Rimonato!…

29

— N-am să mă potolesc, fa, n-am să mă potolesc. Ce-ai să-mi faci tu? Venetico!

— Uite, asta am să-ţi fac…

Ţineam în mână ciutura plină cu apă pe care abia o scosesem din fântână. Am repezit ciutura grea spre capul ei.

A izbit-o ciutura în tâmplă şi-a dat-o de-a berbeleacul.S-a lungit pe pietrişul din jurul fântânii şi-a început să se zbată.

Dădea ochii peste cap, rămăsese cu gura deschisă.Din tâmplă i se scurgea un fir de sânge. Ciutura fântânii se legăna. Nu mi-am pierdut firea. Am prins ciutura de toartă

şi-am vărsat-o peste Rimonata. Am scăldat-o toată. Am scos altă apă din fântână, mi-am umplut vedrile şi-am intrat în casă. S-a zbătut cât s-a zbătut acolo!… Asta se întâmpla dimineaţa de tot. Când m-am uitat, n-am mai văzut-o. Se trezise. Plecase. De atunci, când mă vede, întoarce capul.

Dacă îl zăreşte pe bărbatu-meu, iuţeşte pasul. Nici peste uluci nu se mai uită spre noi. A învăţat-o pe fată să ne duşmănească. Trece fata cu caprele pe lângă casa noastră.

Stau în uşă şi vreau s-o opresc, să vorbesc cu ea. Oîmbii, cu pâine, cu struguri, cu mere, cu ce avem şi noi.Fata fuge. Nici nu se apropie de noi sau de casa noastră.A povăţuit-o să-l urască pe taică-său. Pentru asta o s-o mănânce focul iadului.

Ce

dracu!…

Mereu

aud

vorbindu-se

de

focul

iadului!…Dacă intri în biserica cea mare de lângă primărie şi te întorci, vezi zugrăvit la dreapta şi la stânga uşii, începând de jos, de lângă lespezi, şi până sus, în tavan, iadul…

Hristosul care învie şi se urcă la cer, fără aripi, şi Hristosul mic, cu obraji bucălaţi şi ochi albaştri, care surâde din toate icoanele, din braţele Mariei, Maica Domnului, sunt zugrăviţi în fund, unde e altarul. Mie îmi place că pe mama o chema Maria, ca pe Maica Domnului, şi nu ştiu pentru ce îmi place…

30

În biserică, de câte ori am intrat, m-am uitat la fiecare zugrăveală şi m-am minunat. M-am uitat însă mai mult la iadul cu care ne sperie întruna popa, la iadul care e zugrăvit pe peretele de lângă uşă. Ard acolo focuri mari sub cazane uriaşe şi în cazane fierbe smoala, în clocot.Aburi alburii se ridică spre tavan şi prin aceşti aburi iată-i ies draci cu cozi îmbârligate, cu coarne răsucite şi urechi mari, cu nasuri încovoiate şi rituri de porc; diavoli păroşi, care, în furci de fier, cu patru crăci, mută, dintr-un cazan într-altul, sufletele oamenilor care au păcătuit pe pământ.Pătrunzi în grădina vecinului şi iei un măr, gata, ţi-ai pierdui sufletul!… Focul gheenei te aşteaptă după

moarte!… Focul gheenei, cazanul cu smoală care fierbe veşnic şi furcile care te vor muta dintr-un cazan în alt cazan. Te duci pe câmp, cu caii la păscut, adormi de osteneală, caii intră în porumbul, ori în grâul, ori în ovăzul, ori în rapiţa altcuiva, acelaşi foc al gheenei te aşteaptă, aceiaşi diavoli, aceleaşi cazane cu smoală… Te-a înjurat logofătul Gânţă!… Nu e nimic!… O să-l mănânce focul iadului… Dacă l-ai înjurat şi tu pe el, gata, ţi-ai pierdut sufletul!… Pe popa, pe arendaş ori pe primar, dacă-i înjuri, e şi mai rău: arzi în focul gheenei după moarte, dar înainte de moarte mai iei pe spinare câteva ciomege, câteva paturi de puşcă, ori măcar câţiva pumni repeziţi în coaste, în fălci, pe unde se nimereşte.

Mereu înfricoşează popa oamenii cu focul gheenei, cu cazanele de smoală…

Iarnă. Ninge uşor. Ninge liniştit. Satul e îmbrăcat în puf alb. Numai ciorile, care zboară din salcâm, au rămas negre. Numai ciorile şi… popa – boaita care, cu o cruce în mână şi cu o steblă de busuioc într-alta, umblă cu botezul, din casă în casă. După el, cu căldăruşa, jerpelit, ţârcovnicul. În căldăruşa ţârcovnicului se află apă

31

sfinţită…

Intră popa în casă şi începe să hârâie pe nas. Oamenii, cu copiii stol, îl aşteaptă. Popa le stropeşte fruntea cu stebla de busuioc pe care o tot moaie în căldăruşă. Cântă o rugăciune.

Bărbaţii, femeile, copiii pupă mâna popii… Popa are mână

păroasă, noduroasă, cu unghii lungi, şi sub unchii pământ.

Mâna popii, se spune, e sfinţită. Trebuie s-o pup. Adică

trebuie s-o pupe alţii. Am pupa-o şi noi dacă popa Bulbuc ar binevoi să treacă înaintea Crăciunului cu botezul, sau a Paştelui şi pe la noi. Popa Bulbuc ocoleşte casa noastră, ca şi cum ar locui în ea nişte lifte care nu cred în Dumnezeu.

Parcă popa crede! Parcă noi credem!…Dar aşa vine vorba.