aduci apă, să ne frămânţi pâinea…

A ajuns mama slugă în casa lui Lisandru. O zi, o săptămână, o lună, două… I-a trimis vorbă Tone că vrea s-o vadă. S-a dus mama la Tone.

— Nu-mi place cum se poartă cu tine hoţul de frate-meu.

Suntem trei fraţi şi-avem o singură soră. Ai ajuns slugă la dulamă lungă… Ţi-am găsit un om cu care să te măriţi. Tu ai doi copii. Are şi el doi copii. O s-aveţi la un loc patru. E

văduv. I-a murit muierea astă-toamnă, când a murit şi bărbatu-tău.

— Aş vrea să-l văd, nene Tone.

— Să-l vezi, de ce să nu-l vezi?! E-n cârciumă, alături.

Să-l poftesc înăuntru.

— Pofteşte-l…

A rămas Finica la tejghea. Tone a intrat în odaie, însoţit de un bărbat tânăr, oacheş cu ochii căprui, cu mustaţa tunsă scurt… Om necăjit, cu cămaşa neagră, îmbâcsită de ţărână. Venise primăvara, începuse munca la câmp.

— Bună seara, Mario…

— Bună seara, omule…

A plecat Tone să-i ţină de urât la tejghea Finiţei.Muşteriii cer o ţuică, cer covrigi, îi ronţăie în dinţi, cer sferturi de vin. Cine n-are bani, pe datorie bea. Îi treceTone pe rând în condică. Or să plătească la vară, la toamnă, când or să

vândă bucatele – dacă s-or face bucate. Dacă nu, fără

supărare, or să plătească anul viitor.Nu pierde nimic negustorul. Scrie în condică de două-trei ori preţul. Finica se uită chiondărâş la oameni.

— Iar le dai pe datorie, Tone.

— Iar le dau…

15

— Gândeşte-te la fetele mele, Tone…

— La ele mă gândesc.

Umple Tone trei cincizeci cu ţuică şi trece în odaie:

— Ei, soră-mea, te măriţi cu Tudor?

— Mă mărit, nene Tone.

— Să fie într-un ceas bun!

Ciocnesc cinzecile şi le dau pe gât… Femeia abia gustă

ţuica…

— Nu-ţi place băutura, nevastă.

— Nu-mi place, bărbate.

— Nici mie.

— Asta e bine…

— Când o duci la tine, Tudore?

— Astă-seară, cumnate Tone.

— Astă-seară, nene…

— Mergeţi sănătoşi!

Tata o ia în braţe pe Evanghelina. Mama îl ia în braţe pe Ion. Din casa unchiului Tone ies în şosea. Pornesc unul lângă altul, în susul satului.

Seara. S-a lăsat întunericul. Bate uşor vântul. Aduce în sat vântul miros proaspăt de câmpuri trezite din amorţeală.

Copiilor le-au căzut capetele pe umerii părinţilor.Au adormit…

Focul de tor arde mocnit. Pe un maldăr de paie, picotă, alături, încercând să se încălzească, băiatul pistruiat şi cârn.

Atârnă într-un cui lampa. Ochiul ei galben, parcă bolnav, clipeşte rar. Femeia intră cu bărbatul, deodată.Trec prin tindă şi pătrund în odaie. Bărbatul pipăie patul şi culcă puii de om adormiţi, unul lângă altul. Cu ţolul îi acoperă. Îşi apucă femeia de mâini, o trage lângă el, o îmbrăţişează, îi sărută obrazul. Buzele lui, aspre, plesnite de vânt. Mai aspru, obrazul muierii. Femeia îi pune mâna pe piept şi-l împinge uşor îndărăt.

16

— Parcă spuneai că ai doi copii, omule. Nu văd decât unul…

— Fata am dat-o de suflet. Era prea mică N-o puteam ţine.

— Cui?

— A luat-o o vecină s-o crească.

— Care vecină?

— A lui Gigoi…

— Să te duci s-aduci fata acasă.

— Poate, mâine.

Odaia,

îngheţată.