străină aici. O să te facem noi să simţi cât de străină eşti.
N-am mai spus nimic. A plecat. Peste puţin timp s-a întors. Venise cu altă faţă. Zâmbea.
— Să nu te superi, Mario. Parcă aşa am auzit că te cheamă, Maria.
— Aşa mă cheamă.
— Să nu te superi. Ni s-a sfârşit mălaiul. Dă-ne un găvan de mălai.
M-am ridicat şi i-am pus în poală două găvane de mălai.
— Nu te superi?
— Nu mă supăr. Se întâmplă între megieşi, dar între rubedenii…
Am crezut că n-am s-o mai văd, cel puţin în ziua aceea.Iar am văzut-o.
— Fiersei mămăliga. Nu-mi dai o coajă de ou? Pentru fiu-meu, pentru Vasile. E lingav la mâncare…
Găsisem într-o oală pe poliţă patru ouă. I le-am dat.
Adoua zi mi-a cerut făină şi o găină. A treia zi a venit şi, fără să mai ceară, şi-a luat singură mălai din sac şi untură.A patra zi mi-a prins din poiată o gâscă şi-a tăiat-o.
Noi mâncam fasole cu mămăligă. N-am zis nimic. Pe urmă,într-o seară, ieşind prin arie, l-am văzut pe fiu-său cum trecea peste gard, de la noi la ei, snopi de coceni. N-am mai putut răbda. Am aşteptat să-mi vie bărbatul şi i-am spus toate câte mi se întâmplaseră. L-am întrebat:
— De mult te mănâncă megieşii şi neamurile?
— De cine vorbeşti?
— De cumnată-mea, de Mitra, de Bâzărca…
Nu ştiu de ce, dintr-o dată, după ce-i spusesem Mitra, mi-a venit să-i zic Bâzărca. N-auzisem niciodată de la nimeni porecla asta. Mi s-a părut însă că aşa şi nu altfel ar trebui s-o cheme. Am poreclit-o Bâzărca. De atunci tot satul îi spune aşa. Şi bărbatu-meu şi cumnatul Voicu, când se supără, tot Bâzărca îi zic. Am limbă rea. Le cam 25
potrivesc.
— Şi înainte de a muri nevasta dintâi, le dădeam câte ceva.
E frate-meu mai mare. E cumnată-mea mai mare.I-am lăsat să ia ce vor din curtea şi casa mea.
— Şi de acum înainte ai să-i mai laşi?
— Parcă… nu i-aş mai lăsa…
Când a venit iar să ceară, am luat-o de umeri şi-am scos-o binişor afară. S-a uitat la mine mirată.
— Cutezi să mă înfrunţi?
— Cutez.
— O să fie rău de tine. N-ai să poţi trăi aici.
— Am să pot trăi. Am să mă apăr şi am să lovesc.
Am pus mâna pe furcă. Nu pe furca de adunat paiele.Pe furca de tors. Şi-a ridicat poalele şi-a rupt-o la fugă.După ce-a intrat la ea în arie, a început să urle cât o ţinea gura.
— Săriţi, săriţi, mă omoară nevasta lui Tudor!…
Am rămas pe prispă râzând. Cum să nu râzi de o asemenea minciună? S-au adunat femeile din vecini la poarta ei.
— Ia, spune-ne! Cum a fost, ghia?
— Păi, cum să fie?! M-am dus şi eu, ca o cumnată mai mare ce-i sunt, să văd ce face. A pus mâna pe furcă şi m-a dat afară. Dacă nu fugeam, îmi crăpa ţeasta. Am fugit. E
scorpie, nu muiere. Scorpie…
S-a apropiat de uluci şi-a început să mă ocărască. Iacă, eu nu mai auzisem asemenea sudalme. Am ascultat ce-am ascultat, apoi am intrat în casă şi mi-am văzut de treburi…Câţi ani or fi de atunci? Stai!… Sunt zece ani… Ba nu, sunt paisprezece ani de atunci. N-am mai schimbat cu ea o singură vorbă. Ne întâlnim la fântână!… Se uită la mine pe sub sprâncene, mormăie cuvinte de neînţeles, scuipă şi pleacă. Scuip şi eu şi-i întorc spatele. Nici fiu-său nu vine pe aici. S-a însurat cu Roşia – nu ne-a chemat la nuntă. I s-a născut primul copil lui Vasile – nu ne-a chemat la ponod.
26
Nici nu trebuia să ne cheme… Numai cumnatu-meu Voicu vine pe la noi câteodată. Pe furiş vine, după ce se lasă
întunericul. Asta mi s-a întâmplat cu cumnată-mea, cu Bâzărca… Cu Rimoanta altfel s-au petrecut lucrurile…
Mătuşa Uţupăr nechează şi-i văd până-n fundul gurii dinţii verzi, măselele putrede, rădăcina limbii. Are limba galbenă ca şofranul mătuşa Uţupăr.
— P-asta aşa o cheamă? Sau ai poreclit-o tu?
— Da de unde! O cheamă Păuna. Adică o chema. Şi ăşteia satul îi spune cum am poreclit-o eu. Ştii, nevasta dintâi a bărbatului meu era mai în vârstă decât el. Şi, după
