I-a potolit pe amândoi mama, plângând.
A colindat toată ziua satul soldatul Franţ. A intrat prin oboare, a împuşcat ogarii. A dat ordin ca ogarii împuşcaţi să
fie aduşi în curtea şcolii. I-am târât cu cârligul şi noi pe ai noştri.
I-a chemat pe Buzulică şi pe Oanţă, ţiganii satului, şi le-a poruncit să-i jupoaie.
Grădina, nevasta fierarului Oanţă, a alergat la subprefect.
— Scapă-mi bărbatul de ruşine, boierule, pupa-ţi-aş
tălpile… Scapă-mi-l!…
— Ordinul comandamentului german e sfânt, femeie.
Buzulică şi Oanţă au început a jupui ogarii, a săra pieile şi a le întinde pe frânghie, la uscat. Apoi au îngropat hoiturile…
Dar, cu asta, necazurile nu s-au isprăvit. Abia au început.
Nu mai umbla de mult moara de apă de lângă zăgaz.
— Ştie cineva în sat să facă săpun? a întrebat Burger.
— Toate muierile ştiu, i-a răspuns primarul.
Au adus nemţii de la oraş cazane, au schimbat moara în fabrică de săpun. Oamenii au fost obligaţi să-şi aducă la moară câinii legaţi cu sfoară şi aci să-i ucidă cu bâtele.
Pentru atâţia câini nu ajung doi jupuitori – Buzulică şi Oanţă nu prididesc cu munca.
— Fiecare să-şi aducă la moară, să-şi omoare şi să-şi 472
jupoaie câinii! a sunat noul ordin.
Acum lunca e plină de piei de câine presărate cu sare, întinse la soare, la uscat. Sub cazane, arde mereu focul.Fierb cazanele – cu grăsime de câine, cazanele cu cenuşă, cu leşie. Muierile din sat, alături de copiii lor, muncesc la fabrica de săpun, împlinesc corvoada, fabrică
pentru nemţi săpun de câine şi… blestemă.
— Dacă au ajuns nemţii să ne pună să fabricăm pentru ei săpun de câine, nu mai au mult până vor începe a se hrăni cu carne de câine… Sfârşitul e aproape…
Nemţii trimit cutii cu ouă acasă, în Germania. Între ouă
aruncă boabe de grâu – în fiecare cutie o străchinuţă de grâu.
— Trebuie să fie foamete mare la ei.
— Au să piardă războiul nemţii, curând-curând…
— O să pleci odată cu ei, domnule subprefect?
— Să plec? De ce să plec? Nemţii rămân la noi pe vecie…
Subprefectului i-a pierit totuşi ţâfna. A prins a se clătina în inima lui credinţa în biruinţa nemţilor. Nu scapă o vorbă. Dar rumânii îl simt că nu e în apele lui, că nu-i sunt boii acasă…
Valea Călmăţuiului miroase toată a carne de câine, a fiertură de câine. Săpunul închis în lăzi apucă
drumulGermaniei. Miros greu lasă în urma lor vagoanele…
Unele femei din sat parcă şi-ar fi uitat cu totul bărbaţii plecaţi departe.
Au trecut luni şi luni din ziua mobilizării.
De
dincolo
de
front,
nu
mai
soseşte
nicio
scrisoare.Dincolo de front, nu mai trece nicio scrisoare.
