mereu sfârcurile.
Aflăm veste. Ne bucurăm şi nu prea. O să mai avem pe cineva la masă. Unde o să doarmă frate-meu Ion cu nevastă-sa?
Tata găseşte răspunsul:
— O să împărţim în două tinda, cu un perete subţire, şi o să avem astfel încă o odaie sub acoperiş.
— A cui fată spui că e?
— A lui Stănică Saftu.
— E om cumsecade, îşi dă cu părerea tata. Îl cunosc, are o droaie de copii. Zgârcit om!
Soră-mea Riţa intră în vorbă:
— Şi cum o cheamă pe sârboaica ta, Ioane?
— Olenca, dar noi o să-i spunem Lina. Eu aşa îi spun.
Nu se împotriveşte nimeni. Nimeni nu-şi arată dorinţa că
ar voi s-o vadă la faţă.
Părinţii sunt înţelegători, nu se amestecă în viaţa copiilor.
— Şi când vrei s-o aduci, mă?
— Mâine seară.
— Ad-o, dar nuntă mare nu putem face.
— Vreau nevastă, spuse frate-meu, cu nunta, vom vedea…
Zilele s-au încălzit, zăpezile s-au topit.
464
Şuvoaiele de apă, câte n-au putut fi supte de pământ, s-au scurs spre gârlă. Câmpurile fumegă. O să răsară
curând iarba.
Sărăcia s-a întins. Hambarele – goale. Se găseşte greu pâinea şi aproape tot atât de greu mămăliga. Câteva ciurele de făină tot au să se afle pentru ziua când frate-meu o să-şi aducă mireasa. Pentru ziua de mâine, adică.
De cum a trecut amiaza, mama a prins câteva orătănii, a pus pe frate-meu să le taie gâtul, le-a jumulit, le-a băgat în oală.
Sub ţest arde focul. În căpistere coca se umflă…
Casa miroase a pâine caldă – a pâine caldă şi a ciorbă
fierbinte de găină.
S-a apropiat şi seara. E sâmbătă.
Încep să se adune, pe uliţă, în dreptul casei noastre, băieţi şi fete. Intră unii în arie. Avendrea s-a înfiinţat cu clarineta subsuoară, dar încă nu dă drumul cântecului.
Pe poarta dinspre linia ferată intră în arie frate-meuIon, năuc parcă de bucurie, cu mireasa de mână. Soră-mea, cu noi toţi, cu tata, în jurul lor.
— Bine-aţi venit!
Mama, pe prag, îi aşteaptă. Se întunecă uşor la faţă.Fata pe care frate-meu Ion o aduce de mână e scurtă, groasă, ca o putină de groasă. Numai ochii îi sclipesc în cap, vii, ochi de cârlan. Nu se ruşinează deloc. Se uită în ochii noştri şi râde. Râde ca netoata. Dinţii îi sunt mici, ca dinţii de pisică. Mici şi albi. Albi ca laptele.
Hotărât, mamei nu-i place fata. Îi întinde totuşi mâna şi-i spune:
— Bună seara, fato. Poftim în casă!
Fata o ascultă.
În bătătură, Avendrea cântă. Se prinde hora.
În alte timpuri, prietenii fratelui meu ar fi scos pistoalele şi le-ar fi descărcat în văzduh. Acum nu e voie.Rumânii şi-465
au îngropat, înainte de venirea nemţilor, puştile de vânătoare şi pistoalele în pământ.
Dincolo de linia ferată sunt priponiţi caii noştri, care scurmă cu boturile în mirişti, după rădăcini de buruieni.Tata apucă un topor, se duce să le schimbe locul. Se iau după el ogarii.
Avem doi ogari: unul alb, altul negru, cu şoldurile pătate în cafeniu.
De când frate-meu a crescut, ţinem ogari în arie. Iarna, pe zăpadă moale, plecăm cu ei la câmp, la vânătoare de iepuri.
