Ne întoarce spatele şi o ia la vale, spre sat. Poartă pe cap o pălărie bearcă spartă-n fund şi, pe spinarea uşor adusă, o flanelă neagră, peticită, de bumbac. Pantalonii, hanţe 70
păcătoase. Picioarele, ca ale noastre, ale tuturor, goale, negre, pline de semne. O apucă după el dada Zvâca, mărunţică,
târându-şi
de
mână
bărbatul
înalt,
mătăhălos.Mai pleacă şi alţii: Picică, văru-meu Dumitru Pălică, LişcuStângaciu, Petre Zgămâie, nişte flăcăiandri din cătun…
Boierul olog îi porunceşte plutonierului:
— Lasă-i, şefule. Rămân destui. Să nu stricăm sărbătoarea culesului!…
— Cum porunciţi dumneavoastră, cucoane…
Ne aşezăm la rând. Logofătul Oprea Căţui Strâmbu ne pune botniţe. Ni le aşează la obraz, ne trece băierile de fier peste urechi, le încuie la ceafă cu cheia. Un slugoi boieresc ne dă câte o coşniţă şi câte un cosor. Alte slugi ne arată ce avem de făcut. Tăiem strugurii cu cosorul, băgăm de seamă să nu atingem cu tăişul joardele, aşezăm strugurii în coşniţe uşurel, să nu le strivim boabele. Când umplem o coşniţă, o scoatem în potecă. Luăm alta goală şi reîncepem lucrul, chirciţi pe vine.
Sunt struguri albi şi struguri negri-albăstrii în via boierului olog.
Sunt struguri aurii-ruginii şi struguri roşcovani în via boierului, care acum a fost adus pe braţe de slugi şi aşezat într-un cărucior cu rotile, sus, lângă casa paznicului albanez, cu fes roşu.
Şi strugurii roşii ca sângele.
Unii struguri au boabele mari, alţii boabele mici şi bătute, lipite unele de altele, ca boabele porumbului pe cocean.
Mireasma vie ne îmbată.
Frunza e ruginie şi uscată.
Sună, când o atingem.
Muncim şi rămânem tăcuţi.
Tăcuţi.
71
Tăcuţi ca pământul.
Dar şi pământul uneori mugeşte lung şi se cutremură din temelii.
Şi pământul se răzvrăteşte uneori.
Pământul, de, e pământ…
Am putea, dacă am vrea, să strivim un strugure între palmă şi botniţă, şi să sugem mustul dulce.
Niciunul dintre noi nu facem asta.
Nu vrem s-o facem.
Dacă gustăm mustul boierului, dacă ne atingem cu buzele de miezul unui singur bob de strugure, de strugurii aceştia pe care i-am visat şi eu şi toţi copiii satului luni şi luni de-a rândul, ne ostoim pofta.
Ne ostoim şi ura.
Boierul olog ne-a pus, ca la boi, botniţe, să nu ne atingem de strugurii lui.
Nu te atinge, Tutanule!
Nu te atinge, Trăcălie!
Nu te atinge, Turturică!
Nu te atinge, Gângule!
Nu te atinge, Darie!
Nu te atinge, Ioane!
Nu ne-am înţeles între noi, dar e ca şi cum ne-am fi înţeles.
Avem ochii uscaţi.
Buzele uscate.
Ni s-a uscat şi ni s-a umflat limba în gură.
Ne-a pierit setea.
Ni s-a stins foamea.
Ni s-a lipit pântecul de şira spinării.
Dang! Bing! Bang!
Bang! Dang! Bing!
Sună clopotul.
Sunetul aleargă, trece pe lângă noi şi peste noi. Se pierde 72
în depărtare.
