putea-o cuprinde cu ochii, şi cu atât mai bine glasurile câmpului, ciudate, pline de taină, glasurile câmpului care vorbesc noaptea mii şi mii de graiuri, pe care urechile mele nu le-ar auzi treze şi nu le-ar înţelege…
Au trecut Rusaliile. Ce-a mai fost şi cu Rusaliile! Ţiganii au căpătat învoire de la boier să trimită prin sate căluşari.
Sălaşul a pregătit trei cete.
Învoirea n-a fost dată gratis. Ţiganii sunt ai boierului.Satele prin care vor umbla ţiganii cu căluşul tot ale boierului sunt. Din ce vor câştigă căluşarii, o treime va merge la boier – dijmă la căluş – o altă treime va ajunge la bulibaşă, ultima se va împărţi frăţeşte între căluşari…
— Tot e ceva pentru ţigani. Nu joacă pe degeaba…
Au îmbrăcat ţiganii tot ce au avut mai prost în corturile lor, au luat o prăjină lungă şi în vârful ei au agăţat o fâşie roşie, mare, de pânză. Prăjina au înfăşurat-o în bucăţi de pelin.
Au mers, alai lung, gălăgios, la malul Dunării – noi toţi, droaie după ei, în sâmbăta Rusaliilor. Mutul şi căluşarii s-555
au jurat, şi jurământul a fost făcut pe duhul şi coarnele necuratului, că timp de o săptămână, cât va ţine căluşul, el n-o să scoată niciun cuvânt din gură, orice s-ar întâmplă.
Ceilalţi ţigani au jurat şi ei, tot pe duhul şi coarnele diavolului, că se vor supune robeşte mutului, orice le-ar face mutul, şi că nu-i vor purta nicio pică nici cât va ţine căluşul, nici după ce căluşul va fi spart, pentru loviturile primite de la el. Jurământul s-a rostit cu mâna pe steagul înfăşurat în pelin.
Căluşarii şi-au aninat la brâu buchetele de pelin, şi-au înfipt fire de pelin la pălărie, în sân şi-au băgat pelin… Nu vă
miraţi… Cine nu poartă la el pelin în săptămână Rusaliilor, poate să fie luat din căluş, poate să rămână cantaur.
Mutului i s-a lipit pe obraz o barbă de câlţi. Peste mustaţa lui stufoasă i s-au lipit mustăţi de cânepă, mai stufoase şi i s-a dat în mână o sabie de lemn, vopsită în roşu. În faţă, i s-a pus un şorţ muieresc…
Căluşul are lăutari – un ţigan cu dibla, alt ţigan cu cobza.
Căluşarii încep a umbla prin sate. S-au dus întâi la curtea boierului.
Boierii au ieşit în pridvor pe scaune moi. Ologul, cu căruciorul. Noi, slugărimea toată, în curte.
S-au luat la întrecere căluşarii. Trei căluşari au jucat.Cel care a jucat mai bine s-a ales de la boier cu dar: un leu de argint.
În timpul jocului, mutul face semne căluşarilor să-ntindă
pod. Se aşează în patru labe, unul lângă altul, căluşarii.
Mutul veghează ca alinierea să fie bună.
E mulţumit mutul şi înalţă, ca un voievod înainte de a intra cu armata în ţară duşmană, sabia în sus. Se pregăteşte să treacă podul la vrăjmaş.
Dar iată că alt căluşar îi face festa: iese cu capul dincolo de rând. Mutul îl bate, până-l face să-şi reia locul.
Din nou mutul vrea să treacă podul. Căluşarul de la mijloc 556
se culcă pe burtă.
A venit apa mare, a rupt podul. Mutul se chinuie cu sabia. Dacă loviturile nu-i ajung, le înteţeşte. Căluşarii, în sfârşit, rămân nemişcaţi. Acum podul e bun. Mutul se urcă
pe pod şi încearcă să-l treacă. A trecut peste unul, peste doi, peste trei, peste cinci căluşari. La al şaselea, podul se rupe, mutul se rostogoleşte de-a berbeleacul în ţărână.
Căluşarii sar fripţi. Lăutarii, care au privit tot timpul cu ochii sticloşi, dau drumul cântecului – în iureş nebun porneşte cântecul. Proptiţi în ciomege, căluşarii joacă, le scapără picioarele. Râuri de năduşeală curg de pe trupurile lor.
La opinci şi la genunchi, căluşarii şi-au legat clopoţei.Jocul e zornăit. Mai abitir decât toţi, joacă mutul…
Un căluşar se desprinde din rânduri, se urcă într-un copac.Mutul bagă de seamă, opreşte căluşul, se duce să-l aducă pe fugar în rânduri. Se urcă în copac după căluşar.
Acela se urcă şi mai sus. Mutul, după el. Loviturile de sabie curg droaie. Căluşarul sare jos. Sare şi mutul. Jocul reîncepe.Acum căluşarii joacă mai domol, mutul nu mai are nicio grijă, lăutarii cântă.
Mutul se apropie de mulţime. Pe unii oameni îi loveşte cu sabia, să facă cercul de joc pentru căluşari mai larg. Pe femei le împunge în fuste. Rumânii râd de se strâmbă, râd şi boierii. Râde până şi moş Iovcu.
O săptămână întreagă căluşarii au colindat satele.
În ultima zi din săptămână Rusaliilor, după scăpătatul soarelui, căluşarii s-au dus pe malul apei, acolo unde au făcut jurământ, când au pornit căluşul. Frâng steagul şi-l aruncă pe apă. Sabia mutului e şi ea aruncată, după steag, pe apă. Mutul îşi rupe barba falsă, mustăţile false, le aruncă după sabie. Jurământul a fost ţinut, căluşul s-a spart.
Lui Amos nu-i place cum se joacă la noi căluşul.
557
— Pe aici vă ţineţi de caraghioslâcuri. În părţile noastre, căluşul e cel mai frumos joc. Intră în căluş flăcăii cei mai mândri. Gătiţi ca de nuntă joacă flăcăii căluşul.
— Alte obiceiuri!…
— Obiceiurile astea proaste, de pe aici de lângă Dunăre, eu socot că de la turci vă vin. Prea sunt pline de măscări.
— Poate… îi răspund.
În sat – afară de căluşul pe care-l pregătesc şi-l joacă
ţiganii de Rusalii – flăcăiandrii cărora nu le-a venit încă
