tocmai de lângă Olt, de la Râioasa. Voinică nevastă.Unii spun prin sat: cam prea voinică, bună de muncă şi de tăvăleală. Duce sacul de şase duble pe umăr, ca pe-un fulg.
Are strungăreaţă şi vorbeşte gros, ca un bărbat siteav. Seara, flăcăii mai cutezători dau ocol bordeiului tuşii Petra. S-a cam dus vestea că muierea cu strungăreaţă ar fi rea de muscă.
76
Dă târcoale bordeiului şi văru-meu Vasile, băiatul lui unchiu-meu Voicu, fratele mai mare al tatii.
Tata îl ceartă, deşi suntem în duşmănie cu mătuşă-mea, cu Bâzărca…
— O să te omoare Mihalache cu parul… Abia te-ai însurat şi umbli după nevasta lui…
— Pe mine?
Se înfoaie ca un cocoş prost. Numai că n-are creastă.Numai că n-are pene. Are câteva tuleie în barbă şi nu vrea să le radă.
— Pe tine…
— Da ce, eu n-am par?
Norocul lui nenea Vasile şi al altor zăltaţi e că
neneaMihalache nu se sinchiseşte. S-a dovedit a fi stearpă
nevastă-sa. Ori poate, ce s-a socotit, el o fi sterp. Dacă o să-i îngăduie să-şi facă mendrele – l-au povăţuit babele – s-ar putea întâmpla ca norocul să-i aducă în casă un copil.Ce răsare în grădina ta al tău este, nu al altcuiva. Şi pe urmă, dada Mitra a venit ca mireasă cu salbă de şase galbeni. Şi din şase, salba a crescut la nouă galbeni. O să
mai crească. Vrednică femeie! Astă-toamnă, de pildă, când s-a dijmuit munca, Cristofor burduhănosul i-a făcut dadei Mitra semn cu cravaşa lui cu moţ verde.
— Vino până-n conac.
Dada Mitra, de ce să nu se ducă? Muierile, lângă stivele de porumb, râzând, şuşotind, aşteptând-o mirate. N-a întârziat mult dada Mitra. A ieşit potrivindu-şi boşcelele.Muierile – pe ea.
— Ce ţi-a făcut, fa?
— Ce să-mi facă?! Mai nimic. E prăpădit. Numai gura de el…
Nenea Mihalache s-a întors cu carul acasă încărcat cu porumb până la loitre. Gâfâiau boii. Parcă duceau piatră.Ceilalţi oameni, cu cinci-şase baniţe pe fund.
77
Muncesc rumânii învoiţi pe moşie. Nu poate nimeni să are peticul lui de pământ până nu ară, până nu seamănă la boier. Poartă grijă jandarmul să-ţi aducă aminte, dacă ai uitat cumva, se străduie să te scoată el la arat, la semănat, chiar dacă n-ai avea tu poftă. Culegi porumbul şi-l faci grămadă, lângă magazii, la conac. După ce s-au isprăvit de cules tarlalele toate, vine boierul cu logofeţii la dijmă. Ia boierul trei părţi, ar trebui să iei şi tu o parte. N-o iei. În postul Crăciunului nu mai ai ce duce la moară. Apuci drumul conacului şi te împrumuţi cu bucate. Te împrumută
boierul, după ce te ţine un ceas-două la scară.
— Câţi saci de porumb îţi trebuie, Tudore?
— Trei, boier Gogu…
— Mi-l plăteşti în bani, ori îmi dai, la toamnă, porumb din partea ta, la dijmă?
— N-am bani, boier Gogule…
Pentru trei saci întorci nouă. Câteodată, doisprezece, înaintea Crăciunului porumbul are preţ ridicat. Toamna, preţurile sunt de râs. Totuşi, pe aceste preţuri de râs rumânii îşi vând bucatele. Perceptorul nu-i slăbeşte din chingi.Birurile trebuie plătite. Le plătesc rumânii. Cui nu plăteşte i se iau cu toba vederile, căldarea de mămăligă, aşternutul…
Nenea Mihalache are chipul roşcovan. Plesneşte de gras.
Nenea Stănică e mărunt, îndesat. Parcă i-a tot dat cineva cu obada în creştet şi nu l-a lăsat să crească în sus cât ar fi trebuit. Nasul îi cade peste buze, ca un cioc de pasăre. Ochii vicleni, cam zbanghii. Şi-a ales mireasă din cătun, cu zestre.
Fir-ar ea să fie! O fetişcană spălăcită, pistruiată, cu coade lungi, galbene, ai zice fire de grâu copt, împletite. Fusta îi este înflorată, încreţită. Peste cămaşa cu altiţe albastre şi-a pus cojocel, semn că taică-său are şi oi, oi multe, o turmă, 78
nu numai pământ. Dealtfel, în zestre au intrat şi şase bârsane cu miel în burtă şi plăvană cu viţel legat de curmei. Başca un car de ţoale. Başca pământurile din luncă, unde-şi plivesc grădinile de zarzavat bulgarii veniţi de peste Dunăre.
— Brava lui! auzii flăcăii aciuiaţi pe gârlici. Mai rar aşa podoabă!
Parcă sunt un snop de iaca-cine! Râd de se prăpădesc.
Bordeiul are două odăi şi două coşuri. Într-o odaie, nunta. În alta, pregătit, gătit, patul mirilor. Căpătâi umplut cu lână. Peste rogojina de toate zilele, scoarţă. Tărăboi mare. Nunta abia a început. Mâine o să fie ce-o să fie, după ce tinerii au să tragă cu degetul în condicile primăriei şi după ce-o să-i cunune popa la biserică. Pe lângă pereţi, mese şi scaune lungi făcute din scândurile patului care, pentru o zi, a fost descheiat. Fierb pe vatră oale mari de pământ, burticoase. Miroase a sarmale de porc şi a grăsime de berbec fript. Nuntaşii beau ţuică fiartă. Beau din ulcele de lut ars, negre, şi mănâncă din străchini, cu degetele, sarmale, varză cu carne. Pâinea e caldă şi spoită
cu ou. Cimpoiul cântă. Clarinetul îl îngână. Ţiganul cu pielea ciupită de vărsat scarpină la piept mustăţile cobzei.
Flăcăilor de pe gârlici, veniţi după obicei pe nepoftite, li se dau să înfulice de-a-mpicioarele găvane cu varză, coltuce de pâine. Li se dau şi ceşti cu rachiu. Unii ies în prag şi dau chiot lung, hoţesc. Noaptea neagră, s-o tai cu fişca. Se strecoară afară din bordei fetele, câte una, câte două.
Întârzie pe lângă şura de paie, pe lângă căpiţele de coceni.
Se întorc cu fustele mototolite, cu obrajii muşcaţi – de ger muşcaţi.
A trecut în sus, gâfâind, aruncând foc pe nări şi s-a pierdut în tăietura dealului trenul de miezul nopţii, cu luminile aprinse. Scânteile cad, roi de bondari roşii, albaştri, peste sat. Cad şi se sting în nămeţii uriaşi care 79
cresc mereu puful afânat.
