Văru-meu
Niculae,
cu
nevastă-sa
la
masă,
mănâncă…Aburi calzi se ridică din farfurii. Babei îi tremură nasul.O gâdilă mirosul ciorbei pe la nări. Miroase ciorba, miroase franzela…
Niculae, de o parte a mesei; nevastă-sa, de alta. Lângă
uşă, pe scaun, cocârjată de spate, cu picioarele crăpate şi negre – maică-sa…
După ciorbă, li se aduce de la cuptor pasăre friptă.Mănâncă boierii, mănâncă şi ciocnesc paharul cu băutură.Vin la masă plăcinte, după plăcinte, cafeluţe…
Văru-meu Niculae Dimozel aprinde ţigara, nevastă-sa aprinde ţigara. Dau fumul pe nas. Fumul se înalţă
albastru, spre tavan.
97
A strâns servitoarea masa.
— Aoleu, mamă, uitai să te-ntreb: tu ai mâncat?…
— Mâncai, maică, înainte de a pleca de acasă. Mâncai o strachină de colarez…
— Ce oroare! spune cucoana.
— Ţărani!… spune văru-meu Niculae Dimozel.Bătrâna mângâie cu ochii băiatul. Are ghete lustruite şi pantaloni negri cu dungi albe feciorul ei… Poartă jachetă până
deasupra genunchilor şi guler tare, scorţos.Mâinile băiatului ei sunt albe şi frumoase. Albe şi frumoase sunt mâinile noru-si…
E fericită bătrâna. Plămada ei a ajuns cineva. Odorul ei îşi trăieşte viaţa uşor. Are noră de la oraş.
— Apăi, să vă las sănătoşi, maică!
— Adio!…
Zvâca râde, râde de văru-meu Niculae, râde de nevastă-sa…
— O fandosită, spune ea.
Mătuşă-mea Dina e fericită. Se întoarce acasă şi povesteşte bătrânului ce bine trăieşte fiul lor cu femeia adusă de la oraş…
Mama încruntă puţin sprâncenele:
— Parcă sămânţa lui bărbatu-meu, Gheorghe, când o să se facă ditamai popă, crezi că o să se uite la vreunul din noi? O
să se poarte şi el ca Niculae al lui Dimozel…
Mi-aruncă o privire mama:
— Şi tu, mă, şi tu la fel ai să faci!
Pleacă Zvâca.
O descos pe mama!
— Mamă, cum vine asta? De ce bâtul Alisandru nu e frate bun cu tata? Şi de ce rudele noastre sunt rude cu noi, unele după tată, altele după mamă, altele după bunic, altele după
bunică?…
— Dumnezeu mai ştie! E-ncurcătură mare. Încurcătura a 98
făcut-o bunicu-tău, tatăl lui taică-tu, ăla bătrânul…
— Tu l-ai văzut?
— O dată, când eram fată. Semeni cu el, Darie. Ai ochii lui. Poate o să ai altă soartă. A avut o viaţă, să n-o mai aibă nimeni! De şapte ori s-a însurat, de şapte ori i-a murit nevasta…
— Cum asta?
— Aşa a fost să fie! La cimitir e un colţ întreg
— Colţul dinspre alde Floria – cu nevestele lui bunicu-tău, una lângă alta, şapte – el, la margine, al optulea…îi jelesc pe toţi când mă duc la cimitir să tămâi morţii noştri.
— Avem mulţi morţi la cimitir, mamă?
— Aproape tot cimitirul e plin cu neamurile noastre.Mai e ceva. Fiecare nevastă, afară de a dintâi, a venit în casa lui bunicu-tău cu copiii de la alt bărbat, aşa că prin casa asta au trecut mai mult de douăzeci de copii, atâţia fraţi şi surori a avut taică-tău. Neamuri: sute, unii mai trăiesc, alţii au murit. Până la urmă murim toţi.
— De ce murim, mamă?
— Tot ce se naşte moare, Darie. Iarba trăieşte o vară.Răsare primăvara şi se veştejeşte toamna. Iarna putrezeşte sub zăpadă. Copacii trăiesc cât omul, unii mai mult decât omul… Fluturii, numai câteva zile.
99
IV
BĂRCI DE SALVARE
Cât casa, nămeţii. Nu mai ninge, nici soarele nu se vede…
Ciuciţi în casă, pe lângă sobă, stăm cât putem. Ni se urăşte, luăm zdrenţe pe noi, mai ieşim puţin pe uliţă. S-au croit pretutindeni pârtii. Câteodată, seara, vine un vătăşel de la primărie, bate cu ciomagul în poartă. Câinii, pe el, să-l sfâşie.
