Miezul nopţii. Mirele şi-a luat aleasa de mână s-o ducă în culcuşul care-i aşteaptă.
— Hai, Măricică…
O soarbe cu ochii.
— Dacă vrei tu…
Tremură ca salcia.
Mă uit printre fustele muierilor la ochii miresei. Spălăciţi.
Ochi de mânzată care ştie că e dusă la tăiere. Ciupitul gâdilă
mai tare mustăţile cobzei şi stropeşte printre dinţii galbeni cântec de ruşine.
Când eram la mama fată…
Soacra-mare, cu băbătiile, cu muierile, cu fetişcanele, de pază lângă uşă. Naşa aduce cămaşa de borangic, subţire de te vezi prin ea, moale, s-o tai cu limba. I-o dă miresei:
— Ţine-o, Măricico, şi… să nu ne roşeşti obrazul.
Au trecut prin deschizitură. Uşa s-a închis. S-a auzit tras ivărul de lemn.
Mă apucă una de ureche, a lui Boboc, dada Nastasia, grasa…
— Ce te vâri, drace?
— Iaca, mă vâr…
Pe vatră, într-o oală nouă, dada Mitra adună cenuşă cu vătraiul şi-o îndeasă – cenuşă fierbinte, spuză. Dă oala flăcăilor pe gârlici.
— O să bubuie ca o puşcă, mai tare ca o puşcă…Cimpoiul se dezumflă, se umflă, se dezumflă, geme.
Clarinetul leapădă sunetele piţigăiate. A înnebunit şi cobza, şi Ciupitul care-o strânge în braţe şi-o zgândără.
— Hii! Hii! Cântă, cioară…
Ciorile, ciori, cântă cât le ţin puterile.
— Bauuuu… poc… poc!…
80
Au trântit oala cu cenuşă sub fereastră. Au descărcat spre slăvi pistoale vechi turceşti, cu ţeava lungă şi mâner de os. Dealurile au prins pocnetele şi le aruncă îndărăt.
Încet, mai încet…
Mirele iese furtunos. Trânteşte uşa. A luat foc bordeiul, ori s-a cutremurat din ţâţâni pământul?… Nu. Nici vorbă.
Alta e tărăşenia.
— Cămaşa, dă-ne cămaşa miresei! strigă soacra.
— Să vedem cămaşa miresei! cerşeşte naşa.
— Ce cămaşă? N-am să vă dau nicio cămaşă. De mult nu mai e fată. Muiere în toată legea, asta e mireasa mea…
Nevestele, buzna peste mireasă.
Măricica stă ghemuită în pat. Se ţine cu mâinile de coastă. Se vaită:
— Mi-a frânt oasele, blestematul…
În jurul ochilor, cearcăne vinete.
Cu pumnii, cu picioarele, pe înfundate, a stropşit-o.
Începe haiul. Mirele:
— Să tacă lăutarii şi să împlinim legea. S-o ducem la tata-socru. Pe grapă. Să i-o lăpădăm în bătătură. Altfel îmi bate piatra grânele şi-mi mor boii de splină…
— Cu cine, cu cine te-ai cotârcit? întreabă soacra. Cine a fost pramatia?
Măricica tace. Ce i-ar folosi dacă ar mărturisi…
Ies toţi în arie cu felinarele aprinse, scot boii şi-i înjugă la grapa atârnată de pătul. Grapa: un maldăr de mărăcini prinşi cu rădăcinile între două lemne.
Măricica îşi pune cojocelul în spinare, îşi acoperă capul cu tulpanul. Îşi acoperă şi obrazul. Au s-o ducă la tăicuţa, la măicuţa, pe grapă, cu nuntaşii, cu lăutarii. Ştia că aşa o să fie. O să se scuture satul din somn să întrebe ce s-a petrecut. Ei, acum nu se mai schimbă nimic, orice s-ar întâmpla.