Fereastra e fumurie.
Duzii din faţa casei, salcâmii de lângă uluci, salcia de lângă fântână au rămas fără frunze.
Bate ploaia în ziduri, în geamuri, în arbori.
Bate ploaia.
Mă uit la mâinile mele.
Le închid. Le deschid. Le închid iarăşi.
Pumnul e mic, firav.
Bagă de seamă tata:
74
— Pumnul o să-ţi devie puternic, Darie, când o să creşti mare. O să ai nevoie în viaţă de pumni.
— Da, îi răspund tatii. O să am nevoie de pumni.
Îmi pune mâna pe creştet tata.
Îmi mângâie creştetul.
Mâna lui e aspră.
Aspră şi bună.
— Da. O să am nevoie de pumni.
Plouă.
Acum plouă.
Noaptea nu mai visez struguri.
Visez că pumnul îmi creşte mare şi greu ca un baros.Şi că lovesc cu el, cu sete.
Cu ură.
Iarnă. Sunt ceva mai înalt de cum eram iarna trecută.Soba arde. Ninge. Ninge mereu. Poate s-or fi desfăcut cerurile. De astă-toamnă ninge întruna. Zăpada a crescut încet, până la glezne, până la genunchi. A trecut de genunchi. A trecut mai sus de brâu. O pârtie ne leagă
tinda de fântână. Alta de şura de paie şi de coşarul boilor.
Unul, doi, trei, patru… nouă. Nouă copii ne aflăm în odaie. După câte ştiu, suntem mai mulţi. Unul şi-a luat valea şi-a plecat în lume. Vin veşti de la el. Veşti bune.Nu s-a prăpădit…
Ne înghesuim, şi cum ne-am mai zbânţui! Nu e loc. Aici e peretele, aici e patul, aici e uşa, aici e fereastra. Ne încăierăm de-a binelea în joacă, ne turbuşim în bătăi, spunem glume, ghicitori, poveşti. Frumoasă e povestea cuBou-Roşu. S-o tot asculţi! Dar povestea cu popa cel spân, cu Michiduţă şi cu preoteasa? Râdem până
rămânem cu gurile strâmbe. Pe urmă, ne aducem aminte de povestea cu strugurii şi botniţele. Asta a fost o poveste adevărată. Şi nu mai râdem…
75
Fereastra!… E cenuşie. Pe dinafară îngheţată. Ne desparte de văzduhul cenuşiu. Nu desparte de lume. Salcâmii leagănă
coţofene cu coadă bălţată, leagănă ciori croncănitoare cu pene negre ca haina cea lungă a popii care scuipă spre mine dacă îi dau bună ziua pe uliţă.
Bat vrăbii în geam. Vrăbii cenuşii ca văzduhul. Mai cenuşii decât văzduhul. Uite, una are guşă popistrată cu boabe roşii.
Iarnă. Zarvă. Latră câinii. Un rumân pătrunde în casă. Îşi scutură căciula. Căciula, mare, dintr-un miel tărcat. Dă
bună seara. Apoi:
— Bine v-am găsit sănătoşi!…
— Bine ai venit, nepoate!…
E vărul Pascu. Întinde părinţilor o placă pântecoasă, roşie, cu dungi late, negre. Le dă să guste.
— Vă poftim deseară la nunta vecinului Stan. M-a pus frate de mână…
— O să venim.
Merge tata. Merge mama. Merg soră-mea Evanghelina, soră-mea Riţa. Merge frate-meu Ion. Mă leg şi eu de coada lor. Nunta e aproape de tot. Pot să dau cu piatra din bătătura noastră în bătătura cu pricina.
Ginerele, nenea Stănică, e frate cu nenea Mihalache, care s-a însurat mai demult cu dada Mitra. Amândoi sunt băieţii tuşii Petra, văduva, care ne dă să bem gaz cu lingura când ni se umflă gâtul. Şi în fiecare an ni se umflă gâtul. În fiecare an bem câteva linguri de gaz.
Harnici băieţi. Muncesc, ca şi noi, pe trei moşii. PeBelitori, pe Saiele, pe Secara. Nenea Mihalache şi-a luat nevastă
