81
În brânci o scot din casă şi-o aruncă pe grapă. Pleacă
alaiul. Lăutarii îşi fac meseria. Acum şi-o fac în râs. Cimpoiul parcă e buhai. Cobza hârâie. Clarinetul sughiţă. Pe buza clarinetului îngheaţă scuipatul.
Se deschid uşi. Scârţâie porţi. Câinii, ca loviţi de turbare, latră, latră…
Ninge. Ninge mereu. Peste zăpada de jos cade, nouă, proaspătă, altă zăpadă, din cerul pe care nu-l vezi şi nu poţi să ştii cât e de înalt. Gârla a trecut-o alaiul pe gheaţă.
Întuneric orb la casa Măricichii. Alaiul aprinde luminile.
Iese în poartă socru-mic. Ies fraţii miresei. Iese şi maică-sa, înfofolită în broboadă.
— Ce-i, mă? Au dat tătarii?
— Ţi-am adus fata, socrule-mic, nu e fată.
Socru-mic, o clipă năuc, se dezmeticeşte, pricepe. Îşi ia muierea de păr şi mătură cu ea oborul. Noroc că e zăpada moale.
— Ai ştiut. Tu ai ştiut!…
A snopit-o bine. Sar şi nuntaşii.
— Las-o, mă, Vătui, c-o omori!…
— Apăi, dacă! E muierea mea. Ce vă băgaţi…
A lăsat-o… Măricica, pe grapă, cu inima cât bobul de mazăre. Îi bate inima tare.
Ginerele, fratele de mână, nuntaşii intră-n casă. Soacrele, amândouă, lângă mireasă, pe grapă, şoşotesc. N-au s-o ucidă pentru atâta lucru. Li s-a mai întâmplat şi altora.
— Să mai îmi dai două pogoane şi şase oi şi un bou, cere ginerele, care, de ciudă, s-a afumat oleacă.
— Nimic nu-ţi mai dau, dezbrăcatule. Vrei să-mi scoţi sufletul din mine. Nimic nu-ţi mai dau. Dacă-ţi place, bine.Dacă nu…
Au încălzit, la foc de paie, o cană de rachiu. Chiocnesc şi se înjură. Gata-gata să se ia la pumni.
— Mai dă ceva, cerşeşte nenea Stănică.
82
— Mai dau, ca să nu zică satul că sunt inimă acră, un pogon şi trei bârsane. Altceva nu-ţi mai dau, tâlharule!
— Să nu mă faci tâlhar…
— Ba te fac. De ce să nu te fac, dacă aşa îmi place mie?Dacă nu vrei găsesc om pentru fata mea şi mai bun…
— Cât ai spus că mai dai?
— Un pogon şi trei oi…
— Bine. Fie şi aşa. Mi-e prea dragă, că nu mă lăsam cu atât de puţin. Da oile, cu miei în burtă…
— Cu miei în burtă…
Nuntaşii fac drum îndărăt. Plânge Măricica pe grapă.Nu se uită nimeni la ea. Lăutarii iar şi-au dat în petic.
Fierbe satul. S-a luminat de ziuă. Văzduhul e mohorât.
Cerul atârnă, puhav, deasupra uliţelor, ca o burtă.
— A dracului mai e şi sărăcia! Cum îl ticăloşeşte pe om!
— Nu pe toţi, vericule, numai pe unii…
Pe Măricica n-o mai dor coastele…
Dar prin sat le mai dor coastele pe altele. De la horă
pleacă băieţii cu fetele pe deal, când dealul e verde. Îşi fac mai înainte vorbă.
— Mergi cu mine pe deal, Ilinco?…
— Nu merg.
— De ce?
— Aşa, că nu vreau. Mă duc cu Gheorghiţă…
