O podideşte plânsul. Un plâns tăcut de vită care ştie să
rabde.
Preşedintele: – Şi de ce vrei să divorţezi de femeie?
Florea Pancu: – E urâtă, să trăiţi, domnule preşedinte.
Preşedintele: – Şi abia acum, după treizeci şi cinci de ani, ai băgat de seamă?
Florea Pancu: – De la început am văzut, domnule preşedinte, dar acum am găsit alta mai frumoasă.
Preşedintele: – Şi mai tânără, nu?
Florea Pancu: – Da, să trăiţi, domnule preşedinte, mai tânără.
I se aprind ochii de fericire. Zâmbeşte şi-şi duce mâna la mustaţă.
La întoarcerea de la târg, de necaz că nu i s-a dat slobod divorţul, Florea Pancu şi-a stâlcit femeia în bătăi.
Peste două săptămâni a îngropat-o.
Aurii, ruginii, vinete, roşcate se desprind din arbori şi cad răsucindu-se, legănându-se, frunzele. Le-a muşcat gura toamnei. Câmpurile s-au golit. Nu-şi mai spune 87
numele-n răzor pitpalacul, ascuns la rădăcina steblei de măceş. Sângeră măceşii. Dezlănţuite, aleargă vijeliile. Se lovesc de case, de ramuri. Chiuie.
Chiuim şi noi. Mai chiuim, mai dârdâim. Picioarele desculţe le moroim prin noroi. Până la genunchi suntem una cu noroiul. Ne jucăm de-a caii, de-a capra, şi hoarda noastră
numără un cap mai puţin. A murit adineauri. Ilie a murit, fratele lui Iţicu.
Mai adineauri mă socoteam prieten cu amândoi – şi cuIlie, şi cu Iţicu. Dar Ilie muri. Cum o să fiu prieten cu un băiat care a înghiţit gutuia? Dacă nu mai e viu, gata, nu mai e viu.
Mâine, nu mai târziu, o să-l îngropăm. I-auzi cum sună
clopotul! Frumos sună când pentru altul sună şi tu-l auzi şi el, mortul, nu-l aude. Poate îl aude sufletul mortului, dac-o fi suflet.
— Mamă, e adevărat că omul are suflet?
— E adevărat.
— Şi sufletul trăieşte după ce moare omul?
— Trăieşte.
— Asta nu poate s-o ştie nimeni, femeie. Ce ştim e că, după ce murim, ne topim în mormânt, ne facem una cu ţărâna…
Cât s-a răcit Ilie, făcut covrig, au încălzit în căldarea cea mare apă. S-au înfierbântat şi vatra şi ţestul deodată.
De pe mort abia au scos hanţele în care se jucase, dormise, bolise. Moale ca o cârpă, despuiat, Ilie s-a lăsat luat în braţe, întins în albie, lung şi subţire, numai oasele de el, frecat cu coaja neagră de săpun, spălat cu leşie. Şi noi suntem numai piele şi oase. Noi, care trăim… Da el, c-a bolit şi-a murit?
Curgea, Dunăre, zoaia după el. Bietul!Dacă ar fi avut un strop de suflare, s-ar fi zbătut, ar fi ţipat, ar fi scăpat. Dar aşa… Cum au vrut, l-au ferchezuit…Mortul, după ce a fost trecut prin scăldătoare, mare, mic, e primenit cu straie curate. Asta la cei care au… Pe Ilie au pus tot hanţele-i 88
vechi.
Frământată, dospită între timp, coca din căpistere a fost întinsă pe cârpător şi aruncată sub ţest. S-au copt şi colăceii.
— Iţicule, cheamă copiii din uliţă la praznic!…
Ne aflam pe aproape, Iţicu, fudul că are mort în casă, ne cheamă. Mâncăm pâine, pâine caldă – o mâncăm cu vin.Înainte de a duce la gură codrul, îl muiem în vinul acrişor din strachină. Ne lingem buzele, ne săturăm. Cu pântecul doldora, întins ca toba – să ucizi puricele cu unghia pe el – ieşim în arie. Să ne doboare vântul! Ei, nu ne doboară. Ba încă ne cocoţăm pe gard, ne uităm mulţumiţi în uliţă… S-a adunat o droaie de copii urduroşi, zdrenţăroşi.Din droaie se dau mai în faţă Gângu şi Tudorache. Gângu e-nalt, ca mine, şi tot ca mine are părul ciufulit, zburlit. Îl ţine de mână pe Tudorache, care e mai mic şi poartă o rochie de fată, a soră-sii, cu petice, lungă
până-n pământ.Ochii lui Gângu, holbaţi. Ochii lui Tudorache. Mai holbaţi, mai sticloşi. Le lasă apă gurile, la toţi. A colaci calzi miroase. Miroase a vin.
În dinţi îşi ia inima Gângu.
— Iţicule, îngăduie-mă şi pe mine la voi în casă, pâine cu vin să mănânc şi eu, c-o să moară şi Tudorache al nostru şi-o să te îngădui şi eu pe tine la noi, să mănânci şi tu pâine cu vin…
Ni-l arătă pe Tudorache cu mâna.
— Da, o să moară şi Tudorache-al nostru…
Tudorache aşteaptă, flămând, cu priviri hulpave, lângăGângu…
Iţicu nu se înduplecă. Nu crede că Tudorache va muri atât de curând.
În capătul uliţei noastre, la şosea, aşezată de-a curmezişul oborului, casa lui Marin Danciu, care a făcut 89
armata cu taică-meu la călăraşi cu schimbul. Nevastă-sa, leicaBălaşa, vine mereu pe la maică-mea.
Două fete are Danciu şi doi băieţi. Stana e de-o seamă cu soră-mea Evanghelina. Linca, de-o seamă cu soră-meaRiţa.
