Plesnesc paparudele din palme, strigă şi ele într-un glas cu bătrânul paparudele şi saltă în joc repezit de parcă ar fi apucate de iele. Îşi frământă mijlocul. Le sfârâie picioarele.

Plesnesc din palme – răsună cântecul. Muierea, în faţa casei căreia joacă paparudele, iese cu căldarea cu apă, udă

din creştet până în tălpi ţigăncile arămii, goale.Se potolesc paparudele. Bătrânul primeşte plata – un găvan de mălai răsturnat în desagă…

Toată vara au jucat paparudele prin sat… N-a plouat,Notarul Gică Stănescu a aruncat o vorbă la primărie:

117

— Poate ar fi bine să dea fiecare om câte ceva să adunăm o sumă mai mare, să-l plătim pe popa Tomiţă Bulbuc, să ne citească o rugăciune pentru ploaie…

L-a luat în răspăr Ududui:

— Dacă se roagă popa Bulbuc, abia n-o să plouă. Apoi am auzit că s-a făcut o rugăciune pentru ploaie la Stănicuţ.

Dacă plouă la Stănicuţ, plouă şi pe Omida, că satele se ţin de mână.

Când nu plouă vara, un timp, şi începe a se arăta secetă, popa spune oamenilor la biserică, la cârciumă:

— Ar fi nimerit, taică să facem o procesiune, să ne rugăm pentru ploaie, să se îndure cerul de noi…

— Să facem, părinte. Uite, chiar săptămână asta…

— Păi, adunaţi ceva gologani, taică…

118

— Pentru ce gologani, părinte?

— Pentru slujbă, taică…

— Ori pentru ţuică. Ai şi dumneata, părinte, semănături.

Dacă se usucă ale noastre, se usucă şi ale dumitale.

— Mie nu-mi prea pasă, taică. Am hambarele pline de bucate. Pentru vite am nutreţ cât îmi trebuie… Slujba neplătită nu găseşte ascultare la sfinţi, taică. Ne ostenim degeaba…

— Parcă altfel…

Întâi mi s-a umflat mie gâtul, pe urmă i s-a umflat soră-mi Riţa, a treia zi s-a umflat şi gâtul lui frate-meu.Ne-a luat mama de mână şi ne-a dus la Dioaica. S-a uitatDioaica în gâtul nostru, apoi ne-a apucat cu mâna de ceafă.Mie mi-a venit întâi rândul. Mi-a ridicat faţa în sus.

— Deschide gura!

Am deschis gura. Până în fundul gâtului şi-a băgat degetul Dioaica, mi-a apăsat cu vârful degetului ei umflăturile. S-au spart bubele. Am început să vărs.

— Spală-ţi gura cu gaz…

— Cu gaz?!

Dau s-o şterg. M-a prins mama de şulfe, m-a ţinut bine.A pus Dioaica gaz într-o cană, mi-a desfăcut gura, mi-a turnat gaz pe gât.

— Înghite, ghiavole…

Am înghiţit de câteva ori gaz, pe urmă a înghiţit frate-meu Ion, soră-mea Riţa…

— Acum, a hotărât Dioaica, ai să te duci cu ei acasă şi-ai să le dai să bea gaz de trei ori pe zi. Nu aşa mult cum au băut acum. Cu lingura să le dai. O lingură de gaz dimineaţa, una la prânz, una seara. Şi să-i legi la gât cu cartofi…

A cumpărat tata o traistă de cartofi, i-a curăţat mama, ca şi cum ar fi vrut să-i pună în tigaie să-i prăjească. Nu i-a 119

pus în tigaie. I-a aşezat cum aşezi cărămizile când vrei să

faci un zid, în jurul gâtului, şi mi-a înfăşurat gâtul, peste cartofi, cu o cârpă lungă.

Umblu prin casă. Mă doare devla. N-o mai pot mişca deloc.

Gâtul parcă mi-ar fi prins într-un burlan. Ţin bărbia sus, înghit în sec, simt cum bubele sparte de Dioaica mă dor încă.

Îmi schimbă mama, seara, cartofii cu alţii. Mi-i schimbă

dimineaţa…

Ne-a trezit pe la miezul nopţii din somn clopotul bisericii bătut repede şi în dungă – bang, bang, bang! – un singur clopot din două, clopotul cel mare, cu glas gros, uşor răguşit.

Semn de primejdie. Se încalţă tata în grabă, se îmbracă. Dă

fuga la primărie, să afle. O apucă şi frate-meu Ion după

tata…

— Tu să te întorci numaidecât, să ne spui şi nouă, îl roagă

dada Evanghelina.

— O să mă întorc.

— Dacă sună clopotul noaptea, nu-i a bună, îngână mama.

Or fi venit apele mari. Or fi înecat partea satului dinspre gârlă. Nu ne-ajungeau necazurile. Bine zice cine zice că un necaz nu vine niciodată singur, mai trage după el altele.

Poate o fi război.

— Ce e războiul, mamă? întreabă soră-mea, Elisabeta.

— Necaz mare, ce să fie? Se ceartă regii şi împăraţii între ei, pentru averi, pentru pământuri şi pun soldaţii să se ia în spăngi, în săbii, să se împuşte, să se omoare… Stăpânii se bat şi pe slugi le doare părul… Rămân slugile fără viaţă…

S-a întors frate-meu Ion.

— Ce s-a întâmplat, Ioane?