— De la depozitul de lângă gară.

— Depozitul e al boierului.

— Nu ne putem atinge de el.

— Să mergem la primar, la notar!

— Uite-l pe linia ferată.

Rumânii au urcat în fugă panta.

— Domnule primar, se aud ţipete în cătun.

— Păi ce vrei să se audă? Cântece? Satul e năpădit de ape. Mai ţipă oamenii, mai se văietă, a dat bucuria peste ei…

— Sunt oameni acolo care se îneacă, primarule.

— Şi ce? Vreţi cumva să mă duc la ei înot şi să-i scap?

— Nu-ţi cerem asta. Dar vrem să facem un pod de scânduri. Ne ducem noi.

— Şi cine vă opreşte?

— Vorbiţi cu logofătul Strâmbu. Să ne îngăduie să luăm din depozit un braţ de scânduri şi o căciulă de cuie. După

ce cercetăm cătunul şi scăpăm oamenii care se află în primejdie, desfacem podul şi ducem scândurile la loc.

— Eu nu mă pot băga în averea boierului. Sunt primar pe primăria mea. Cu averea boierului n-am nici în clin, nici în mânecă.

Pe notar nu-l rabdă inima să tacă.

— Vreţi să faceţi pod? De ce? Noi, autorităţile, am avut grijă. Am cerut bărci de salvare din port, de la Turnu.Sosesc cu trenul la ora unu.

123

— Şi până atunci?

— Până atunci, nimic. Dacă cei din cătun nu s-au înecat astă-noapte, când era întuneric beznă, cum o să se înece acum, pe lumină?

Doctorul Ganciu, groscior şi grăscior, cu faţa bucălată, plină, rumenă măr, s-o tai c-un fir de păr, crăcănat, stă

lângă popa Tomiţă Bulbuc, îşi freacă mâinile grăsune şi albe, cu degete scurte, una de alta. Îi joacă ochii în cap a zâmbet.

Oprea Căţui Strâmbu s-a încruntat de cum a auzit că e vorba de scândurile din depozitul de cherestea al boierului şi încruntat a rămas. Notarul Gică Stănescu, ca şi mai înainte, galben şofran.

— Fraţilor, ce mai stăm noi şi ne milogim la câinii ăştia?

Dincolo, peste apă, în cătun, mor oamenii, şi dumnealor, autorităţile, au chef de glumă. Om găsi noi scânduri în sat.

Desfacem paturile pe care dormim, care avem paturi, şi facem podurile.

— Are dreptate Tiţă Uie, are dreptate!…

— Să-ţi fie ruşine, primarule!

— Să-ţi fie ruşine, notarule!

— Şi dumitale, domnule doctor!

— Am să vă fac la toţi proces de ultraj, mămăligarilor! urlă

jandarmul Juvete, scos din sărite.

— Să ne faci!…

Rumânii aleargă spre, sat. Alergăm şi noi, copiii, după ei.

Mi se desface legătura de la gât.

— Darie, îţi cad cartofii.

— Cadă…

Fugim de parcă ne-ar goni cineva din urmă cu beldia.Nu ne goneşte nimeni.

Rumânii intră în case, desfac paturile, ies cu scândurile la spinare, le pun grămadă în şosea.

— Repede, nişte cuie, şi-o teslă, două.

A adus Lişcu Stângaciu o căciulă de cuie.

124

— Le ţineam să-mi întocmesc un coteţ pentru păsări.

Alţii au venit cu tesle, cu toporaşe. Picică a făcut, cine ştie de unde, rost de câţiva bulumaci. Petre Zgămâie a cules dintr-o arie câteva prăjini. Într-o clipă au şi fost înjghebate două poduri lungi şi largi.

— O să ne ţie.

Le iau la spinare rumânii, le duc la marginea apei, le aşează jos, le împing pe apă. Plutesc. Pe fiecare pod se urcă trei oameni.

— Voi, copiii, nu vă băgaţi.

— Nu ne băgăm. Ne uităm numai.

Rumânii împing podurile cu prăjinile. Apele umflate le clatină. Podurile înaintează. Au ajuns la jumătatea apei.

Au trecut dincolo de jumătatea ei. Au intrat în cătun.