— Colţul dinspre alde Floria – cu nevestele lui bunicu-tău, una lângă alta, şapte – el, la margine, al optulea…îi jelesc pe toţi când mă duc la cimitir să tămâi morţii noştri.
— Avem mulţi morţi la cimitir, mamă?
— Aproape tot cimitirul e plin cu neamurile noastre.Mai e ceva. Fiecare nevastă, afară de a dintâi, a venit în casa lui bunicu-tău cu copiii de la alt bărbat, aşa că prin casa asta au trecut mai mult de douăzeci de copii, atâţia fraţi şi surori a avut taică-tău. Neamuri: sute, unii mai trăiesc, alţii au murit. Până la urmă murim toţi.
— De ce murim, mamă?
— Tot ce se naşte moare, Darie. Iarba trăieşte o vară.Răsare primăvara şi se veştejeşte toamna. Iarna putrezeşte sub zăpadă. Copacii trăiesc cât omul, unii mai mult decât omul… Fluturii, numai câteva zile.
99
IV
BĂRCI DE SALVARE
Cât casa, nămeţii. Nu mai ninge, nici soarele nu se vede…
Ciuciţi în casă, pe lângă sobă, stăm cât putem. Ni se urăşte, luăm zdrenţe pe noi, mai ieşim puţin pe uliţă. S-au croit pretutindeni pârtii. Câteodată, seara, vine un vătăşel de la primărie, bate cu ciomagul în poartă. Câinii, pe el, să-l sfâşie.
— Care eşti, mă?
— Eu, nene Tudore, Geantă.
— Ce vrei?
— Înhamă caii să duci un grec la Balta Sărată.
— Acum, noaptea?
— Acum. Are grabă mare grecul.
— Spune-i că vin…
Se bucură tata. Are de câştigat un leu, un leu rotund, de argint. Înhamă caii la sanie, pe întuneric, pleacă. Se înfăşură
în tot ce avem mai gros în casă. Noapte neagră afară. Auzim cum porneşte sania, clopoţeii îi auzim.
Balta Sărată e departe… Grecul trebuie dus acolo. Sunt o mulţime de greci în târgul de lângă Dunăre. Umblă prin sat, iarna, vara, şi cumpără bucate de la bogătani. Tata îi cunoaşte pe toţi. Îi poartă cu sania, cu căruţa. Din drumurile lui se alege cu mai nimic.
Abia când se luminează de ziuă se întoarce acasă. Îngheţat tun se întoarce. Aprinde focul în vatră, foc de paie, se încălzeşte. Înjură, înjură şi se potoleşte. Are cu ce-şi cumpăra tutun. Are cu ce-şi cumpăra tutun şi are cu ce cumpăra câteva ciurele de făină. E tare scumpă făina iarna, şi făină, oricum trebuie la casa omului. Ne apropiem de Paşte şi atunci nu este îngăduit nimănui să nu ducă la biserică, pentru morţi, câţiva colaci. Avem un ciurel de făină
100
în casă. Face mama colaci şi-i duce la biserică – jumătate rămân popii, jumătate ni-i aduce nouă. Înfige câte un muc de lumânare în fiecare. Trece cu ciobul cu tămâie peste ei, miroase frumos în casă, miroase a tămâie. Tămâia aminteşte de morţi… Nu-mi place să avem morţi în casă…
Fumul e cald, colacii reci, îngheţaţi. Îi mâncăm. Parcă n-am mâncat nimic…
Popa, cu carul duce colacii acasă. Ciocăne în poarta popii o femeie – nevasta lui Ivan Ţânţu, Titilina…
— Părinţele, dă-mi un colac. De astă-vară copilaşii mei n-au gustat pâinea…
Popa, din prag:
— N-am, fă, n-am…
— Acu aduseşi carul încărcat cu colaci de la biserică.Părinţele, fă-ţi pomană cu mine…
— N-auzi, fă, că n-am! Colacii îmi trebuie…
Popii îi trebuie colacii. I-a pus sluga popii în saci, şi popa a dus sacii cu colaci în pivniţă. A luat cu el cheia.În fiecare dimineaţă, popa umple ciurelul cu colaci, merge în grajdul vitelor, dă boilor colaci, boii îi mănâncă. Are trei cai popa.
Şi cailor le dă colaci. Şi cailor popii le plac colacii…
Zăpadă. Nu chiar atât cât casa de înaltă, dar aproape.Salcâmii trosnesc, le crapă coaja de ger, pe unii îi pătrunde gerul până la miez, li se despică trunchiul de parcă ar fi izbiţi cu tăişul securii. A crăpat furca fântânii. A crăpat cumpăna. Plopul din fundul ariei noastre a îngheţat până la vârf. A rămas înţepenit plopul, parcă ar fi de sticlă.
La cea mai uşoară adiere a vântului crengile de lângă vârf, nuieluşe, se rup, se prăvălesc. Se aşează ciori pe moţul plopului. Moţul, pârâie, se frânge, cade. Îşi iau zborul ciorile, cârâind. Fântână e adâncă, dar tot prinde o pojghiţă de gheaţă ca o oglindă subţire. Cine scoate dimineaţa apă întâi sparge gheaţa cu ciutura.
101
A cules tata zdrenţe, boarfe vechi, saci rupţi, a învelit în coşar boii, caii. Câinilor le curg ochii. Le-am făcut culcuş în tindă, culcuş de paie. Am adus în casă găinile şi capra cu barbă,
ciută,
de
la
care
