ZAHARIA STANCU

DESCULŢ

I

NEAMURI

— Tudoreee… Deschide poarta!…

Pe tata îl cheamă Tudor. Dar el rareori se află acasă.

Cum auzeam strigând, săream la poartă. Fuioare de aburi scoteau pe nări telegarii; le fumegau şoldurile lucioase. Aveau clopoţei la gât, şi gâturile lor erau lungi, cu coamele pieptănate, împletite în cozi, cu panglici galbene, roşii, turcheze. Brişcă intra în arie. În brişcă, pe capră, ţanţoşă, cu biciul într-o mână, cu hăţurile în alta, îmbrobodită de i se vedea numai vârful nasului, cu flori mari de fluturi pe tulpan, mătuşa Uţupăr de la Secara. La spate, îngropată până la mijloc în fân, fata mătuşii Uţupăr, Diţa, vară-mea.

Se bucura mama că-i veneau neamurile, s-o mai întindă

cu ele la vorbă.

Era străină în sat, mama. Pe uliţă, nicio prietenă.

Cu tata se măritase de-a doua. Bărbatul ei dintâi o luase din prispa bunicului – nici nu împlinise cincisprezece ani –

şi-o dusese pe Călmăţui în sus, peste trei sate, laStănicuţ, între sârbi.

Când şi-aducea aminte de întâiul ei bărbat, mama încrunta sprâncenele, se împosoca şi, dacă tata nu se găsea acasă, începea să cânte, mai mult să jelească. Noi, copiii, o lăsam în dodiile ei. Fusese un bărbat înalt, voinic, 1

RaduOchian, moale, trândav. Nu-i slujea la nimic voinicia.Doi copii câştigase cu el mama: pe soră-mea Evanghelina şi pe frate-meu Ion. De izdat, pe neaşteptate, murise Ochian, şi mama, la şaptesprezece ani, rămăsese văduvă, cu doi copii legaţi de poale. Oameni din sârbie o ajutaseră să-şi îngroape bărbatul şi să-i împlinească

pomenile. Încuiase casa mama, îşi luase pruncii în braţe şi se întorsese la bunică-mea.

— Ai rămas văduvă, Mario…

— Am rămas, mamă…

— Şi-ai venit să-mi cazi în vatră cu plozii…

— Unde era să mă duc?…

— Să fi aşteptat la casa ta…

— Casa mea! N-aveam de nici unele. A băut tot, înainte de a muri. Numai juncanii mi-au rămas. I-am dus lui nenea Tone să-i vândă şi să-mi aducă banii…

Trei băieţi avea bunica şi-o singură fată, pe mama.Băieţii, mai mari decât mama, Tone şi Lisandru, îşi luaseră lumea în cap de mici, slugăriseră pe la stăpâni, agonisiseră ceva, şi veniseră în Omida, sat mâncat de sărăcie, dar mare, cu gară, cu poştă, cu greci negustori de grâne.Cumpăraseră locuri la şosea, clădiseră case, deschiseseră prăvălii cu de toate. Cu fete de la oraş se-nsuraseră amândoi. Casele lor, case cu copii…

Pe mama o măritase repede bunica. Nu suferea înghesuială

în case, vrusese să rămână numai cu băiatul cel mic, singurul care-i era drag dintre mugurii ei. Poate că-i căzuse scump bunicii nenea Dumitrache, fiindcă era slăbănog, prostovan. Bunica vedea în el un fel de neom, un băieţandru cu mintea slabă, care se ţinea de fustele ei şi nu-i ieşea din cuvânt.

— Dumitrache, mătură casa…

Dumitrache apuca mătura de coadă şi mătura casa mai abitir ca o fată.

2

— Dumitrache, adună urzici, toacă-le, fierbe, amestecă-le cu tărâţe şi dă-le la raţe…

Dumitrache se ducea pe şanţ, în fundul ariei, umplea ciurelul de urzici, le pregătea după poruncă şi îndopa raţele.

— Dumitrache, astă-seară rămâi acasă…

— Rămân, mamă…

— Dumitrache, azi te duci la horă…

— Mă duc la horă, mamă…

— Ai să te prinzi în horă, Dumitrache…

— Am să mă prind, mamă…

— Ai să joci frumos, Dumitrache… Să se uite lumea la tine, să se minuneze…

— Am să joc frumos, mamă…

— Pe urmă, când s-o sparge hora, ai să te duci cu fete, la deal…

— Dac-o vrea să meargă vreuna cu mine…

— De ce să nu vrea?

— Nu prea mă plac fetele, mamă…

— Păi, să te placă… Fii mai cutezător cu ele, Dumitrache…

— Am să încerc, mamă…

— Să încerci, de ce să nu încerci, că, slavă Domnului, nu eşti nici orb, nici ciung, nici cocoşat…

— Asta, aşa e…

Blajin, bun la inimă, nenea Dumitrache semăna bunicului la chip şi la inimă. Ceilalţi băieţi, aspri, ageri, crunţi, aidoma bunicii.

Faţă

colţuroasă,

osoasă,

avea